Weber laudă inițiativele de turism ale primarilor din Gorj

525

Deputatul Mihai Weber subliniează, într-un comunicat de presă, o serie de investiții importante în turism ce vor fi realizate în județ. Una dintre cele mai importante va fi implementată la Baia de Fier. ,,Gorjul este binecuvântat cu o mulțime de obiective turistice care printr-o promovare eficientă poate să atingă potențialul mult meritat. Într-o perioadă scurtă va fi realizată o investiție constând într-un mijloc modern de transport persoane (tip telecabină) din punct de plecare Baia de Fier – Peștera Muierilor, punct de sosire Rânca, împreună cu extinderea domeniului schiabil din stațiunea montană Rânca. Există foarte multe proiecte de interes turistic care pot fi realizate în județul Gorj, dar au nevoie de oameni implicați, persoane cu viziune, una dintre aceste persoane fiind primarul comunei Baia de Fier, Dumitru Turbăceanu, om la care tot timpul am găsit deschidere și cu care am colaborat pentru realizarea acestui proiect”, anunță parlamentarul PSD.

,,În prezent s-a întocmit documentația și a fost depusă la Ministerul Turismului de către o firmă specializată pentru a obține certificarea de localitate de interes turistic local. După obținerea respectivului document, calea este deschisă pentru realizarea obiectivului propriu-zis, existând o axă bugetată pe fonduri europene care permite realizarea acestor tipuri de investiții. Opinăm ca orizont de timp câteva luni pentru demararea obiectivului propus”, mai transmite Weber.

Acesta susține că sunt mai multe inițiative ale unor primari din zone cu potențial turistic ridicat care vor fi materializate în viitor, una dintre aceste localități fiind și Peștișani.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here