Postul Mare, pe care l-am început astăzi, ne vesteşte faptul că la sfârşitul drumului, va sosi ziua când vom sta înaintea iubirii dumnezeieşti în toata desăvârşirea ei, înainte ca aceasta să ne cuprindă în slava şi în bucuria ei negrăită. La început, trebuie să fie pătimirile şi Crucea dătătoare de viaţă, când vine cu noi minunea învierii. Trebuie să trecem şi prin una, şi prin cealaltă, să avem pătimirile lui Hristos împreună cu El, dar şi să intrăm în odihna cea mare şi în lumina sfântă a Învierii. Ca preot de mir, vă cer iertare pentru tot ceea ce trebuia să fac, dar nu am făcut, dacă nu fac lucrurile atât de bine şi pentru multe altele pe care se cuvenea să le fac! Dar, să ne susţinem unii pe alţii pe calea aceasta, prin iertare reciprocă şi prin iubire, ştiind că pe un drum greu, în momentul crizei materiale şi morale, ne întinde o mână de ajutor omul de Ia care nu am aşteptat nimic bun şi pe care l-am crezut străin sau chiar duşman. Însuşi Mântuitorul Hristos este cea mai însemnată armă a noastră, a celor care Îi urmăm Lui printre noi, iar, puterea Lui din noi înseamnă armele noastre cele mai puternice! Sfintele Sale cuvinte pe care ni le arată Evanghelia sunt: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28:20). Şi El s-a arătat cu adevărat de-a lungul veacurilor, în milioanele de luptători neînfricaţi: apostoli, mucenici, mărturisitori, Părinţi purtători-de-Dumnezeu, fecioare evlavioase şi sfinţi bărbaţi şi femei, pentru a ne sfătui mereu: „Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, iarta-va şi vouă Tatăl vostru cel ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre”! Toate se leagă foarte strâns, tot aşa cum am spune credincioşilor din parohie: „Tu însă, când posteşti”, cum spune Domnul, „unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie”! Aceasta este cea mai bună învăţătură pe care o primim pentru postire. Iar înţelesul este desluşit, deoarece, atunci când posteşti, fă aceasta pentru Dumnezeu şi pentru mântuirea sufletului tău, nu pentru oameni. Nu este important ca oamenii să vadă şi să ştie că tu posteşti cu adevărat, este mai bine pentru tine ca ei să nu vadă şi să nu ştie! Pentru aceasta, tu nu aştepţi de la oameni nici o răsplată! Este important ca Dumnezeu să vadă şi să ştie ceea ce ne alină sufletul! Şi Dumnezeu va vedea, pentru că nu poţi să ascunzi nimic de Dumnezeu. Aşadar, nu arăta postirea ta prin semn văzut, pentru că Dumnezeu ,,citeşte” aceasta înlăuntru, chiar în inima ta! Aşa cum ţi-ai uns capul înainte de a posti, fă aceasta şi când posteşti şi aşa cum ţi-ai spălat faţa ta înainte de a posti, fă aceasta şi când posteşti! Fie că faci aceasta sau te înfrânezi, niciuna dintre aceste alegeri pe care le faci, nu-ţi va spori meritul tău, iar, dacă faci aceasta sau te înfrânezi, nici nu te va mântui, nici nu te va duce la pierzare! Pentru că aceste cuvinte ale lui Hristos: „unge capul tău şi faţa ta o spală” rostite atât de hotărât, au înţelesul lor lăuntric profund, pentru că în momentul în care Domnul S-ar fi gândit numai la capul cel trupesc şi la faţa cea trupească, în mod sigur că El nu ne-ar fi poruncit să ne ungem capul şi să ne spălăm faţa, atunci când postim. Devine tot mail impede că în adâncul acestor cuvinte, se ascunde un înţeles tainic. De altfel, cel care înţelege această poruncă a lui Hristos sub aspectul ei de suprafaţă şi începe, mai ales atunci când posteşte, să-şi ungă capul şi să-şi spele faţa, va cădea în chipul celălalt al făţărniciei. El va pune iarăşi în înaintea oamenilor postirea sa, însă, într-un chip diferit. Dar Domnul aceasta a căutat să ne înveţe în chip lămurit, ca să nu facem paradă de postirea noastră! Atunci, nu mai există îndoială că această poruncă îşi are înţelesul său lăuntric, asemenea celui pe care l-a dat Apostolul Pavel tăierii împrejur, întregind tăierea împrejur a inimii ca mijloc mântuitor, şi socontind că înfăţişarea de la suprafaţă a tăierii împrejur ca nefiind mai importantă ca nesăvârşirea acestei tăieri (Galateni 6:15; Romani 2:29). Atunci, îndemnul „unge capul tău” înseamnă: unge mintea ta cu Duhul Sfânt, deoarece „capul” semnifică „mintea” şi întregul suflet, şi uleiul înmiresmat cu care se unge capul semnifică Duhul Sfânt. Şi aceasta înseamnă: posteşte de toate gândurile cele rele şi înfrânează-te de la toate cuvintele neruşinate şi fără de folos! Dimpotrivă: umple-ţi mintea cu gândurile lui Dumnezeu, ale lucrurilor Sale sfinte, ale curăţiei, ale credinţei şi ale dragostei şi cu toate cele ce sunt vrednice de Duhul Sfânt. La fel şi cu graiul tău, pentru că vorbirea şi mintea una sunt, fie că te înfrânezi în întregime de la vorbire, ori, dacă vorbeşti, spune numai ceea ce este spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea sufletului. În concluzie, fă la fel şi cu inima ta: posteşte de toată ura şi de tot răul, zavistia şi mândria, hula împotriva lui Dumnezeu şi a omului, de orice păcat şi poftire păcătoasă, patimă şi dorinţă, deci, înfrânează-te de la toate astea şi lasă Duhul Sfânt liber ca să semene în inima ta fiecare fel de adiere sfântă şi bine-plăcută lui Dumnezeu!
Preot Paroh, Dan DULĂMIŢĂ, Parohia Târgu-Cărbuneşti
