Nașterea Maicii Domnului ocupă un loc deosebit în calendarul nostru bisericesc, fiind sărbătorită la începutul toamnei, adică, la vremea roadelor pământului, în prima lună a anului bisericesc. De astăzi, simțim că toate au început să se înnoiască şi să se descopere în locul arșiței înăbușitoare, a prefigurărilor vechi-testamentare, cu adevărul și realitatea lor, mai ales că acest septembrie este şi timpul prielnic în care au primit început şi toate cele ale noastre! Deoarece, Nașterea Sfintei Fecioare constituie prima sfântă sărbătoare şi prăznuire a rechemării şi replăsmuirii noastre în har, cea în care au început să se facă toate noi (cf. Apoc. 21, 5) şi să se introducă în locul celor trecătoare ale Legii, cele dăinuitoare și în locul literei Duhului Sfânt, tocmai pentru a înțelege că Sfânta Fecioară Maria a fost aleasă din veac de Dumnezeu Tatăl pentru mântuirea omenescului decăzut în Adam. Prin rânduiala Lui Dumnezeu, alegerea Preacuratei Fecioare pleacă de la Set şi continuă până la împăratul şi profetul David, şi apoi, prin urmaşii acestuia, până la Ioachim şi Ana din casa şi spiţa lui David, care erau fără copii, dar convieţuiau în cuminţenie, fiind mai presus în virtute tuturor celor ce-şi raportau la David nobleţea neamului şi a începutului lor. Pe calea unei asemenea abordări, Sf. Grigorie Palama spune că dintre copiii lui Adam a fost ales de către Dumnezeu minunatul Set, care prin podoaba purtărilor, prin buna rânduială a simţirilor şi bunăcuviinţa virtuţilor s-a arătat un «cer însufleţit» prin alegerea din care avea să odrăslească Fecioara Maria, «car al lui Dumnezeu suprafiinţial», ca să-i recheme pe oameni la înfierea cerească. De aceea, Set este o prefigurare a învierii şi începutul neamului fiilor lui Dumnezeu, iar, tot neamul său s-a numit «fiii lui Dumnezeu» (cf. Facerea 6, 2. 4), mai ales că din seminţia acestuia, Fiul lui Dumnezeu avea să se facă și fiu al omului. Pentru explicare, «Set» se tâlcuieşte «sculare din morţi» sau «înviere», prefigurând în felul acesta pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Care făgăduieşte şi dăruieşte celor care cred în El să aibă o viaţă veşnică (Ibidem, p. 384-385).
„Dacă îndurările mele sunt plăcute lui Dumnezeu, de ce nu le-aş îndura?”
Ca să pornim de la începutul vieții pământești, Set s-a născut din Eva, precum ea însăşi o spune, „în locul lui Abel” (Facerea 4, 25), pe care Cain l-a omorât din pizmă, deci, din invidie, l-a omorât mișelește, Cain, însemnând începătorul răutăţii, iar Iisus Hristos S-a născut cu firea omenească din Fecioara Maria, în locul firii lui Adam. Dar, Set nu l-a înviat pe Abel, pentru că el era numai o prefigurare a momentului învierii, pe când Însuși Domnul nostru Iisus l-a înviat pe Adam, întrucât El este adevărata Viaţă care prevestește învierea oamenilor. Prin Domnul Iisus Hristos, şi cei din neamul lui Set au fost învredniciţi de dumnezeiasca înviere, fiind numiţi, așa cum am precizat, «fiii lui Dumnezeu» (Sf. Grigorie Palama, «Omilii», vol. III, Edit. «Anastasia», Bucureşti, 2007, p. 229). Documentele apocrife consemnează faptul că primul care a fost chemat şi a primit alegerea a fost Enoh, fiul lui Set, care, potrivit celor scrise de Moise, a sperat primul să fie chemat cu numele Domnului Dumnezeu (Facerea 4, 26). Tocmai în susținerea acestei idei, în primele două capitole din «Epistola către Evrei», Sf. Apostol Pavel subliniază că semnalând evenimentul extraordinar că Dumnezeu nu S-a întrupat într-un înger, ci într-un om, „Căci, într-adevăr, nu a luat firea îngerilor, ci sămânţa lui Avraam a luat” (Evr. 2, 16), mai ales că Voinţa lui Dumnezeu a fost ca această mântuire să ia forma unei înnoiri a naturii umane perimate, învechite în fapte, prin unirea intimă a Sfintei Fecioare Maria cu Dumnezeu în Persoana Fiului Său. Tocmai această înnoire trebuia să aibă loc pornind chiar de la om, Dumnezeu Însuşi având nevoie de o făptură atotpurificată și ca făptură curată care să slujească tainei Întrupării Lui, procurându-I o natură umană neîntinată de întunericul păcatului! Ca urmare, aceasta nu putea fi aleasă de Dumnezeu din mulţimea oamenilor, la întâmplare, ci, doar dintr-o linie omenească alcătuită din cei mai aleși între oameni, cunoscuţi prin credinţa, înţelepciunea şi virtuţile lor, care confirmă firea omenească îndumnezeită a Maicii Domnului!
,,Pe aceasta Dumnezeul nostru o alesese dintre cei din veac şi o prehotărâse înainte de veci”!
Trebuie să ne oprim și asupra faptului că despre această tainică lucrare dumnezeiască, Sf. Grigorie Palama spune: „Căci pe aceasta Dumnezeul nostru o alesese dintre cei din veac şi o prehotărâse înainte de veci spre mântuirea şi rechemarea neamului nostru omenesc, nu simplu dintre cei mulţi, ci dintre cei aleşi, minunaţi şi vestiţi din veac pentru bună credinţă şi pricepere, ca şi pentru obiceiurile, cuvintele şi faptele lor de folos comun şi iubite de Dumnezeu” (Facerea 4, 26), p. 380). Așadar, toate precizările dovedesc rolul deosebit al Sfintei Fecioare Maria în iconomia mântuirii noastre, precum și semnificațiile adânci ale praznicului Naşterii Maicii Domnului, exprimate și în Troparul sărbătorii: „Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea, că din tine a răsărit Soarele Dreptății, Hristos Dumnezeul nostru. Și dezlegând blestemul, a dat binecuvântare, și stricând moartea, ne-a dăruit nouă viață veșnică”, fiindcă, Maica Domnului este Maica Fiului Lui Dumnezeu, care a devenit totodată și mama noastră, mângâietoarea sufletelor noastre și grabnica noastră ajutătoare și mijlocitoare în toată clipa când ne rugăm la ea cu smerenie! Să nu uităm că pe ea o slăvesc toate puterile cerești, și ei i se roagă cu nădejde tot păcătosul și suferindul din această lume, la vreme de necaz. Este demn de semnalat și faptul că protestanţii, care hirotonesc femei, rânduindu-le în felurite ranguri în confesiunile lor, nu o cinstesc pe Născătoarea de Dumnezeu şi nu se roagă ei, dar, Biserica întreagă, fără Maica Domnului, îşi pierde plinătatea ei, aşa cum şi-ar pierde plinătatea lipsindu-se de preoţia slujitorilor de mir! Dacă paternitatea se realizează în structura ierarhiei, a episcopatului şi a preoţiei, atunci maternitatea se realizează în Biserică în persoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Numai prin sfintele sale taine, Biserica Ortodoxă o preaslăveşte pe Maica Domnului ca «Pururea Fecioară», iar, termenul acesta a fost întărit de cel de-al cincilea Sinod Ecumenic din anul 553, subliniindu-se prin el fecioria Maicii Domnului de dinaintea naşterii lui Hristos, din timpul naşterii şi de după naştere! De aceea, Maica Domnului se numeşte Preasfântă, Preacurată şi Preanevinovată! În această zi de mare sărbătoare bunecuvântată, Biserica noastră o preaslăveşte pe Maica Domnului mai mult decât pe toţi sfinţii şi chiar mai mult decât pe îngeri, cântând rugăciunea prin care, închinându-ne cu semnul cinstitei și de viață făcătoarei cruci, o considerăm cu dreptate și o numim în șoaptele inimii noastre «mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune, pe Dumnezeu-Cuvântul L-ai născut» spre mântuirea neamului omenesc. În concluzie, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu se arată ca Maică a Domnului nostru Iisus Hristos şi Maică a Bisericii, deoarece, în persoana ei, Biserica preaslăvește maternitatea și în scrierile teologice de specialitate se vorbește despre mariologie, ca un domeniu care cuprinde și Nașterea Maicii Domnului!
Profesor dr. Vasile GOGONEA, scriitor bisericesc
