Un bărbat de 29 de ani, din Târgu-Jiu, a ajuns ieri în arestul Poliției Gorj, după ce încercase să fure din mai multe autoturisme. Acesta a fost prins de poliţişti, după ce a adormit în mașina din care intenționa să fure bunuri. Tânărul purta o brățară de monitorizare, măsura fiind dispusă într-o altă cauză, tot pentru furt.
„În dimineața de 22 aprilie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de o localnică, cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa pe strada Nicolae Bălcescu, a observat o persoană de sex masculin, care încerca să deschidă portierele autoturismelor. La fața locului s-a deplasat o patrulă de ordine publică din cadrul Biroului Ordine Publică, care în urma verificărilor efectuate în zonă au identificat un tânăr de 29 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care corespundea descrierii, fiind bănuit de săvârșirea faptei. Polițiștii l-au găsit pe acesta adormit într-unul dintre autoturismele pe care le deschisese, cu intenția de a sustrage bunuri, care era închis, dar neasigurat. De asemenea, s-a mai stabilit că acesta avea montat un dispozitiv electronic de monitorizare, tip brățară, aflându-se sub măsura controlului judiciar pentru infracțiunea de furt calificat, din autoturisme. În interiorul autoturismului s-au constatat urme de răvășire, fără a fi sustrase bunuri sau valori”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
În cauză a fost efectuată cercetarea la fața locului și s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de furt, iar bărbatul a fost reținut pentru 24 ore.











































