Foștii salariați ai Complexului Energetic Oltenia, cu experiență de zeci de ani în turbine, cazane și termocentrale, precum și în operarea unor echipamente complexe, reprezintă în prezent personalul ideal pentru cea mai mare termocentrală pe gaze naturale din Europa. Unitatea de la Mintia, Hunedoara, va avea o putere instalată de 1.700 de MW. Un fost angajat al termocentralelor Complexul Energetic Oltenia a primit o ofertă de la Termocentrala Mintia pentru a lucra ca șef de tură. Specialiștii în energetică și cu mare experiență se găsesc foarte greu și este nevoie de ei atât în țară, cât și în străinătate.
Termocentrala Mintia a găsit greu lucrători specializați și cu mare experiență pentru a opera echipamentele. Au fost angajate persoane și de peste 50 de ani. Mii de specialiști au ieșit din sistem, o dată cu plecarea de la Complexul Energetic Oltenia. Aceștia reprezintă o resursă umană bună pentru Termocentrala de la Mintia.
Cea mai mare centrală pe gaze
Noua centrală pe gaze din Hunedoara este construită pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune de la Mintia, fiind dezvoltată de Mass Global Energy Rom.
Proiectul are o capacitate instalată de aproximativ 1.700 MW și este realizat cu tehnologie pe gaze naturale, în ciclu combinat. La finalizare, ar urma să fie cea mai mare centrală pe gaze construită pe un singur amplasament în Uniunea Europeană.
În iunie 2026, Guvernul anunța că proiectul ajunsese la 83% stadiu de realizare, iar investiția depășea 1,2 miliarde de euro. Un moment important a avut loc pe 15 iunie 2026, când Transelectrica a anunțat că a fost testat cu tensiune racordul de 400 kV aferent Turbinei cu Gaz 1 (TG1).
În august, Transelectrica a publicat și anunțul privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locului de producere CECC MASS MINTIA, ceea ce arată că proiectul a avansat în etapa de conectare la sistem. Presa economică relata în august că noua centrală fusese înscrisă în evidențele Transelectrica și putea trece la probe de producție. În iunie, informațiile din sectorul energetic indicau că prima turbină urma să intre în teste și să producă primii MW, iar cea de-a doua turbină urma să fie energizată ulterior. În același timp, în iunie a apărut o informație importantă privind calendarul investiției: intrarea în producție la întreaga capacitate a fost împinsă pentru sfârșitul lui 2027 pentru o parte de 190 MW, potrivit unei decizii a creditorilor.





























