26.5 C
Târgu Jiu
marți, 9 iunie 2026

Video: Percheziții în Gorj și Mehedinți

2

Polițiștii de investigare a criminalității economice, în baza delegării Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Gorj, au pus în aplicare, astăzi, două mandate de percheziție domiciliară, în județele Gorj și Mehedinți, într-o cauză penală, având ca obiect săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată și instigare la fals intelectual în formă continuată. Descinderile au fost făcute în cadrul operațiunii JUPITER, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în cursul lunii octombrie 2023, un bărbat de 37 de ani, din comuna Plopșoru, județul Gorj, ar fi pretins și primit, de la șase persoane, 1.200 de euro, lăsând să se creadă că are influență asupra unor funcționari publici și promițând că va interveni pentru efectuarea unor verificări tehnice în condiții nelegale și pentru trecerea cu vederea a unor deficiențe constatate la utilaje agricole.

„Totodată, există suspiciunea că acesta ar fi determinat doi funcționari să întocmească înscrisuri oficiale în care ar fi fost consemnate date nereale cu privire la efectuarea unor verificări tehnice. În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat documente și înscrisuri relevante pentru cauză, respectiv documentații privind verificări tehnice, facturi fiscale și dosare aferente unor utilaje agricole. De asemenea, au fost puse în executare trei mandate de aducere, persoanele vizate fiind conduse la sediul unității de parchet pentru audieri și continuarea cercetărilor. În baza probatoriului administrat în cauză, procurorul de caz a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de bărbatul de 37 de ani, din comuna Plopșoru, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată și instigare la fals intelectual în formă continuată. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale care se impun”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.