A ne ruga Lui Dumnezeu şi Maicii Domnului înseamnă a ne înălţa spiritul şi inima pentru a le aduce mulţumirile noastre, a le mărturisi grijile noastre şi a le cere ajutorul sfânt, pentru că a ne înălţa spiritul către Dumnezeu şi Maica Domnului înseamnă a ne smulge din cavalcada treburilor omeneşti şi a tuturor atracţiilor pământeşti, fie materiale, fie intelectuale, după gradul de cultură al fiecăruia dintre noi. În sens larg, orice împlinire a trupului şi orice întunecare a spiritului trebuie să fie înlăturate pentru a putea intra în Voia Lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului, iar, a le aduce laudă înseamnă a recunoaşte că toată fiinţa noastră este creată şi le aparţine fără şovăială! Deci, ascultarea noastră o datorăm numai Lui Dumnezeu şi Maicii Domnului, iar, noi suntem datori să ne îndeplinim cu sfinţenie misiunea pe care ne-au încredinţat-o la naşterea noastră, iar, orice alt scop am vrea să atingem în viaţa aceasta, în afara Voinţei Lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului, nu ne va aduce decât autoflagelare trupească şi spirituală. De aceea, noi suntem creaţi cu un scop bine determinat de Creatorul nostru şi El ne-a pus la dispoziţie toate mijloacele necesare ca să-l atingem la momentul îngăduit pentru mântuirea noastră! El ne-a dăruit totul, chiar pe unicul Său Fiu, pe Iisus Hristos, ca model de viaţă şi ca descoperitor al Voinţei Sale Atotcuprinzătoare, iar, în modul cel mai direct şi fără echivoc, Rugăciunea noastră o datorăm Lui Dumnezeu şi Maicii Domnului!
„Toți sunt evocați în rugãciune în jurul Trupului și Sângelui Domnului: cei vii, cei răposați, oameni și îngeri, în frunte cu Maica Domnului”!
Pentru toate acestea şi pentru multe altele, a ne eschiva de la cunoaşterea voinţei Sfintei Treimi şi a Maicii Domnului, în ceea ce priveşte sensul şi scopul nostru în viaţă, şi a ne făuri un drum personal după aprecierea noastră, înseamnă a ne condamna singuri la o rătăcire oarbă, iar, ca urmare, suntem datori să aducem laudele şi mulţumirile noastre Celui ce ne-a creat şi nu ne-a lăsat pradă propriilor năluciri, prin firea noastră păcătoasă conducându-ne cu o voinţă lacunară în mod greşit, ci din contră, împreună cu Maica Domnului, Iisus Hristos ne-a arătat clar şi precis calea de urmat prin legile proniei divine! Mai mult, Preaînaltul ceresc, ne-a trimis şi modelul unic, minunat, născut ca şi noi din carne şi sânge şi având aceleaşi cerinţe ca ale noastre pe care le-a demonstrat în mod inteligibil, cum trebuie să le rezolvăm, iar, cei care Îi au pe Iisus şi pe Maica Domnului ca modele în toate acţiunile vieţii lor, aceia îşi găsesc sensul existenţei şi pacea sufletului lor! Desigur, această efectivitate multiplă cuprinde și puterea Născătoarei de Dumnezeu ca Rugătoare pentru toată lumea, din interiorul Cerului lui Dumnezeu și cu îndrăznirea de mamă către Fiul ei, iar, Cel fără de început primește rugăciunile Maicii Lui, cum primește orice fiu rugarea Mamei Sale! Curgerea timpului și necuprinderea eternității sunt asimilate integral și integrator în persoana Maicii Domnului, fiindcă ea Îi dăruiește trup și sânge și întreaga ei umanitate Lui Dumnezeu Cuvântul, Care unește întru Sine timpul cu eternitatea în mod ipostatic și definitiv! Maica Domnului prezidează soborul liturgic și euharistic al Sfintei Liturghii, pentru că stă de-a dreapta Fiului ei pe Sfântul Disc, semnificând unirea cerului cu pământul în umanitatea pe care ea i-a dăruit-o Mântuitorului Hristos: „Toți sunt evocați în rugãciune în jurul Trupului și Sângelui Domnului: cei vii, cei răposați, oameni și îngeri, în frunte cu Maica Domnului; între toți, Euharistia întărește comuniunea. Aceastã unitate în trupul Domnului se înfãptuiește prin lucrarea Duhului, Care e chemat prin epictezã și Care e activ în actul prefacerii și în împărtășire, întrucât trupul Domnului coborât pe altar e un trup îndumnezeit şi Duhul Sfânt e Duhul comuniunii între Hristos și noi”, ne arată cu atâta limpezime Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop! De aceea, Maica Domnului este Biserica în care s-a plămădit această unire care durează pentru veșnicie, iar, viața Maicii Domnului şi sfânta ei Adormire este o sărbătoare a timpului înveșnicit de Iisus Hristos, cum şi virtuțile Născătoarei de Dumnezeu sunt modelul uman și accesibil de închinare a vieții lui Hristos în Cruce, Moarte și Înviere! Mai ştim că prin sufletul Maicii Domnului a trecut, covârșită de iubire, toată durerea lui Dumnezeu pentru miile de mucenici măturisitori ai lumii, de aceea, toată Rugăciunea noastră o datorăm Lui Dumnezeu şi Maicii Domnului!
,,Rugăciunea este un leac ce vindecă orice fel de rană, opreşte orice lacrimă”!
În multe privinţe, cultul Maicii Domnului este reflexul fundamental ontologic şi mariologic de maternitate a Bisericii, mama noastră spirituală, pentru că în iubirea Maicii pentru Fiul ei rezidă toată iubirea umanității pentru Dumnezeu. Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop spune că: ,,Rugăciunea este un leac care vindecă orice fel de rană, opreşte orice lacrimă, linişteşte orice durere, ea subjugă orice pasiune. Prin rugăciune, nemulţumirile şi resentimentele noastre se potolesc, îngrijorările dispar, neliniştea şi nerăbdarea încetează, iar evlavia şi credinţa se măresc”, iar, dacă de la zidirea lumii, Dumnezeu îl ține în brațele Sale pe om, prin Întrupare, rațiunile firii se inversează, omul prin cea mai curată și smerită mlădiță a sa, Îl ține în brațe pe Dumnezeu. Tocmai de aceea, în icoana Bisericii cu Maica Domnului ținând în brațe pe Pruncul Iisus Hristos este cuprinsă toată taina cea din veac ascunsă și nepătrunsă a iubirii lui Dumnezeu Care Se face prunc și este născut și hrănit de o Fecioară pentru mântuirea noastră. Aşadar, Hristos Pruncul întrupează în Sine toată puterea și smerenia lui Dumnezeu, Care se face Om din iubire și primește umilința de a iubi până la moarte și până în veșnicie pe oamenii care Îl pot răstigni! Deci, Hristos nu încetează de a iubi veșnic pe oamenii care Îl răstignesc în frații lor, dar această iubire veșnică nu se aplică siluind libertatea acestora, ci rămâne mereu iubirea rănită și neîmpărtășită a lui Dumnezeu pentru păcătoși! Rugăciunea Mamei izvorăște neîncetat din inima ei plină de iubire care naște viață, pentru că iubirea adevărată este în mod necesar născătoare și euharistică în plenitudinea ei! Cu atât mai mult, iubirea Mamei lui Dumnezeu este o iubire care nu trece, ci perseverează jertfelnic în inima ei, pe măsură ce umanitatea ei dăruitoare se îndumnezeiește dăruind viață omenească lui Dumnezeu. În Maica Domnului, Născătoare de Dumnezeu, inima Domnului și inima omului au bătut și bat laolată pentru veșnicie: „Bucură-te cea plină de dar, Domnul este cu tine“ (Luca 1, 28). Timpul semnificat de bătăile inimii se cunună așadar cu veșnicia lui Dumnezeu, Care ia chip de om în pântecele înmiresmat de feciorie al Fecioarei Maria! De asemenea, Biserica rezonează mistic la durerea Mamei sfinte, atunci când și-a văzut Fiul murind pe Cruce pentru păcatele lumii. În concluzie, pentru o mamă, fiul care moare în chinuri rămâne o rană de nevindecat şi nimic din cer și de pe pământ nu îi mai poate alina plânsul, iar, pentru că Rugăciunea noastră o datorăm Lui Dumnezeu şi Maicii Domnului, Ființa ei devine plângere, iar rațiunile vieții ei trec prin durerea de-și vedea rodirea de viață murind. În lumea noastră, mamelor cărora le-au murit copiii, nu li se mai poate spune nimic şi orice cuvânt este prea puțin sau prea mult pentru a seca izvorul de lacrimi, pentru că durerea Maicii Domnului o face atât de înțelegătoare către toate durerile lumii, încât Învierea Fiului ei devine mereu Crucea durerii înviate în Lumina Lui Dumnezeu!
Profesor Vasile GOGONEA
