O carte minunată care a izvorât din «Lacrima iubirii»! – ,,Îţi scriu, Doamne, nu ca să-ţi cer ceva, căci mi-ai dăruit atâtea şi o fi şi CERUL, plin de infinite şi disperate rugăminţi”!

Am primit în dar o carte minunată, pe care am parcurs-o cu sfială şi mai ales cu dorinţa sinceră de a o mai citi încă o dată ş încă o dată, pentru a pătrunde cu inima şi cu sufletul până la marginea universul îndumnezeirii, pentru că această carte este scrisă cu bătăile ritmate ale inimii unui «Om între oameni», iar, paginile unei asemenea cărţi sunt greu de apreciat în cuvinte, oricât de măiestrite ar fi ele!
Autorul este domnul Dan Puric, un prieten al sufletului meu, pe care îl admir cu mare sinceritate, de aceea, ca să deschid uşile nevăzute ale acestei cărţi, filele ei neasemuite, voi spune doar atât cât îmi îngăduie clipa de faţă: Dan PURIC, «Lacrima iubirii», Bucureşti, Compania Dan Puric, SRL, 2025, o carte dedicată cu multă dragoste ,,Alexandrei, doamna sufletului meu”, care este, de fapt, o confesiune sau o mărturisire înaintea lui Dumnezeu despre înlăcrimarea celui care preţuieşte iubirea! Intenţionez să prezint această carte în mai multe articole, pentru că în cele 232 de pagii ale cărţii descoperi o infinitate de «lecţii de viaţă» şi de mărturisiri pilduitoare care se pot intitula «Scrisori către un Dumnezeu» al Iubirii!

,,Îţi scriu, Doamne, de pe marginea vieţii”!
Cred că primul articol din carte l-am citit şi l-am recitit de mai multe ori pentru a-l desluşi în formularea lui criptică, fiindcă se intitulează cu o rezonanţă nostalgic ce ne ajută să înţelegem, de unde începe şi până unde se cuprinde imaginaţia, mai ales atunci când vorbim despre: «O LUME NOUĂ? …Lasă-i să rămână nisip!», pentru că domnul Dan Puric se întreabă nu doar pentru sine: ,,Ce poţi să faci?…Să strigi din răsputeri deasupra oceanului de surzi supravieţuitori?…Asta poţi s-o faci! Fă-o! …Dar este inutil!…”, iar, în subsidiar, autorul o spune de parcă mi s-ar adresa chiar mie personal sau oricărui alt cititor: ,,Căci, iată, se poartă-n VALEA DISPERĂRII, gândirea scurtă, de moment, bunul meu prieten”! Cred sincer că primul articol din carte este adresat unui «bun prieten» care soarbe cu nesaţ «cuvinte potrivite» care sunt aşternute la locul potrivit şi care se detaşează de limbajul depersonalizant al politicului!
Aceia care ne îndeletnicim cu arta scrisului, avem de multe ori senzaţia că lumea în care trăim este o taină de nepătruns, iar, domnul Dan Puric ne sugerează faptul că o zi din existenţa noastră pământească, uşor detaşaţi de banalul cotidian, chiar ne simţim înviaţi, după Învierea Mântuitorului, iar, mereu regăsindu-ne, ca şi Mântuitorul după Înviere, poate rătăcim şi în focul iadului, niciodată izbăviţi, niciodată neizbăviţi în patria inimii şi a visurilor noastre nocturne sau diurne!
La astfel de revederi şi reculegeri, se aleg cele mai frumoase cuvinte care să reprezinte simţămintele interioare, dincolo de limitele autosuficienţei, mau ales că primul cuvânt la ordinea zilei ar fi revelaţia de a fi teleportaţi în vremurile în care eram superbi,tineri şi entuziaşti, în perioada cea mai frumoasă a copilăriei, mai ales că emoţia reîntâlnirii cu tine însuţi te îndeamnă să spui: ,,Priveşte IUBIREA, cum aleargă desculţă prin faţa uşilor închise, nemaigăsind niciun suflet pe care să-şi poată odihni capul frânt de atâta oboseală!”, ca un lucru care te ajută să înţelegi recunoştinţa pentru strămoşi, dar, mai ales pentru locul acesta care înseamnă mult pentru toţi cei care suntem, încă, deşi, ,,Nu vor mai fi INTIMITĂŢI, bunul meu prieten, şi uscate vieţi personale, aruncate cinic pe taraba sinistră a MARII PIEŢE de DATE PERSONALE” prin care hipertrofia cugetărilor improvizate ne eliberează dintr-o confuzie hilară!
Domnul Dan Puric ne sugerează faptul că este unică datoria de a te întoarce la tine însuţi, pentru că nu poţi să nu te întorci şi să te priveşti, dar îţi trebuie curaj pentru aceasta, iar toţi cei care suntem azi aici, în această ţară carpato-danubiano-pontică, suntem împăcaţi cu parcursul existenţei noastre efemere!

,,Nu vor mai fi INTIMITĂŢI, bunul meu prieten, şi uscate vieţi personale…”!
Aşa cum am promis, prezentarea acestei cărţi unicat va face obiectul unor articole viitoare, de aceea, în scurta prezentare a primului articol de la sfârşitul lui aprilie, vom continua în luna MAI, cu MAI multă aprofundare, cu toate că sentimentele noastre au parfumul florilor de primăvară cu miros de balsamuri, ca şi altă dată, într-o iarnă grea, cu frunze putrede sau cuiburi de păsări pustii, explicabil nelocuite şi vremelnic părăsite, pentru că: ,,Omul de azi, bunul meu prieten, e o cârpă a evenimentelor înghesuite murdar, în clipa unei zile”! Eu aş spune că «sinceritate» a fost clipa întâlnirii cu acest om şi cu această carte, că IUBIREA este un alt cuvânt care a marcat evenimentul prezent în paginile sale, spuse fără ocolirea adevărului, fără falsă modestie, fără ipocrizie!
Domnule Preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, ing. Cosmin Popescu, doamnă prof. univ. dr. Luminiţa Popescu, Preşedinte al Senatului Universităţii «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu, consider că merită să aveţi în biblioteca dumneavoastră un exemplar al acestei cărţi minunate, aşa cum cred că este normal ca prin funcţiile de mare răspundere, să daţi un aviz favorabil şi să susţineţi acordarea titlului de «Doctor Honoris Causa» al Universităţii «Constantin Brâncuşi» domnului Dan Puric, mai ales că are ;I puternice rădăcini gorjeneşti, prin distinsul tată al domniei sale! Acesta, cred că ar fi un act de mare dreptate şi de o aleasă recunoaştere gorjenească! Desigur, o alternanţă ne susţine şi totodată ne hrăneşte, ne motivează spre a înainta, dându-ne curaj, dar, totodată, ne exasperează prin nestatornicia şi imprecizia ei, deoarece, aprecierea pozitivă şi recunoaşterea valorii unui om deosebit sporeşte totul în peisajul în continuă schimbare al vieţii, în neprevăzutul care sălăşluieşte în clipele ce trec!
Pentru a concluziona la finele unui articol de apreciere, aştern aceste cuvinte prin care domnul Dan Puric mărturiseşte ceva din ceea ce înseamnă complexul şi seducţia credinţei în Dumnezeu Preaînaltul: ,,Îţi scriu, Doamne, de pe marginea vieţii! Îţi scriu, Doamne, căci simt viaţa ca pe o bucată de lut, ce se fărâmă încet, încet, într-o apă tăcută, care nu ştie decât să meargă la vale! Îţi scriu, Doamne, nu ca să-ţi cer ceva, căci mi-ai dăruit atâtea şi o fi şi CERUL, plin de infinite şi disperate rugăminţi”!
HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Profesor dr. Vasile GOGONEA