Un bărbat de 35 de ani din Târgu Jiu a fost sancționat de polițiști după ce a fost surprins circulând cu viteză mult peste limita legală pe Drumul Național 6, în județul Dolj.
Acesta a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea cu 110 km/h pe un sector de drum unde limita de viteză este de doar 50 km/h, fiind astfel aproape de dublul vitezei admise.
Incidentul s-a petrecut în cadrul unei acțiuni de amploare desfășurate luni, 27 aprilie, între orele 11:00 și 15:00, de către polițiștii rutieri din cadrul IPJ Dolj, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român. Acțiunea a fost coordonată de Direcția Rutieră din Poliția Română și a vizat reducerea riscului rutier pe DN 6, unul dintre cele mai circulate drumuri din județ.
În cadrul controalelor, polițiștii au verificat peste 280 de autovehicule și au legitimat mai mult de 300 de persoane. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 147 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 40.000 de lei. Totodată, au fost reținute 9 permise de conducere și retras un certificat de înmatriculare.
Șoferul din Târgu Jiu a fost sancționat conform O.U.G. 195/2002, iar ca măsură complementară i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
Izabella Molnar







































