7.5 C
Târgu Jiu
luni, 2 martie 2026

FNME convoacă la ședință toți parlamentarii din Gorj

40
– La discuții sunt chemați șefii CEO, ai județului, dar și reprezentanții Consiliului de Supraveghere
– Conflict social major
Federația dindicală condusă de Dumitru Pîrvulescu îi cheamă pe toți parlamentarii de Gorj, și pe șefii județului, la discuții, pe fondul concedierilor și tăierilor cuprinse în noul plan de restructurare a companiei. Mii de oameni își pier slujbele, compania fiind împinsă de guvernanți pur și simplu spre faliment. Întâlnirea este programată la data de 6 martie.
Iată adresa FNME:
”Domnii Parlamentari ai coaliției de guvernare din județul Gorj
Camera Deputaților a României
Dl. Mihai Weber – deputat în Parlamentul României
Dl. Claudiu Manta – deputat în Parlamentul României
Dl. Ion Iordache – deputat în Parlamentul României
Dl. Radu Miruță – deputat în Parlamentul României
Senatul României
Dl. Cristinel Rujan – senator în Parlamentul României
Instituția Prefectului Județului Gorj – dl. Șerban Predescu
Președintele Consiliului Județean Gorj – dl. Cosmin-Mihai Popescu
Președintele Consiliului de Supraveghere al S. CEO S.A. – dna Luminița-Georgeta Popescu
Președintele Directoratului S. CEO S.A. – dl. Iulius-Dan Plaveti
Având în vedere măsurile de austeritate inițiate de Guvernul României și amplul proces de restructurare (decarbonare) prin care trece Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., vă invităm în data de 06.03.2026, ora 11:00, la sediul din Târgu-Jiu, str. Locotenent Colonel Dumitru Petrescu, nr. 17, etaj 1, județul Gorj, pentru a participa la o întâlnire cu reprezentanții organizațiilor sindicale din cadrul societății.
Cu această ocazie, dorim identificarea unor soluții concrete, împreună cu dumneavoastră, pentru atenuarea efectelor sociale generate de măsurile impuse de actuala coaliție de guvernare, precum și de angajamentele asumate de statul român în procesul de decarbonare a sistemului energetic.
Situația socială și economică a județului Gorj este dependentă în mare măsură de stabilitatea Complexului Energetic Oltenia, de menținerea locurilor de muncă actuale și de păstrarea drepturilor salariale ale angajaților societății.
Ținând cont de starea de tensiune și îngrijorare existentă în rândul angajaților și pentru evitarea escaladării unui conflict social major, apreciem că prezența dumneavoastră este necesară și de maximă importanță”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.