Tragedie la Mănăstirea Tismana

274

Un bărbat de 59 de ani, din Târgu-Jiu, a fost găsit mort, în această dimineață, la Mănăstirea Tismana. Potrivit unor surse, acesta efectuase lucrări de reparații la lăcașul de cult și se afla în baie, în momentul în care i s-a făcut rău. „În dimineața zilei de 23 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tismana au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că unui bărbat în vârstă de 59 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, i s-a făcut rău în timp ce se afla în baia unei mănăstiri din localitatea Tismana. La fața locului s-au deplasat polițiștii și un echipaj al ambulanței, care au constatat decesul acestuia. În urma examinării vizuale nu au fost identificate urme de violență pe corp.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cauzei decesului”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind continuate sub supravegherea unității de parchet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.