26.4 C
Târgu Jiu
miercuri, 16 septembrie 2026

Controale la casele de schimb valutar. Ce verifică inspectorii ANAF

49

Inspectorii de la Antifraudă au început controale la 180 de case de schimb valutar din întreaga țară.

Acțiunea, denumită Operațiunea F.O.C.U.S. – Fiscalizarea Operațiunilor și Conformarea Unităților de Schimb, are loc la nivel național și urmărește verificarea modului în care sunt respectate obligațiile fiscale și contabile.

Inspectorii verifică dacă operațiunile de schimb valutar sunt înregistrate și fiscalizate corect, dacă sunt folosite aparatele de marcat electronice fiscale și dacă datele din acte corespund cu activitatea desfășurată.

De asemenea, sunt verificate obligațiile declarative și plata taxelor și impozitelor.

Controalele au loc după o acțiune-pilot în urma căreia inspectorii au identificat mai multe nereguli în domeniul schimbului valutar.

„În acest context, DGAF extinde verificările la nivelul întregii țări, cu scopul de a evalua respectarea obligațiilor fiscale și financiar-contabile și de a preveni și combate comportamentele care pot conduce la diminuarea veniturilor bugetare și la afectarea concurenței loiale”, a precizat ANAF.

Rezultatele controalelor vor fi anunțate după finalizarea acțiunii și centralizarea datelor la nivel național.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.