În Duminica a 12-a după Rusalii; Ap. 1 Corinteni 15, 1-11; Ev. Matei 19, 16-26 (Tânărul bogat); glas 3, voscr.1, textul Evangheliei care se citeşte la Sfânta Liturghie, ne prezintă o evocare ce conține întrebarea esenţială prin care un tânăr bogat L-a întrebat pe Mântuitorul, ce să facă pentru a moşteni viaţa veşnică, după care răspunsul Mântuitorului sună astfel: „De vrei să intri în viaţă, (adică, dacă vrei să nu pierzi timpul vieţii pe pământ, să te mântuieşti) păzeşte poruncile!”, iar, drept argument, Iisus Hristos aminteşte câteva dintre cele 10 porunci, date de Dumnezeu prin Moise. Iar, cum pe acestea le păzea, tânărul voia mai mult, adică, voia să fie desăvârşit, cu alte cuvinte, voia să facă mai mult decât îi ofereau legile Vechiului Testament. De aceea, observăm că Legea Veche nu mai mulţumea omenirea în vremea întrupării Fiului lui Dumnezeu și se impunea nevoia iubirii desăvârşite, până la jertfă, a dărniciei totale! Ca urmare, Mântuitorul vine în întâmpinarea acestei dorinţe exprimate prin tânărul bogat, spunându-i deschis: „Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; apoi vino şi urmează-Mi!”.Dar, după acest îndemn dumnezeiesc, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuţii. Dacă judecăm cu atenție întâmplarea, putem constata că ori de câte ori recitim această parabolă, retrăim regretul că tânărul, entuziast la început, n-a mers până la capăt și n-a renunţat la averea trecătoare prin sinea ei pentru a-L fi urmat pe Iisus, aşa cum au făcut, de pildă, Sfinţii Apostoli şi alţii care le-au luat exemplul, ceea ce înseamnă cu îndreptățire că numai Dumnezeu ne arată că viaţa nu este cu putinţă decât în comuniunea cerească cu Izvorul vieţii, cu Cel absolut bun şi Unul care ne poartă spre o treaptă mai înaltă a vieţii!
,,Bunule Învățător, ce bine să fac ca să am viața veșnică?”
Așadar, în Duminica a 12-a după Rusalii, constatăm că tânărul este sincer frământat de întrebările esenţiale ale vieţii pe care şi le pune sufletul omenesc, mai ales la această vârstă, când caută un răspuns esenţial de la Iisus, iar Domnul Iisus, îi descoperă şi ne descoperă și nouă că oamenii au încercat de atâtea ori în istorie, de la ispita lui Lucifer din Eden, prin gustarea «din pomul cunoştinţei binelui şi răului» (Facerea III, 6) să decidă ei şi să se instituie drept factori hotărâtori ai vieții, mai ales că pe măsură ce creşte egoismul tot mai individualist, creşte şi fărâmiţarea lumii, se înmulţesc şi suferinţele, iar, dimpotrivă, cu cât cineva e mai aproape de bunătatea divină, descoperită în Hristos, devine mai bun, fiindcă a descoperit unitatea în iubire divină. Pentru exemplificare, în continuare vom reda textul Evanghelic prin care aflăm că: «În vremea aceea a venit un tânăr la Iisus, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Bunule Învățător, ce bine să fac ca să am viața veșnică? Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun, decât numai Unul Dumnezeu. Iar dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile. El I-a zis: Care? Să nu ucizi, să nu faci desfrânare, să nu furi, să nu mărturisești strâmb; cinstește pe tatăl tău și pe mama ta și să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Zis-a Lui tânărul: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipsește? Atunci Iisus i-a spus: Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averile tale, dă-le săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează-Mi. Însă, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuții. Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în Împărăția cerurilor. Și iarăși zic vouă că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu. Auzind, ucenicii s-au uimit foarte mult, zicând: Atunci, cine poate să se mântuiască? Dar Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputință, la Dumnezeu însă toate sunt cu putință» (Matei 19, 16-26), ceea ce înseamnă că mântuirea nu stă în cunoaştere, ci în împlinire, mai ales că unele legi sunt orientative, nu cuprind toate detaliile vieţii. Multe fapte le facem din conştiinţă, prin glasul lui Dumnezeu din om, care ne spune despre un anumit lucru dacă e bun sau rău! Dar, o altă problemă care s-ar putea pune este dacă nu cumva poruncile ar afecta libertatea noastră, dar, ele nu trebuie văzute ca un instrument coercitiv, ci, ca nişte căi oferite în sprijinul vieţuirii morale, tocmai de aceea, nu trebuie să privim lucrurile dinafară, pentru că Dumnezeu ne arată că viaţa nu este cu putinţă decât în comuniunea cerească cu Izvorul vieţii, cu Cel absolut bun şi Unul care ne poartă spre o treaptă mai înaltă a vieţii!
,,Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averile tale, dă-le săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează-Mi!”
De multe ori, trebuie să vedem dacă nu cumva ne asemănăm cu tânărul din Evanghelie, chiar dacă nu avem marile avuţii ca el, căci, textul Evanghelic nu trebuie înţeles numai în literă. Într-adevăr, nu avem acele multe bogăţii, unii fiind, poate, chiar săraci sau cu o condiție materială mulțumitoare, dar nu într-atât încât să nu avem cu ce milui pe cei de aproape sau mai de departe. Cine vrea mai mult decât vieţuirea obişnuită, va trebui să urmeze şi sfaturile Evangheliei, cu ascultarea necondiţionată, prin sfaturi numite şi ascultări de credință, iar, întrucât noi dorim să facem o legătură între Evanghelia din Duminica a 12-a după Rusalii şi viaţa obişnuită, mirenească, adică a celor ce trăiesc în lume, nu în mânăstire, vom încerca să evocăm întâiul sfat dat de Iisus tânărului bogat: „De vrei să intri în viaţă păzeşte poruncile!”, iar, ca să vedem dacă și noi împlinim acest sfat, să ne întrebăm, dacă ştim cele zece porunci, pe care le aflăm din Sfânta Scriptură și de asemenea din cărţile de rugăciuni. Nu-i nimeni obligat, ci invitat, chemat, să le respecte. După cum nu-i nimeni obligat să îmbrăţişeze creştinismul şi ortodoxia, dar, dacă dorim să fim socotiţi în rândul creştinilor ortodocşi, atunci vom respecta, desigur, legile ortodoxiei, în literă şi în duh, și nu pe jumătate, nu după chef, nu după interpretări proprii, ci, complet, necondiţionat, fără intermitenţe, după Voia Domnului, nu după voia noastră! De aceea este atât de lăudată virtutea ascultării, a receptivităţii, nu numai în viaţa monahală, ci şi în familie şi în Biserică, marea familie, în general. Iar, ca să ascultăm un mic elogiu adus acestei virtuţi: Deci, fiilor, pentru aceasta este bună ascultarea căci pentru Domnul se face. Aţi auzit, fiilor, în parte, o puţină urmă a ispravei acesteia! O, ascultare, mântuirea tuturor credincioşilor! O, ascultare, născătoarea tuturor faptelor bune! O, ascultare aflătoarea împărăţiei! O, ascultare care deschizi cerurile şi sui pe oameni de la pământ! O, ascultare, hrănitoarea tuturor sfinţilor, din care au supt ei lapte şi prin care s-au făcut desăvârşiţi! O, ascultare, care eşti locuitoare împreună cu îngerii, așa cum ne sfătuiește Părintele Constantin Galeriu! În concluzie, trebuie să trăim în duhul ascultării, iar, dacă cineva nu ştie a citi sau nu are ţinere de minte, dar trăieşte cinstit, nu trebuie neapărat să cunoască poruncile, chiar dacă socotim un lucru elementar să le ştim pentru a le putea împlini. În acest sens, unul dintre mesajele Evangheliei Duminicii a 12-a după Rusalii este să rememorăm poruncile, să cerem explicaţii asupra unora pe care nu le înţelegem bine şi să vedem dacă le respectăm sau nu, pentru că Cel Preaînalt știe tainele inimii noastre și numai Dumnezeu ne arată că viaţa nu este cu putinţă decât în comuniunea cerească cu Izvorul vieţii, cu Cel absolut bun şi Unul care ne poartă spre o treaptă mai înaltă a vieţii! .
Profesor dr. Vasile GOGONEA, scriitor bisericesc
