Verificări fulger, făcute de IPJ la Dănești, după ce o mașină de poliție a fost filmată în timp ce lovește un autoturism parcat și își continuă deplasarea

6

O mașină de poliție, filmată în timp ce lovește un autoturism parcat, la Dănești, face valuri pe rețelele de socializare. Imaginile care au fost postate pe internet, pe o pagină intitulată „Ai parcat ca un bou Târgu-Jiu”, au ajuns și la reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, care au anunțat, ieri dimineață, că fac verificări în acest caz. „Ca urmare a unui articol apărut în mediul online, unde, într-un videoclip se observă că o autospecială de poliție ar lovi un autoturism parcat pe un podeț din localitatea Dănești, vă comunicăm faptul că la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au fost dispuse verificări prin Compartimentul Control Intern și Serviciul Rutier, pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale față de conducătorul auto”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
După câteva ore, reprezentanții instituției au anunțat și rezultatul: ,,În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că cele două autoturisme nu prezintă avarii. Verificările continuă în cadrul Compartimentului Control Intern pentru a se stabili dacă se întrunesc condițiile vreunei abateri administrative”.
Imaginile ar fi fost surprinse în comuna Dănești, unde concursul pentru șefia Postului de Poliție a fost suspendat. Acesta este arondat Secţiei 1 Poliţie Rurală Târgu-Jiu. Examenul organizat de IPJ Gorj a fost suspendat, întrucât unul dintre candidați a contestat în instanță rezultatul validării, respectiv invalidării dosarelor de recrutare depuse în vederea participării. Judecătorii de la Tribunalul Gorj au amânat pronunțarea, iar un verdict ar putea fi anunțat pe 11 decembrie, la ora 11.00. Interviul structurat pe subiecte profesionale urma să aibă loc pe 24 iulie, iar pe 29 iulie ar fi fost anunțate rezultatele finale ale examenului.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.