Autorul acestei monografii/biografii este scriitorul, folcloristul, jurnalistul şi etnologul Mircea Tutunaru. Este o carte despre o personalitate de excepţie a culturii populare gorjene. Şi nu numai, căci devenise un specialist redutabil în industria spectacolului folcloric şi un promotor de excepţie al tradiţiilor muzicale vocale şi instrumentale dublat de un maestru inegalabil al dansului românesc.
Am fost coleg cu Liviu Dafinescu, artistul, regizorul, scenograful, omul, prietenul devotat, şase ani, din postura de ziarist şi secretar literar. L-am însoţit cu prilejul atâtor evenimente din viaţa Ansamblului Doina Gorjului. Se bucura peste tot de un prestigiu categoric, era respectat ca un reputat magister ludi peste tot. Câteva luni am fost colegi de birou: eu, Ion Cepoi, Nicolae Diaconu şi Liviu Dafinescu, la Inspectoratul pentru cultură al judeţului Gorj, fiecare dintre noi pe domeniul lui. Volumul omagial „Treptele nemuririi – In memoriam Liviu Dafinescu” apărut în 2025 la Editura PIM de la Iaşi în 235 de pagini şi în condiţii grafice impecabile, este unul necesar, care celebrează o activitate exemplară a unui animator dăruit cu spirit, cu vocaţie manolică şi cu o generozitate de inepuizabil har organizatoric, dar pedagogic, capacitatea dialogului, angajament. Mereu entuziast, Liviu Dafinescu părea de neoprit căci ideile tematice, deşi copleşitoare ca mesaj, ca rost, ca normă estetică, aveau de fiecare dată o măreţie sublimă. Am fost cel care am redactat o revistă a Ansamblului Doina Gorjului, programe de spectacol, scenarii literare de mare întindere pentru megaspectacole care comunicau publicului emoţii catharsice, a căror menire era să moduleze conştiinţa publicului iubitor de ritualuri străvechi, de obiceiuri de neuitat, de dans popular şi de folclor muzical vocal-instrumental de o valoare inestimabilă.
Profesorul universitar şi publicistul harnic şi prodigios Mircea Tutunaru a conceput monografia/biografia „Treptele nemuririi” cu simţul răspunderii, cu patos şi formaţie academică, trecând în memoria publică repere biografice, evocări in memoriam, poeme, interviuri, imagini, afişe, diplome, documente de arhivă, acte personale, fotografii şi consideraţii. Astfel s-au referit la Liviu Dafinescu, l-au caracterizat, i-au subliniat meritele, au abordat aspecte din activitatea lui artistică personalităţi de prim rang ale Gorjului şi ale ţării precum Gabriela Rusu-Păsărin, Emilia Bubulac, Viorel Gârbaciu, Ion Sanda, Ion Mocioi, Matilda Pascal-Cojocărriţa, Margareta Clipa, Nicolae Furdui Iancu, Marioara Murărescu, Alexandru Păsărin, Ion Cepoi, Petrică Mâţu-Stoian, Romulus Morega, Mihai Fifor, Rela Dafinescu, Pompiliu Ciolacu, Theodor Vasilescu şi alţii. I-au dedicat poezii Vasile Ponea, Andra Truşcă, Doru Fometescu, Spiridon Popescu, Alexandru Opriţescu, Gheorghe Porumbel, Sabin Firiza, Stanciu Dafinescu şi alţii. Menţionez, totuşi, interviurile cu Vasilica Mircea Dafinescu, fiica regretatului titan al culturii populare gorjene, şi cu Gheorghe Porumbel, directorul de azi al Ansamblului Artistic Doina Gorjului, evocarea lui Ion Elena cu un titlu emblemă: „Un om rar, o unică legendă – Liviu Dafinescu”, dar şi propriu-mi text omagial, „Dansul etern al lui Liviu Dafinescu”.
Din această carte, omagiu unui fiu al Gorjului de succes, am extras un portret – model demn de urmat în viitor, căci ne-a lăsat ca moştenire o operă nemuritoare, o cale de străbătut: cu abnegaţie, cu dăruire sufletească, cu forţa perfecţionistului, cu atotcuprinderea unui olimpian, deţinător al Premiului Naţional Etnos, cetăţean de onoare al municipiului Bucureşti, vicepreşedinte naţional al Olimpiadei Internaţionale a Dansului, magistral constructor al unui edificiu spiritual asumat prin jertfă (sacrificiu suprem adus „monastirii” numită Doina Gorjului). Liviu Dafinescu a fost totodată strălucit coregraf, om de cultură dotat cu o inteligenţă pragmatică, pedagog, manager inspirat, înzestrat cu un neasemuit spirit civic şi cu un rafinat simţ artistico-estetic, dornic totdeauna să influenţeze, transgreseze cu plăcere orizontul de aşteptare, să-i preîntâmpine gustul pentru frumos şi să răspundă afinităţilor ei culturale şi sociale.
Altruist, acest om de mare artă a ars pentru o idee, cu pasiune, cu încredere în oameni; a făcut dintr-o instituţie şi dintr-un loc românesc simboluri care nu se pot uita. De-acum el urcă singur pe această scară a neuitării şi fiecare treaptă e un pas spre desăvârşire şi… spre Cer. Ca Orfeu, priveşte peste umăr. Fiecare treaptă este o bucurie pentru toţi. Am convingerea şi mă pronunţ cu fermitate şi siguranţă că tot ce a construit el în scurta-i locuire poetică a meleagurilor noastre milenare va dura în veşnicie, va înflori ciclic, va rodi în permanenţă noi vlăstari şi noi comori pentru suflete.
Ion Popescu Brădiceni
