* Blocul Național Sindical cere desecretizarea rapoartelor de audit de sistem realizate de Curtea de Conturi a României, Curtea de Conturi a Uniunii Europene și Curtea Europeană de Audit în cadrul instituțiilor publice
Blocul Național Sindical (BNS) atrage public atenția asupra încălcărilor flagrante ale legislației muncii și ale codului administrativ în instituțiile publice de stat, în special în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), în organismele intermediare aflate în subordine, dar și în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, respectiv în Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). BNS a emis un comunicat de presă în care acuză lipsa totală de reacție a autorităților, după protestul din 15 iulie. Mai mult, sindicatele BNS acuză autoritățile și că refuză sistematic să cheme sindicatele reprezentative la discuțiile care privesc măsurile de austeritate.
Monitorizare atentă a programului de lucru
„Având în vedere lipsa totală de reacție a autorităților față de protestul legitim organizat în fața Guvernului României, în data de 15 iulie 2025, de către angajații din instituțiile mai sus menționate și refuzul sistematic de a invita sindicatele reprezentative la un dialog real și constructiv, anunțăm că: începând cu data de 1 august 2025, BNS va monitoriza cu maximă atenție și strictețe respectarea programului de lucru legal de 8 ore/zi, precum și efectuarea de ore suplimentare fără acordul scris din partea lucrătorilor din MIPE, din structurile subordonate și din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – APIA și AFIR. Această acțiune se întemeiază pe dispozițiile art. 112 din Codul muncii, care reglementează durata normală a timpului de muncă la 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână, și pe art. 41 alin. (3) din Constituția României. În plus, Codul muncii prevede că orele suplimentare pot fi efectuate doar cu acordul salariatului și trebuie compensate obligatoriu prin timp liber corespunzător”, mai transmite conducerea BNS.
Compensarea de urgență a orelor suplimentare
De asemenea, Blocul recomandă tuturor membrilor de sindicat să înregistreze solicitări oficiale pentru: compensarea de urgență a tuturor orelor suplimentare efectuate si necompensate cu timp liber corespunzător în termenul prevăzut de lege, acordarea tuturor zilelor de concediu de odihnă neefectuate restante din anii anteriori.
„Această acțiune este necesară întrucât legislația în vigoare impune, în mod expres, ca orele suplimentare să fie recuperate în termen de 90 de zile de la efectuarea lor. Nerespectarea acestui termen atrage consecințe grave: încălcarea legii, prestarea de muncă neplătită și afectarea drepturilor fundamentale ale angajaților. Subliniem că impunerea de ore suplimentare fără acordul scris al salariaților și fără compensarea acestora poate fi încadrată, din punct de vedere juridic și moral, ca o formă de muncă forțată.
Acordarea zilelor de concediu de odihnă restante nu reprezintă un beneficiu discreționar al angajatorului, ci o obligație legală imperativă, conform art. 146 alin. (2) din Codul muncii, care prevede că angajatorul are obligația de a acorda concediul de odihnă într-un interval de cel mult 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul. Nerespectarea acestei obligații echivalează cu o limitare abuzivă a dreptului salariatului la repaus, garantat de art. 41 alin. (2) din Constituția României și de Directivele europene în materie (în special Directiva 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru). De asemenea, acumularea an de an a zilelor de concediu neefectuat constituie o practică ilegală, ce poate conduce la epuizarea fizică și psihică a personalului și afectează grav calitatea serviciului public prestat”, atenționează BNS.
Unde sunt planurile de formare profesională?
BNS: Cerem public autorităților competente prezentarea de urgență a planurilor anuale de formare profesională și a execuției financiare privind cheltuielile alocate pentru aceste cursuri. Reamintim că, potrivit art. 194 din Codul muncii și art. 458 alin. (2) din Codul administrativ, angajatorii, respectiv autoritățile și instituțiile publice, au obligația de a asigura participarea salariaților și funcționarilor publici la cel puțin un program de formare profesională o dată la doi ani. Această obligație este un drept legal al lucrătorilor.
De asemenea, conform art. 459 din Codul administrativ și art. 195 din Codul muncii, angajatorii au obligația de a elabora și implementa anual un plan de formare profesională. Refuzul de a întocmi, comunica sau pune în aplicare acest plan constituie o încălcare gravă a dreptului la dezvoltare profesională și poate fi contestat legal. Dacă, în decursul ultimilor doi ani, angajatorul nu a asigurat formarea, lucrătorul poate cere, în baza art. 157 alin. (2) din Codul muncii, un concediu plătit de formare de până la 10 zile lucrătoare sau 80 de ore. BNS solicită, de asemenea, desecretizarea rapoartelor de audit de sistem realizate de Curtea de Conturi a României, Curtea de Conturi a Uniunii Europene și Curtea Europeană de Audit în cadrul acestor instituții publice, în interesul opiniei publice. (…) Blocul Național Sindical își afirmă disponibilitatea pentru dialog și îndeamnă Guvernul României să înceteze ignorarea partenerilor sociali. Ignorarea legii nu poate constitui o politică publică”, mai transmite BNS.
M.C.H.







































