10.6 C
Târgu Jiu
joi, 29 octombrie 2026

Imagini color de la construcția Coloanei fără Sfârșit! Cum arăta structura interioară a monumentului realizat de Brâncuși

1

Imagini color care reconstituie vizual etape din construcția Coloanei fără Sfârșit de la Târgu Jiu oferă o perspectivă interesantă asupra modului în care a fost realizată una dintre cele mai cunoscute opere ale lui Constantin Brâncuși.
Fotografiile reinterpretate cu ajutorul inteligenței artificiale surprind inclusiv așezarea semi-elementului exterior de la bază, realizat din fontă turnată și finisat cu alamă. Un detaliu important evidențiat în aceste reconstituiri este culoarea roșu-portocalie a stâlpului metalic interior, care susține modulele Coloanei.
Potrivit documentației istorice, acesta era realizat din oțel și protejat împotriva coroziunii cu miniu de plumb, un pigment utilizat în acea perioadă pentru conservarea suprafețelor metalice. Astfel, nuanța roșu-portocalie din imaginile colorizate are la bază informații documentare, nefiind aleasă la întâmplare. Un argument în acest sens îl reprezintă și investigațiile efectuate de INCERC la Târgu Jiu, în anul 1984.

Stâlpul interior a fost umplut cu beton

Atunci, inginerul E. S. Georgescu a consemnat starea bună a metalului interior, protejat cu miniu de plumb încă din 1937. Observațiile confirmă utilizarea acestei substanțe pentru protejarea structurii metalice și păstrarea ei pe suprafața stâlpului până la momentul investigațiilor.
Totodată, în urma cercetărilor s-a constatat că stâlpul interior fusese umplut cu beton încă din timpul execuției monumentului, aspect care corespundea și amintirilor coordonatorului lucrărilor. Imaginile reinterpretate color de Stelian Popa readuc în atenție detalii tehnice mai puțin cunoscute despre realizarea Coloanei Infinitului și pot contribui la o mai bună înțelegere a soluțiilor constructive folosite la ridicarea monumentului din Târgu Jiu. Este important de precizat că fotografiile reprezintă reconstituiri vizuale artistice realizate cu ajutorul inteligenței artificiale.
Culorile, texturile și unele detalii pot diferi de aspectul original al imaginilor istorice, chiar dacă reinterpretarea urmărește să respecte informațiile documentare disponibile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.