Investigatii

Acuzat că a șantajat un polițist

 | 25 iunie 2015, 00:01 | 0 comentarii | 

Un doljean a ajuns să aibă probleme cu legea în Gorj după ce, în primăvară, a fost implicat într-un incident rutier pe raza județului nostru. Ștefan Cioroianu a fost tras pe dreapta și informat de către agentul rutier Ion Brânzan că va primi o amendă de 195 de lei, moment în care doljeanul i-a propus polițistului „o înțelegere” pe care acesta nu a acceptat-o. După ce s-a trezit în brațe cu procesul verbal de sancționare, șoferul a sunat la 112 și a anunțat că a fost victima unor abuzuri ale polițistului gorjean, fapt care a presupus deschiderea unei anchete. Cercetările care au urmat nu i-au fost deloc favorabile însă lui Cioroianu, acesta alegându-se în cele din urmă cu un dosar penal pentru șantaj, fiind trimis în judecată și pus sub control judiciar. Măsura a fost luată după ce cazierul rutier al acestuia arăta că individul a primit peste 30 de sancțiuni în ultimii ani și de trei ori i-a fost suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice, toate aceste măsuri nefiind suficiente pentru a-l disciplina. Acum el trebuie să facă naveta la Târgu-Jiu la procesul pe care îl are pe rol și care îi va aduce, cel mai probabil, și o condamnare penală.
Gelu Ionescu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL