Șeful CEO, numit oficial membru în Consiliul de Administrație al Romgaz

123

Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Societății Naționale de Gaze Naturale „ROMGAZ” – S.A întrunită în ședință, la prima convocare, în data de 11 noiembrie 2025, la Punctul de lucru S.N.G.N. Romgaz S.A. a aprobat revocarea lui Dumitru Chisaliță, membru provizoriu al Consiliului de Administrație al S.N.G.N ROMGAZ S.A., începând cu data ședinței, ca urmare a finalizării procedurii de selecție, se arată în documentele societății.
Potrivit documentului acționarilor de la Romgaz, în urma deciziilor adoptate în data de 11 noiembrie, Andrei Gabriel BENGHEA-MALAIEȘ și lulius Dan PLAVETI au fost aleși în calitate de membri ai Consiliului de Administrație ROMGAZ. Totodată, AGOA a aprobat durata mandatului membrilor nou numiți ai Consiliului de Administrație începând cu data ședinței și până la data de 16 martie 2027”, se mai arată în documentul AGOA.
Așa cum a relatat publicația noastră,  aici, https://www.gorjeanul.ro/noii-supraveghetori-ai-ce-oltenia-numiti-pe-21-noiembrie-plaveti-si-trufelea-in-fata-revocarii/ , Plaveti va fi ,,analizat” de viitorul Consiliu de Supraveghere, o decizie firească fiind revocarea din funcția de președinte al Directoratului CEO.
Există însă și posibilitatea ca acesta să rămână la cârma CE Oltenia, în ciuda constatărilor Comisiei Europene despre care am scris în mai multe rânduri, cu avizul Consiliului de Supraveghere și al acționarilor Romgaz. Numai că, în acest fel, s-ar înfăptui un nou conflict de interese. Menținerea lui Plaveti la CEO ar însemna un nou conflict de interese, pentru că atât Romgaz, cât și CEO, au ca domeniu de activitate producerea și vânzarea de energie electrică. Amintim că primul conflict de interese al lui Plaveti a fost semnalat de Bruxelles, de Comisia Europeană, când Plaveti și Cosmin Trufelea au fost numiți în funcțiile de conducere a CEO, după ce tot ei au semnat contractul cu firma care a organizat selecția. Ca să redăm cu acuratețe, Comisia Europeană a zis că e vorba de ,,conflicte de interese reale și potențiale, precum și influență politică și ierarhică nejustificată”.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.