Cu toţii, cred că am avut parte pe parcursul vieţii de a trece prin dureri trupeşti şi sufleteşti, iar, pe unele dintre ele le-am trecut singuri, rugându-ne lui Dumnezeu, la altele ne-au ajutat prin rugăciune şi faptă cei apropiaţi sau cei dragi. Spre exemplu, textul Evangheliei ne spune că: «În vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea înapoi şi s-a întors în oraşul Său. Şi iată că I-au adus pe un slăbănog, care zăcea în pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: îndrăzneşte, fiule; ţi se iartă păcatele tale. Atunci unii dintre cărturari au zis în sinea lor: Acesta săvârşeşte blasfemie. Dar Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: ,,Pentru ce cugetaţi cele rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne a zice: ţi se iartă păcatele tale, sau a zice: scoală-te şi umblă? Ca să ştiţi, însă, că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, atunci a zis slăbănogului: scoală-te, ia-ţi patul tău şi te du la casa ta. Şi, sculându-se el, şi-a luat patul şi s-a dus la casa sa. Iar mulţimile, văzând acestea, se minunau şi slăveau pe Dumnezeu, Care a dat o putere ca aceasta oamenilor» Matei (9,1-8). Textul Evangheliei vrea să ne spună că boala slăbănogului a fost o boală a a trupului, dar ea ascundea o boală a sufletului, prin urmare boala trupului era semnul văzut al bolii sufletului său, iar, Evanghelia ne prezintă multe şi mari adevăruri, dar şi învăţături deosebit de importante pentru a înţelege atât sensul suferinţei, cât şi modul în care ne putem vindeca de boală! De aceea, să ne oprim la câteva dintre ele! În primul rând, vedem că boala trupului cheamă pe om la vindecarea sufletului de boala păcatului, iar întâlnirea cu Iisus ne aduce iertarea păcatelor, pentru că păcatul este rădăcina tuturor relelor din lume, de aceea, Iisus iartă mai întâi păcatele şi abia apoi vindecă trupul şi sufletul. Nu ştim care erau păcatele paraliticului, dar este suficient să ştim care sunt păcatele noastre: zgârcenia, goana necontrolată după avere, ambiţia, căutarea profitului cu orice preţ, fuga după cele trecătoare, narcisismul, dorinţa de a domina pe alţii, într-un singur cuvânt: egoismul. Deci, întâlnirea cu Iisus ne vindecă la fel ca şi pe paralitic, ne trece într-o existenţă nouă bazată pe iubire, iar, preocuparea deosebită a Lui Iisus nu este vindecarea trupului, pentru că Iisus n-a vindecat toţi bolnavii, dar a dăruit tuturor oamenilor iertarea păcatelor! Puterea de a ierta păcatele o dăruieşte Bisericii Sale, nu o ţine pentru Sine în mod egoist! Noi primim, astfel, iertarea păcatelor prin Taina Pocăinţei sau a Spovedaniei, apoi prin Sfânta Împărtăşanie, care se dăruieşte spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci, iar vindecarea trupului se dăruieşte oamenilor prin Taina Sfântului Maslu! Ca urmare, dezlegarea simţurilor de legătura numai cu lucrurile sensibile devine importantă, iar, pe scurt vorbind, să scoţi mintea din cele create din firea aceasta menită stricăciunii şi morţii şi să-ţi uneşti firea, prin credinţă ca la Sfânta Împărtăşanie, să ţi-o împărtăşeşti, devine o nevoie firească! Deci, când te-ai dezlegat de toate acestea, atunci credinţa mută legea firii tale întocmai ca pe un munte nemişcat, deci, mută legea firii trupeşti, care e legată numai de cele trupeşti. Când Mântuitorul a căutat în smochinul neroditor rod, n-a găsit şi l-a blestemat: ,,În veac să nu se mai facă rod în tine!”, iar, a doua zi dimineaţa, când au trecut pe lângă el, ucenicii Îi spun: «Smochinul pe care L-ai judecat aseară s-a uscat», iar, Mântuitorul a răspuns: ,,Aveţi credinţa lui Dumnezeu! Căci adevăr zic vouă: de veţi zice muntelui acestuia: Ridică-te şi te aruncă în mare, nimic nu-i va fi cu neputinţă celui care crede”! (Marcu 11, 22). Deci, credinţa lui Dumnezeu, adică, legea firii s-a mutat! Credinţa a mutat legea firii din stricăcios în nestricăcios, din puterea lumii acesteia! Un medic, un binefăcător face ceea ce poate, dar, acolo intervine legea firii lui Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu, şi, aşa cum zice Sf. Maxim, credinţa mută legea firii în legea lui Dumnezeu, Ziditorul, Atotputernicul! Dar, când te-ai dezlegat de orice te slăbănogeşte şi te îndoieşte se face dezrădăcinarea afecţiunii sufletului faţă de trup. Încercarea, necazurile, suferinţa, toate fac adevărul, chiar dacă ţi se va smulge limba şi ţi se va tăia mâna dreaptă. Sfântul Grigorie Teologul spunea că Dumnezeu cere adevărul de la limbă, credinţa de la suflet şi înfrânarea de la trup. Omul n-a fost să aleagă dacă să tacă, să nu mai dea mărturia adevărului sau să i se îngăduie ca să suporte această mărturie, de aceea, drept pedeapsă meritată, i s-a tăiat mâna dreaptă, i s-a scos limba, ca să nu mai vorbească, însă, credinţa din el, din adâncul sufletului său a rămas în lumină divină!
Preot CORNESCU Valentin Daniel, Parohia Miluta, Borăscu
