1.Maeștrii Comunicării Libere
Am (re)citit, zilele astea, o etapă premergătoare celei de-a XXX-a ediții a Atelierului Național de Poezie și Critica Poeziei „Serile la Brădiceni”, încă o carte din cele premiate de juriul înaltului Eveniment Cultural Literar pe care Târgu-Jiul lui Constantin Brâncuși îl găzduiește în septembrie a.c.
Ca «homo transculturalis» și ca promotor internațional (recte euroasiatic) al noii paradigme creatoare în domeniul «artelor frumoase», căreia i-am zis, dimpreună cu Basarab Nicolescu și Theodor Codreanu „transmodernism” și pentru a cărei/cărui promovare am militat trei decenii întregi, ba am publicat și o «istorie transmodernistă a literaturii române contemporane» în 2023 (în două ediții consecutive), definitivându-mi programul doctrinar-estetic-hermeneutic iremediabil și categoric, îmi permit încă o temerară „exegeză frontală” centrată pe același longeviv și valoros scriitor gorjean trăitor cândva în Târgu Jiu, iar actualmente în Târgu-Cărbunești (oraș în care eu m-am născut pe 1 noiembrie 1954, la ora 2 după miezul nopții – n.n., I.P.B.), Gheorghe Grigurcu, în calitatea sa de epistolier dar și de destinatar al multor scriitori de ieri și de azi; dar mai cu seamă, ca beneficiar și cultivator al unei prietenii mai speciale cu „occidentalii/parizienii” maeștri ai comunicării libere precum Virgil Ierunca și Monica Lovinescu, prietenie văzută «rău» și ca semn de «opoziție la sistem» de către dictatorialul regim ceaușist și sancționată ca atare, eu însumi, ca amic bun cu maestrul Gheorghe Grigurcu, având de pătimit în acest sens.
2.Lămuririle de rigoare
Cartea despre care redactez această cronică de întâmpinare – gest secund, după cel al transvaluării editoriale a anului literar 2026 – se numește „18 epistole de la Virgil Ierunca și Monica Lovinescu/ Manifestări de Sărbătoare a spiritului critic” și a apărut la editura Revers din Craiova, în mai 2026, sub îngrijirea profesionistă, adecvată metodologic, în 56 de pagini, a scriitorilor de impecabilă ținută intelectuală George Drăghescu și Alexandra Florina Mănescu din postura de experimentați editori.
Schimbul epistolar dintre Virgil Ierunca și Monica Lovinescu către magistrul Gheorghe Grigurcu s-a consumat temporal între datele de 9 februarie 1991 și primăvara lui 1998. Ideea de „scrisoare” aparține clasicismului și presupune o stranie intimitate spirituală și sufletească, empatică și transumanistă între mari (uneori uriașe – n.n., I.P.B.) personalități literare. Posed în bibliotecă volume nenumărate dedicate acestei subspecii memorialistice.
Preambulul redactat, cu simț autoritar, de către scriitoarea Alexandra Florina Mănescu, autoare deja a trei cărți respectabile, aduce lămuririle de rigoare. Ea reliefează finețea scripturală a celor trei scriitori europenizați în maniera lor de exprimare a atitudinii de o franchețe indubitabilă; totodată evidențiază valoarea textelor incluse în noua apariție editorială; în același timp subliniază aspecte interpersonale precum solidaritatea, orizontul axiologic, normele morale, eleganța abordării unor subiecte, sensibilitatea preopinenților, rafinamentul adresabilității, maturitatea directitudinii imperioase ș.c.l.
3.Lupta cu timpul
Firesc, tema celor 18 epistole nu poate fi alta decât exilul existențial (s.n., I.P.B.), la Paris, al celor doi soți Monica și Virgil Ierunca, dublat de eroismul supraviețuirii aproape sinonim cu triumful asumării unei misiuni istorice.
Ele fac proba, inalienabilă, a unui fond afectiv transtemporal, reprezintă semnificative documente de istorie literară contemporană, ce-și vor vădi importanța în viitoare cercetări monografice, trilateral dezvoltate, în neocontextul est-eticii confruntaționale și dialogale vii, dinamice, acutizate la realitatea imediată (ca de pildă aceea a buchiniștilor de pe malul Senei).
Motivele, toposurile relevă peisajul literar inerent, „murdărirea” simbolurilor esențiale ale unei națiuni de către pseudopoliticienii corupți și de o abominabilă deriziune, nerușinarea fără margini a anumitor intelectuali „colaboraționiști” cu „ocultele” paralele civismului onest (vezi epistola din 2 decembrie 1992, Paris – n.n., I.P.B.) ș.a.m.d.
Alte scrisori denotă lupta acerbă sacrificială cu nemilosul timp, confiscarea cotidianului de către „agitații mondene” care nu ne mai lasă să scriem… „capodopere” ori pure și simple „tratate/cursuri de teoria și practica poeziei” (întocmai mie însumi din 2025 încoace – n.n., I.P.B.).
La rându-mi resemnalez scrisoarea din 27 februarie 1994, Paris, semnată numai de Monica Lovinescu, o veritabilă mărturie vaticinară, un crez lucid – pasional, o acțiune ecriturală radicalizatoare a rezistenței prin cultură și a refutării oricărui totalitarism planetar.
Ion Popescu Brădiceni, doctor în filologie, scriitor, cronicar literar
