Ziua Salvatorului Montan – Acțiune de salvare în Parâng. Este Ziua Internațională a Salvatorului Montan, dar specialiștii acestui domeniu au sărbătorit prn muncă. Ei au recuperat și îngrtijit un bărbat care și-a rupt piciorul pe munte:
”Salvamont, non stop, la datorie! Din păcate, marcăm Ziua internațională a salvatorului montan și prin acțiuni de salvare.
Acțiune de salvare realizată de salvamontisti din cadrul serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj pentru acordarea primului ajutor medical și transportul până la ambulanță a unei persoane care prezența o fractură de membru inferior. Au intervenit salvamontiștii aflați în serviciul de tură operativă din Baza Salvamont Râncă, masivul Parâng”, a transmis Salvamont România.
”Astăzi, 28 august, în lume, în întreaga comunitate a salvatorilor montani sărbătorim „ICAR – Ziua Internațională a Salvatorului Montan”.
Acesta zi a fost aprobată în cadrul Congresului CISA IKAR din anul 2022, desfășurat în Montreux Elveția, fiind stabilită și votată și de Salvamont România alături de ceilalți membrii acestui prestigios comitet de salvare montană.
În weekendul din 28 și 29 august 1948, la invitația Clubului Alpin Austriac , experți în salvarea montană s-au reunit în stațiunea Wilder Kaiser și, pentru prima dată, au fost schimbate experiențe, cunoștințe și tehnologie, întărind astfel rețeaua internațională și comunitatea salvatorilor montani, și a dus la înființarea ICAR (Comisia Internațională pentru Salvarea Alpină) în 1955 .
28 august marchează așadar o zi semnificativă în istoria eforturilor internaționale de salvare montană și odată cu Ziua Internațională de Salvare Montană, sărbătorim spiritul de comunitate, progresul și angajamentul tuturor acelor oameni care se dedică siguranței altora în munți.
Asociația Națională a Salvatorilor Montani – Salvamont România, este singura instituție din țara noastră membră de cel mai înalt grad în cadrul Comitetului International de Salvare Montană, având drepturi depline și drept de vot.
Alături de colegii lor din întreaga lume, salvamontiștii români sunt onorați să împărtășească și să sărbătorească această moștenire.
Fiți alături de Salvamont Romania pentru a marca această zi specială și pentru a susține tradiția și dăruirea în salvarea montană!”, a mai transmis Salvamont România.











































