1.Oglinda unei epoci
Am tăcut o vreme. Am reflectat critic și autocritic. Am meditat asupra unor doctrine politice de la Platon și Aristotel încoace. Am decodificat serii întregi de criterii. Unele mult mai inteligibile, mult mai filozofice, mult mai atent întemeiate precum cele aiuristice de azi, care de care mai retorice și mai găunoase.
În ceea ce mă privește, eu am mizat mereu pe cultură, literatură, artă, ideologie, paradigmă teoretică și expresivitate pragmatică. Am crezut neclintit în capacitatea unui produs cultural finit, căruia valoarea i-au conferit-o coeficientul de oglindire a unei epoci, gradul de elaborare a unei concepții cu o identitate clară în ceea ce privește știința și facerea textului, calitatea estetică și artistică a operei, nivelul acesteia de receptare socială și chiar politeistă; ba, și mai înspre nucleu, opțiunea acesteia atât pentru adevăr, cât și pentru corelarea realității cu ficțiunea, a pedagogiei cu indicele de imaginar.
2.Calea dreaptă
Însă, în ceea ce mă privește, lucrurile încep să se limpezească. Între elita culturală și masa de consumatori s-a produs o falie; aceasta se confruntă cu o gravă ruptură între directivele sale și orizontul de așteptare a publicului, care, vai, devine din ce în ce mai dezinteresat de evoluția poeziei, a romanului, a eseului, a articolului literar, de schimbarea de strategie, de metodă, de sistem, de generație ș.a.m.d.
Instrucția și educația în școli se depravează, manualele sunt bătrânicioase, plictisitoare, neinventive metodologic. Am intrat într-o librărie și m-am crucit văzând niște cărți dedicate școlarilor și elevilor, lipsite de aparat critic, de referințe, de bibliografie, concepute de niște ageamii, cu definiții de un comic grotesc, cu explicații habarniste.
Când aștern pe coală aceste rânduri amărâte, mă îndoiesc că România ar lua-o cândva pe calea cea dreaptă, cea reconstructivă, cea optimă și a miliardarului și a omului de rând (ziler, cu ziua, muncitor – sclav la vreun patron poltron și care nu-și mai poate asigura coșul cu alimentele necesare supraviețuirii, întrucât alte cheltuieli îl împovărează, exasperant: tot soiul de taxe, impozite, scumpirile la energie, la gaze, la apă potabilă, la benzină, pe deasupra și tăieri din pensii și salarii ș.a.m.d.).
3.Impas ori colaps
Cât privește clasa politică, aceasta nu ajunge la un acord privind instalarea unui nou prim-ministru ca să fie instituit un alt guvern a cărui misiune urgentă ar fi să scoată țara dintr-o criză care nu se mai termină. Dar și la acest capitol dezbinata noastră așa-zisă «clasă politică» a rămas repetentă, an după an, nepromovând nici măcar clasa I primară. Cu un Bolojan decăzut din drepturi de către o majoritate parlamentară, la ce să te aștepți? La tăieri arierate ale bugetelor strict necesare unor acte educaționale, unor manifestări culturale, unor activități literare, unor finanțări stimulative ale creativității de grup ori individuale, ale achiziționării de carte în biblioteci județene, orășenești și comunale, ale mobilizării corespunzătoare a unor centre culturale ori cămine culturale rurale.
Cât privește sprijinirea tipăririi unor colecții de carte scrisă de scriitorii autohtoni și locali nimeni din aparatul administrativ nu dă semne c-ar avea în proiect vreodată acceptarea unei asemenea generoase deschideri.
Se vor fi înfuriind unii pe reproșurile mele vitriolante, dar cât am condeiul în mână niciodată nu voi înceta să lupt contra lenei de a gândi, împotriva prostiei, să militez pentru rostirea crudului adevăr că patria se află în prezent într-un impas, dacă nu deja în colaps economic, social, financiar etc.
4.Revolta imperativă
Dar e momentul a mă întoarce la literatură și la educație, învățarea copiilor, a tinerilor prin literatura română, europeană, americană, oricare avându-și impactul ei emoțional și intelectual.
Am trăit, asta-i situația indubitabilă – experiențe penibile, cu prilejul unor lansări de carte, vernisaje de expoziții, am rămas trist și profund afrontat de lipsa de reacție a profesorilor din sistemul de învățământ gorjean și național; pretutindeni pe unde am fost invitat să particip, m-am izbit de refuzul politicienilor locali și județeni de a ni se alătura la aceste delicate și mirabile întâmplări cultural-artistice, literare, pedagogice, la norocoase ocazii de a cunoaște în carne și oase scriitorii români de ieri și de azi.
Prin urmare, revolta mea nu-i numai sinceră, nu-i numai revendicativă, ci-i de-a dreptul imperativă. Țara se duce de râpă: moral, politic, patriotic. Destabilizarea ei din afară (de război mai ales – n.n., I.P.B.) mă îngrijorează și mă îngrozește.
Ion Popescu Brădiceni, Scriitor, doctor în filologie, publicist
