Proteste în învățământ

211

Profesorii din școli și universități vor protesta miercuri, 18 iunie 2025, la locul de muncă, purtând semne distinctive, nemulțumiți că promisiunile făcute după greva generală din 2023 nu au fost respectate.

„Miercuri, 18 iunie 2025, în unitățile de învățământ preuniversitar, în instituțiile de învățământ superior, în bibliotecile centrale universitare și în institutele de cercetare, membrii de sindicat vor protesta în timpul activităților desfășurate la locul de muncă, purtând un semn distinctiv (banderolă, ecuson etc.)”, anunță Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”.

Sindicatele din educație atrag atenția asupra problemelor persistente din sistem, precum salarizarea nemotivantă, creșterea normei didactice, reducerea pragului pentru acordarea voucherelor de vacanță și a indemnizației de hrană și eliminarea indemnizației pentru titlul de doctor.

„De asemenea, personalul didactic de predare este profund neliniștit și revoltat de propunerile care au apărut în spațiul public referitoare la modificarea statutului de titular în învățământ și la faptul că ar urma să-și desfășoare activitatea timp de 8 ore pe zi în unitățile de învățământ”, mai transmit federațiile sindicale, care avertizează că sunt pregătite pentru acțiuni de protest mai ample.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.