12.1 C
Târgu Jiu
marți, 7 aprilie 2026

Surpriză de proporții pentru unul dintre cei doi candidați la concursul pentru șefia unei Secții de Poliție Rurală, după contestație

5

După ce ambii candidați care s-au înscris la concursul organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, pentru funcția de șef al Secției 5 Poliție Rurală Rovinari, condusă în prezent de comisarul șef Minel Sanda, au fost declarat ,,respins” în urma interviului structurat pe subiecte profesionale, unul dintre ei nu a acceptat rezultatul și a depus contestație. Inițial, acesta a primit 6.89, iar nota primită după contestație a fost mai mică: 5.10.

,,La data de 27.03.2026 a fost finalizată activitatea de soluționare a contestațiilor, ocazie cu care au fost constatate următoarele. Agentul nu și-a însușit pe deplin tematica de concurs stabilită, a formulat răspunsuri parțial corecte și/sau incomplete la întrebări și a obținut un punctaj mai mic decât cel acordat de către membrii comisiei de concurs.
Comisia de soluționare a contestațiilor a avut posibilitatea să asculte în mod repetat, răspunsurile candidate înregistrate audio-video și a putut astfel să noteze în mod obiectiv fiecare răspuns”, potrivit informațiilor postate pe portalul de servicii de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne. Al doilea candidat înscris la concurs a obținut 5.27 și nu a contestat rezultatul.
Interviul a fost susținut pe 24 martie, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj. Pentru a fi declarat <<admis>>, câștigătorul ar fi trebuit să obţină minimum nota 7. Aprecierea rezultatelor se face cu note de la 1 la 10, un punct fiind acordat din oficiu. Secţia 5 Poliţie Rurală Rovinari este o subunitate coordonată de Poliţia Oraşului Rovinari. Posturile arondate Secției sunt: Bâlteni, Fărcăşeşti, Urdari, Negomir.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.