14.4 C
Târgu Jiu
miercuri, 28 octombrie 2026

Studenții cer sancțiuni mai dure pentru abuzurile din universități

8

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) cere modificarea legislației privind etica universitară, pentru ca abuzurile din universități să fie prevenite și sancționate mai eficient.

Solicitarea vine după arestarea preventivă a lectorului Alexandru Toader de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cercetat pentru viol și alte infracțiuni sexuale.

Studenții propun sancțiuni mai dure pentru cadrele didactice care încalcă normele de etică, inclusiv suspendarea temporară a activității didactice, reducerea salariului și excluderea din proiecte de cercetare. De asemenea, cer proceduri clare pentru sesizarea abuzurilor, protejarea victimelor și accesul acestora la consiliere psihologică.

Studenții solicită Parlamentului și Ministerului Educației să modifice legislația și le cere universităților să ia măsuri pentru ca studenții să fie protejați de hărțuire, discriminare și alte forme de abuz.

„ANOSR își reafirmă sprijinul pentru studenții care semnalează astfel de abuzuri și solicită Ministerului Educației și Cercetării și Parlamentului României să prioritizeze completarea legislației privind etica și deontologia universitară. În egală măsură, solicităm universităților să iasă din pasivitate și să garanteze „toleranță zero” împotriva oricărei forme de hărțuire, hărțuire sexuală, discriminare de gen sau orice formă de încălcare a normelor de etică și deontologie universitară, tratând aceste situații cu celeritate și maximă responsabilitate. Siguranța spațiului academic și respectarea demnității umane nu sunt opționale, reprezentând priorități incontestabile ale sistemului universitar din România”, anunță ANOSR.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.