Arhive Zilnice: 29 aprilie 2026
Lecția de iubire pentru planeta albastră!
Cum au sărbătorit ”micii ecologiști” de la Grădinița ”Mihai Eminescu” Ziua Pământului
TÂRGU JIU, 22 Aprilie – Astăzi, curtea și sălile de grupă ale...
PERCHEZIȚIE ÎN TÂRGU-JIU, ÎNTR-UN DOSAR DE CRIMINALITATE ECONOMICĂ
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Timiș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, au pus în...
Oficiile Poștei Române, închise vineri
Compania Națională „Poșta Română” informează publicul cu privire la programul de funcționare al subunităților poștale cu ocazia zilei de 1 Mai.
În conformitate cu prevederile...
Protest al profesorilor în fața Ministerului Educației
Sindicatele din învățământul preuniversitar organizează astăzi un protest în fața Ministerului Educației și Cercetării, începând cu ora 12:00, acțiunea fiind susținută de Federația „Spiru...
Moțiunea de cenzură, vot decisiv pe 5 mai
Moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR împotriva Guvernului Bolojan va fi prezentată miercuri în plenul reunit al Parlamentului, iar dezbaterea și votul...
Experiență europeană în Finlanda pentru echipa ȘPA Târgu Jiu
O delegație a Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu a participat, în perioada 20–24 aprilie 2026, la o mobilitate de tip job...
Stil urban – cum genți de umăr îți eliberează mișcările
Viața în oraș presupune un ritm alert, unde fiecare minut contează și libertatea de mișcare devine o necesitate absolută pentru a face față provocărilor...
O primărie din Gorj caută mediator școlar
Primăria comunei Bolboși organizează concurs pentru ocuparea unui post de mediator școlar.
Postul este vacant, cu normă parțială de 4 ore pe zi, pe perioadă...
5 motive pentru care să investești în asigurarea de viață astăzi
Într-un mediu plin de incertitudini, planificarea riguroasă a viitorului devine fundamentul siguranței familiei tale și al echilibrului tău personal. Chiar dacă pe piață există...
Vremea se răcește brusc în toată țara: ploi, brumă și chiar ninsori până pe 2 mai
România intră, începând de astăzi, 29 aprilie, într-un episod de vreme deosebit de rece pentru această perioadă, potrivit unei informări meteorologice valabile până sâmbătă,...
Persoană rănită în urma unui accident între 4 mașini
Evenimentul rutier în care patru autoturisme au fost implicate a avut loc la Rasovița, în comuna Lelești, în această dimineață. "A fost solicitată ambulanța...
Întrerupere temporară a apei, azi, în mai multe zone din Târgu-Cărbunești
Locuitorii din mai multe zone arondate orașului Târgu-Cărbunești vor rămâne fără apă potabilă astăzi, 29 aprilie 2026, în intervalul orar 09:00–13:00, ca urmare a...
Ivan: Ce s-a întâmplat în Energie în ultimele 10 luni
Ministerul Energiei este condus temporar de Ilie Bolojan după ce social-democrații au demisionat din ministere. Bogdan Ivan, fost ministru al Energiei, bilanț al celor...
Patronii din județ au încasat amenzi de zeci de mii de lei
Comisarii Gărzii de Mediu Gorj, în colaborare cu Biroul Județean de Poliție Transporturi, au desfășurat o acțiune de verificare la operatorii economici care colectează...
VIDEO: Bărbat dispărut, căutat de echipe mixte, cu drona cu termoviziune și un câine de urmă
Un bărbat de 64 de ani, din comuna Stănești, a fost căutat, ieri, de poliţişti, jandarmi, pompieri și salvamontiști, după ce sora acestuia a...
Bărbat încătușat după ce și-a lovit fosta iubită cu pumnul și a amenințat-o
O femeie de 33 de ani, din județul Mehedinți, a cerut ajutorul polițiștilor, luni seara, după ce ar fi fost agresată de fostul concubin,...
24 de ore în arest, după ce și-a urmărit vecina minoră
Un tânăr de 22 de ani, din Târgu-Jiu, a ajuns în arest luni seara, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de amenințare. Din primele cercetări...
Bolojan va fi lăsat din brațe de liberali?
Victor Ponta este convins că Ilie Bolojan ar putea să aibă probleme în cadrul partidului său în orice moment.
Fostul premier spune că liberalii și-au...
Schimbare de operator pentru transportul cărbunelui din Gorj, după ieșirea CFR Marfă din joc
Transportul de cărbune necesar funcționării Electrocentrale Craiova va fi asigurat de o nouă companie, după ce operatorul feroviar de stat CFR Marfă a anunțat...
Reținut după ce și-a bătut vecinul
Un tânăr de 27 de ani, din comuna Văgiulești, a fost reținut, luni, pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice....
Video: Elevi ai Palatului Copiilor Târgu Jiu, premiați la un concurs național de robotică
Elevii Palatului Copiilor din Târgu Jiu au obținut un rezultat important la concursul național de robotică RoboTEC, desfășurat în perioada 24-26 aprilie 2026, la...
Laureații Festivalului de Cântec Francofon „Chants, sons sur scène” de la Târgu Jiu
Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, școală asociată UNESCO, în colaborare cu Institutul Francez din România, Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Teatrul Dramatic ,,Elvira...
Tinere talente din Târgu Jiu, pe scena festivalului de la Târgu Mureș
Participare de succes pentru Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, care și-a reconfirmat implicarea în promovarea talentelor artistice la nivel național, în...
Miruță a semnat cu americanii pentru cooperarea antidronă pe Flancul Estic!
România va colabora cu americanii în sistemul dronelor și al celor antidronă după ce ministrul apărării, Radu Miruță, a semnat un document în acest...
570 de ani de la moartea voievodului Iancu de Hunedoara – Simpozionul, organizat de Academia Română în parteneriat cu Primăria Municipiului Hunedoara și cu Muzeul Național al Literaturii Române
Cu o lună şi jumătate în urmă, mai exact, la 12 martie 2026, începând cu ora 11,00 s-a desfăşurat în «Aula Magna» Simpozionul cu...
Poliția, în acțiune cu deținuții de la Penitenciarul Târgu-Jiu, pentru prevenirea consumului și traficului de substanțe psihoactive
Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității și ai Biroului Siguranță Școlară au desfășurat, vineri și luni, acțiuni pentru conștientizarea tinerilor asupra riscurilor...
Constantin Brâncuși – 150 – O carte despre Titanul de la Hobiţa: „Brâncuşi – Marea Operă” (II)
„Brâncuşi la Craiova”, de Paul Rezeanu, este capitolul următor, scris în limba română şi în limba engleză. Venit în Craiova în 1889, cu gând...
Turceni și Negomir merg ,,cap la cap” în Liga 4 din Gorj
Continuă cursa pentru titlul județean în Liga 4. CSO Turceni are golaveraj superior față de CSC Negomir după victoria fără dubii obținută în fața...
Bătaie de joc pe banii expropriaților! 32 de milioane de lei, ,,uitați” de Ministerul Energiei în conturile CEO, în timp ce oamenii au rămas și fără pământ, și fără...
În timp ce sute de familii din Gorj au privit cu deznădejde cum utilajele miniere le-au înghițit casele și terenurile lăsate moștenire de părinți...
Profesorii gorjeni strâng semnături pentru grevă. „Este momentul solidarității”
Cadrele didactice din județul Gorj au început strângerea de semnături pentru declanșarea grevei generale, în contextul nemulțumirilor generate de Legea 141/2025, care prevede măsuri...
Zeci de PSD-iști pleacă din funcțiile guvernamentale. Prefectul și subprefectul de Gorj, demisionari
* Câți social-democrați aveau funcții în structurile guvernului
Social-democrații din țară au început de ieri să-și depună demisiile din funcțiile de prefecți și subprefecți.
Sorin Grindeanu...
Motivul pentru care un client a luat bătaie într-un magazin din Târgu Jiu de la un agent de pază!
Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns, mai ales acum, când pandemia de COVID 19 ni se pare ceva ce nu...
Controale în lanț în Gorj: servicii sociale cu probleme și beneficii acordate neconform
Inspectorii sociali din Gorj au scos la iveală nereguli în mai multe domenii, după o serie de controale desfășurate pe parcursul lunii trecute. Verificările...
Un târgujian care a plecat la cumpărături, găsit confuz în șant
Polițiștii au fost în alertă, după ce un bărbat de 65 de ani, din Târgu-Jiu, a plecat luni la cumpărături și nu s-a mai...
Cinci angajări prin transfer la Spitalul Județean
Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu organizează o nouă acțiune de recrutare pentru ocuparea unor posturi de personal auxiliar sanitar - infirmieri, prin transfer...
Inspectorii de muncă au ,,colectat” aproape jumătate de milion de lei
Zeci de controale ale inspectorilor de muncă au avut loc la mijlocul lunii aprilie, aceștia verificând dacă angajatorii respectă legea în domeniul securității în...





























































