Numărul burselor școlare acordate elevilor din Gorj a înregistrat o scădere importantă față de anul trecut, fiind cu peste 5.000 mai puține. Motivul principal îl reprezintă noile reguli ale Ministerului Educației, care acordă acum doar patru tipuri de burse: de merit, sociale, tehnologice și pentru mamele minore. Bursele de performanță și reziliență au fost eliminate, iar bursele de merit nu mai ajung la toți elevii cu medii de peste 9,50.
Numărul burselor de merit acordate elevilor din Gorj a scăzut cu mai bine de 40%. Potrivit datelor Inspectoratului Școlar Județean, vor primi burse de merit 2.618 elevi, față de 4.514 anul trecut. Reducerea se datorează criteriilor mai stricte: doar elevii cu media generală peste 9,00, media 10 la purtare și care se află în primii 15% ai clasei sunt eligibili. Ce-i drept, pentru clasele a V-a, listele vor fi stabilite abia în ianuarie 2026, în baza rezultatelor din primele două intervale de curs. Elevii de clasa a IX-a primesc bursa pe baza mediei de admitere sau a premiilor la olimpiade.
Bursa de merit are o valoare nominală de 450 lei, dar suma efectivă variază în funcție de numărul de zile de curs din fiecare lună.
Burse eliminate
Guvernul Bolojan a decis desființarea burselor de excelență și de reziliență, argumentând că măsura urmărește „stimularea performanței”. În realitate, ea descurajează mulți elevi și reduce sprijinul pentru cei merituoși.
Anul trecut, în Gorj, un elev a primit bursa de excelență olimpică I, iar 16 elevi au beneficiat de bursa de excelență olimpică II. În același timp, 2.635 de elevi au fost recompensați cu bursa de reziliență, destinată celor care au obținut media generală de cel puțin 7 și se aflau în primii 30% ai clasei.
Bursa de excelență olimpică I era acordată câștigătorilor de premii la olimpiade internaționale, iar bursa olimpică II elevilor de gimnaziu și liceu care obțineau premiile I, II sau III la olimpiadele naționale finanțate de Ministerul Educației.
Mai puțin burse sociale
Numărul burselor sociale a scăzut de la 11.977 anul trecut la 11.285 în prezent. Singurele aproape neschimbate rămân bursele tehnologice, cu 742 de beneficiari – cu unul mai mult decât în 2024, potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Gorj, la solicitarea „Gorjeanul”.
Pentru elevele-mame minore au fost depuse 19 dosare, față de 22 anul trecut. În total, pe 20 noiembrie, vor fi plătite 14.664 de burse, pentru lunile septembrie și octombrie.
Bursele sociale și tehnologice sunt 300 lei/lună, iar elevele-mame primesc 700 lei, pentru a fi sprijinite să nu abandoneze școala.
Banii se plătesc lunar, prin unitățile de învățământ. Pe 20 noiembrie, elevii vor încasa banii pe 2 luni, septembrie și octombrie.
Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că, începând cu anul școlar viitor, bursele sociale ar putea trece în administrarea instituțiilor de asistență socială.
I.I.






































