Consumul casnic în gospodării a înregistrat în primul semestru al anului o creştere de 17% în moneda naţională, mai puţin însă comparativ cu anul precedent, când în aceeaşi perioadă se raporta o creştere de 22% a acestui segment de consum, potrivit unui studiu realizat de GfK România.
„Factorul care a contribuit cel mai mult la evoluţia trend-ului de bunuri de larg consum a fost creşterea în valoare a coşului de cumpărături, influenţată de creşterea preţului şi susţinută de un volum mai mare achiziţionat”, a declarat directorul general al GfK Romania, Andi Dumitrescu. Astfel, cercetarea GfK România care monitorizează consumul casnic în gospodării arată că produsele de îngrijire personală şi de întreţinere a locuinţei au înregistrat creşterea cea mai dinamică în valoare, de 19% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, devansând creşterea alimentelor şi a băuturilor cu 2%, acestea înregistrând un plus de 17% în moneda naţională. Categoria tabletelor de ciocolată a înregistrat o evoluţie pozitivă în volum, puţin peste 20% în prima jumătate a anului curent, comparativ cu perioada similară din 2008, influenţată în primul rând de creşterea frecvenţei de cumpărare.






































