Echipa de fotbal Universitatea Craiova a adus un director tehnic din Spania pentru centrul de copii și juniori. Este vorba despre Eduardo Covelo, care a activat timp de 12 ani la Celta Vigo ca manager al academiei. Cu Eduardo Covelo în club, Celta Vigo ajungea în semifinalele Europa League în sezonul 2016/2017. El a colaborat inclusiv cu Luis Enrique, actualul antrenor al lui PSG.
,,Ca director tehnic, a creat și implementat o nouă metodologie în club”, au anunțat reprezentanții clubului oltean.
„Provocarea de la Universitatea Craiova o văd ca pe o oportunitate fantastică de a ajuta clubul să construiască o fundație solidă pentru viitor. Provocarea este de a dezvolta o metodologie clară și consistentă care să conecteze toate categoriile de grupe de juniori între ele cu prima echipă, îmbunătățind în același timp parcursul pentru jucătorii talentați. Vom încerca să adăugăm la ceea ce se face deja bine și procese care s-au dovedit a funcționa în alte țări și la alte cluburi profesioniste, dar respectând contextul propriu existent în România. Principalele obiective sunt acelea de a crea o cultură de înaltă performanță în academie, îmbunătățirea dezvoltării jucătorilor și antrenorilor și asigurarea faptului că, în viitor, cei mai talentați juniori sunt pregătiți să concureze la cel mai înalt nivel pentru a ajunge prima echipă. Am peste 20 de ani de experiență în fotbalul profesionist și ultimii 12 ani de experiență în metodologia fotbalistică și dezvoltarea talentelor, inclusiv mentorat pentru antrenori și proiectare de strategii pe termen lung pentru academii. Am lucrat cu toate categoriile de fotbaliști, concentrându-mă întotdeauna pe îmbinarea dezvoltării tehnice, tactice, fizice și mentale”, a declarat Covelo pentru pagina oficială a clubului.
Cătălin Pasăre










































