Al patrulea capitol este dedicat familiei Gane și marilor monahii ale Văratecului. Interesant este că tot mai multe boieroaice iau decizia să pornească pe calea monahismului.
Familia Gane a dat Văratecului 8 monahii. Autoarea dă textul unei splendide epistole semnate de Ecaterina Gane, prin 1823, prin care cere voie soțului ei, banul Ioniță Gane, din Ciumulești, să intre în monahism. Scrisoarea este trimisă pe adresa “cinstitului meu iubit soț, Dumnezeule, coconului Ioniță Gane, Vel ban, cu multă plecăciune”. Avusese cu Ioniță 9 copii: 5 băieți și 4 fete. Trei din aceste fete o vor urma pe mama lor la Văratec. Aflăm din memoriile lui C. Gane că, la două sptămâni după ce banul Ioniță a primit această scrisoare, acesta își face testamentul, prin care decide printre altele, următoarele: 40 de ani cu soția mea, Ecaterina, „după cum toate lucrurile au un vremelnic hotar în lume. Soției și fetelor sale, ajunse monahii la Văratec, suma de 2200 lei pe an, 21 mierțe de făină de păpușoi și 16 mierțe de grâu, moșiile dăruindu-le fiilor cu rugămintea ca niciunul dintre ei să nu fie volnic a înstrăina ori moșie, ori țigani”. Tot din memoriile lui C. Gane, aflăm că Ioniță avea să mai trăiască 6 ani, în timp ce maica Elisabeta Gane, „ce se simțea bătrână” în 1823, pleacă la Domnul, pe 3 iulie 1840. Și Maica Elisabeta Gane se trăgea dintr-o familie boierească .
În 1823, imediat după ce a scris scrisoarea, spun documentele, a fost călugărită din propria voie la Văratec, după o viață îmbelșugată, care nu i-a putut osteni pornirile sufletești către evlavie și iubire de Dumnezeu. A venit împreună cu cele trei fete: Sevestița, Agafița și Smaranda, tunse și ele în monahism cu numele de Sevastia, Singlitichia și Agafia. Constantin Gane le portretizează pe toate în memoriile sale. Singlitichia a trăit în monahism peste 60 de ani. Tot în această familie a Găneștilor este și Maica Olimpiada, o nepoată a Maicii Elisabeta Gane și soră a lui Matei Gane. Ea a avut șase surori din care patru: Elena, Profira, Rucsandra și Catinca erau intrate în monahism la Văratec cu numele de Epraxia, Xenia, Fevronia și Olimpiada.
Cel de-al cincelea capitol are ca titlu Maica Evghenia Negri. Stareță între 1887-1894, este sora lui Costache Negri, care, alături de alți fii ai neamului nostru, de Kogălniceanu, V. Alecsandri, Al.I.Cuza și mulți alții, a îndeplinit un rol important la închegarea statului român modern (Unirea Principatelor). Familia Petrache și Smaranda Negri avea un singur băiat, pe Costache Negri, și trei fete: Catinca, Elena și Eugenia, viitoarea maică Evghenia Negri, născută în 1818. Părinții au hotărât să le ducă pe Elena, în vârstă de 10 ani, și pe Eugenia, de 12 ani, la Mănăstirea Văratec, unde era școală de fete, care purta numele fratelui său, „Costache Negri”.
După moartea tatălui, Costache Negri, student la Paris, revenit în țară, s-a dus direct la Mănăstirea Văratec, acolo unde surorile mai mici erau ucenice, insistând să revină în lume. Elena a acceptat imediat, însă Eugenia a preferat să rămână toată viața la Văratec. Timp de peste 50 de ani i-a petrecut în smerenie și rugăciune. A stăruit mult pentru organizarea și buna funcționare a școlii de fete. A dăruit Mănăstirii unele cărți de cult. A decedat în 1894, la 86 de ani. Bolintineanu a ajuns la Văratec în perioada stăreției Evgheniei Negri, care i-a admirat fabuloasa bibliotecă cu 10.000 de volume și manuscrise.
Al șaselea capitol este intitulat Arhimandrita Zenaida Racliș. Este fiica lui Iordache Racliș și a Ruxandrei, născută Gane, boieri botoșăneni din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Numele de mirean era Smaranda, născută în 1858. Mai avea o soră, căsătorită Gherghițan, care avea cinci fete și un băiat. Una din fete, Felicia, a fost crescută de maica Zenaida și a rămas la Văratec, în monahism, cu numele de Emilia Racliș. O altă soră a maicii Amelia, căsătorită Maxim, a avut două fete, ambele intrate în monahism, tot la Văratec. Femeie cultă, în timpul Primului Război Mondial(1916-1918) a ridicat moralul călugărițelor prin cuvântări patriotice, a sprijinit acțiunile de îngrijire a răniților, de asemenea, s-a străduit să mențină școlile din mănăstire și a înzestrat bolnița (spitalul). În colaborarea cu arhimandritul Evghenie Ungureanu a publicat monografia „Istoria Mănăstirii Văratec”. În 1938 Zenaida a plecat la Domnul.
Arhimandrita Maria Stavrică Cantacuzino, născută în 1870, la Galați, a urmat cursurile Școlii Centrale de Fete, la Grădina Icoanei, în București. Cu dorința de a deveni profesoară, a profesat ceva timp, dar, venind vară de vară cu soțul ei la Văratec, unde avea deja două surori, s-a decis să-și dea demisia și să rămână definitiv la Văratec. În 1927 a fost tunsă în monahism, primește postul de învățătoare la școala de adulte. Din fondurile ei a făcut îmbunătățiri în gospodăria mănăstirii, obiecte de cult și covoare scumpe. Aleasă stareță din 1932, s-a stins în iarna lui 1953.
Arhimandrita Irina Lecca, născută la Piatra Neamț în 1885, într-o familie boierească, tatăl Iacob Ivanovici, iar mama Maria, fiică a lui Telemach și a Agripinei Lazu, se înrudea cu actorul Matei Millo. Mătușa Irinei era Maica Cleopatra. Până să intre în monahism, a fost o mare intelectuală, fusese Doamnă de Onoare a Reginei Maria, prietenă cu Nicolae Iorga și cu alte personalități, scria romane.Maica Irina Lecca povestea mereu despre un tânăr frumos, cu părul negru și ochii mari, care făcea curte mătușii sale, Clemensa, soră cu mama ei, Maria. Acel tânăr spera că se va căsători cu aceasta (Clemensa). Însă tatăl, Telemach Lazu, se împotrivea acestei alianțe, motivând că nu era de origine bună, era sărac, considerat un pierde-vară. A logodit-o iute pe Clemensa și i-a comunicat imediat tânărului pețitor. Acel băiat superb și distins era Mihai Eminescu. Irina Lecca avea mai multe înclinații artistice: scria romane, picta, cânta la pian.
O soră a lui Telemach, Eufrosina Lazu (1797-1887), a fost stareță a Mănăstirii Văratec. A intrat în monahism în 1814, călugărită în 1817, aleasă stareță în 1844, până în 1887.
Când măicuța Benedicta a împlinit 14 ani, maica Chesaria a plecat la Ierusalim. Drumul i-a luat două săptămâni. A făcut cunoștință cu monahii sosite din țară, hotărâte să rămână definitiv acolo, pe unde a călcat Domnul. A reușit să-și cumpere o palmă de pământ în Ierihon, urmând să-și facă și o chilie, dar nu mai avea bani. A revenit în țară să facă rost de bani, cu gând că va reveni la Ierusalim împreună cu Benedicta, dar a venit războiul și a rămas definitiv în țară.
Ultimul capitol este dedicat Maicii Cleopatra (Maica Drăgănescu). Avea 5 ani când a venit la Agapia, unde avea o mătușă, pe Maica Nimfodora. După 2-3 clase de școală primară în satul ei, a venit la Agapia, mătușa ei o punea să facă mătănii, o ducea la slujbe, apoi s-a angajat la Atelier, unde făcea covoare și carpete. După ce Maica Nimfodora s-a dus la ceruri, s-a mutat la Văratec, unde intră ucenică la maica Magdalena.
În ,,Addendă” este prezentată viața maicii Nazaria, după un manuscris anonim, apoi istoria formării Mănăstirii Văratecul, scrisă de maica Epistimia Hagiu, 1863. Olimpiada, fondatoarea Văratecului, în 1780, se afla Topolița și cu binecuvântarea starețului Paisie de la mănăstirea Neamțului și cu încuviințarea boierului Matei Deleanu, pe una din moșiile acestuia, se va întemeia templul dumnezeiesc de la Văratec. În 1875 Olimpiada pune bazele celei dintâi biserici de lemn de la Văratec. În 1787 Topolița se va uni cu Văratecul. Este clădită a doua biserică tot din lemn. În 1802, Evghenia Canta dă moșia Pohoiul Văratecului. În 1803 Agapia se unește cu Văratecul, dar în scurt timp devine de sine stătătoare.
Tot în 1803, Schitul Vânătorii și Schitul Gârcina sunt date Văratecului. În 1808 se zidește prima biserică de piatră. Logofeteasa Ilinca Paladi dă trei moșii și altele Văratecului. În 1817 se ridică biserica Sfântul Ioan, pentru țintirim(cimitir). Gherasim, episcopul de Roman dă schitul Buciumenii tot în 1817. În 1827, Agafia Balș dă moșia Brădulețul, iar Elisaveta Balș, în același an, dă moșia Vultureștii. Mitropolitul Veniamin Costache dă Hangul, apoi Durăul -în 1840, iar în 1845 Cantacuzineștii iau Hangul. În 1855, Mihail Sturza, hărăzește 5000 de galbeni cu prilejul trecerii Hangului în stapânirea Măriei Sale. Safta Brâncoveanca dă 3500 de galbeni.
În 1855, ucenica Olimpiadei, Efrosina Lazu, stareța actuală, zidește a patra biserică, Schimbarea la Față, de asemenea, în 1855, aceeași stareță înființează Bolnița în cuprinsul țintirimului. În 1857 existau la Văratec: 4 biserici, 17 clopote, 300 chiliuțe, 700 călugărițe, 12 moșii, 13 mii galbeni venit. „Istoria formării Mănăstirii Văratecul” scrisă de maica Epistinia Hagiu se încheie în aprilie 1857. În „Talpa sau începutul Monastirei Văratecul” apare în prim-plan stareța Olimpiada, fondatoarea Văratecului.
Maica Benedicta, alias Zoe Dumitrescu-Bușulenga, se afla în posesia unei arhive rămase de la avocatul Nicolau pe care l-a cunoscut. În arhivă erau documente foarte importante despre genealogiile fabuloase ale maicilor de la Văratec, o pasiune și a soțului, avocatul Apostol Bușulenga. Consideră că maicile Olimpiada, Safta Brâncoveanu și Irina Lecca ar merita să le fie închinate niște monografii.
Constantin E. Ungureanu
Post-scriptum (P.S.): Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de Presă al Patriarhiei Române, evenimente liturgice prilejuite de proclamarea generală a canonizării celor 16 Sfinte Femei Românce se vor desfășura la Catedrala Patriarhală ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena”, conform unui program bine stabilit (6 februarie 2026).
Lista cuprinde și cele 2 fondatoare al Mănăstirii Varatic: Sfânta Cuvioasă Nazaria de la Văratic 1697? (1706)-1814, prima stareță, cinstire pe 17 august; Sfânta Cuvioasă Olimpiada de la Văratic (1757-1842), ctitora Mănăstirii, cinstită la 17 august.
De asemenea, venim cu precizarea că toponimul ,,Văratec” apare scris în această variantă
în cele 3 cărți sus-prezentate iar, în Comunicatul transmis de Biroul de Presă al Patriarhiei Române apare în varianta ,,Văratic”. La fel și patronimul ,,Tătărăscu” apare în scrieri cu 2 variante: ,,Tătărăscu”, dar și ,,Tătărescu”. În ,,Dicționar al numelor de familie românești” de Iorgu Iordan, apare în forma ,,Tătărăscu” de la ,,Tătar(u)”și toponimul ”Tătărești”.
