18.7 C
Târgu Jiu
marți, 8 septembrie 2026

Buget redus la Palatul Copiilor Târgu Jiu. Director: Nu a fost afectat niciun profesor titular. Posturile vacante sunt blocate!

5

Reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal începe să se resimtă și la Palatul Copiilor Târgu Jiu. Conducerea instituției spune însă că, cel puțin deocamdată, profesorii titulari nu au fost afectați. Pentru a se încadra în noul buget, au fost blocate posturi vacante, iar unele activități nu mai beneficiază de finanțare.

Palatul Copiilor Târgu Jiu și cele cinci cluburi din subordine, din Motru, Rovinari, Bumbești-Jiu, Novaci și Târgu Cărbunești, au în acest an un buget pentru cheltuielile de personal cu 10% mai mic față de anul trecut.
Una dintre măsurile luate pentru reducerea cheltuielilor a fost blocarea posturilor vacante. Potrivit directorului Palatului Copiilor Târgu Jiu, măsura nu a afectat profesorii titulari. „Sunt afectate doar cercurile care au fost vacante. Nu mai sunt finanțate, iar noi trebuie să ne încadrăm în buget. Nu a fost afectat niciun profesor titular”, a declarat, pentru Gorjeanul, directorul Palatului Copiilor Târgu Jiu, profesorul Ionuț Popescu.

Ce activități au fost afectate

Printre activitățile care nu mai beneficiază de finanțare se numără un cerc de pictură de la Motru și unul de dans de la Rovinari, ambele având posturile vacante.
Au rămas nefinanțate și două jumătăți de normă pentru cercurile de gimnastică ritmică și teatru, în condițiile în care profesorii respectivi sunt detașați cu jumătate de normă la Inspectoratul Școlar Județean Gorj.
Reducerea bugetului a dus și la o altă măsură. Trei profesori care îndeplineau condițiile de pensionare nu au mai primit prelungirea activității. Aceștia coordonau cercurile de karting-electrotehnică, anticipație științifică și informatică.
„Am avut trei profesori care au îndeplinit vârsta de pensionare și nu li s-a mai dat prelungire pentru a nu rămâne altcineva fără serviciu. Ei au și pensie. Profesorii nu sunt afectați, au ieșit la pensie. Chiar mi-a părut rău că nu li s-a mai dat prelungire, dar nu am avut ce face. Asta ar fi însemnat să fie afectați titularii”, a explicat prof. Ionuț Popescu.
În cazul unuia dintre profesori, prelungirea fusese acordată inițial, însă ulterior decizia a fost schimbată, pe fondul reducerii bugetului.

„Am putut să rezolvăm”

Conducerea Palatului Copiilor susține că, până în acest moment, măsurile luate au permis protejarea profesorilor titulari. „Anul acesta am putut să rezolvăm, pentru că am avut posturi vacante, avem detașări la Inspectoratul Școlar, avem doi inspectori, o normă și jumătate care nu se mai dă la plata cu ora și câteva posturi care au fost vacante. Din fericire, nu a fost afectat nimeni”, a declarat directorul instituției.
Situația de la Târgu Jiu nu este valabilă peste tot în țară, unde măsurile de reducere a cheltuielilor au ajuns să afecteze și cadre didactice. „În țară sunt situații în care profesorii au fost afectați. La noi a fost un noroc, cu aceste posturi vacante și profesori care îndeplineau condițiile de pensionare”, a mai precizat Ionuț Popescu.
Deși unele activități au fost afectate de reducerea finanțării, interesul copiilor pentru cursurile organizate de Palatul Copiilor Târgu Jiu rămâne ridicat. Înscrierile se fac atât online, cât și fizic, la sediul instituției.

„Dacă vor fi afectați titularii, voi pleca”

Directorul Palatului Copiilor Târgu Jiu spune că va încerca să mențină situația actuală și să protejeze posturile titularilor atât timp cât va fi posibil.
„Mergem înainte și încercăm să gestionăm cât mai bine pentru a nu afecta oamenii. Față de anul trecut nouă ni s-a redus bugetul cu cheltuielile de personal cu 10%. Suntem șase cluburi, iar eu am doar un secretar, un administrator de patrimoniu, două femei de serviciu și un muncitor de întreținere. Nu am avut ce să reduc, practic toate posturile vacante sunt blocate. (…) Eu nu mă agăț de această funcție. În momentul în care o să fie afectați titulari, o să plec fără niciun fel de problemă. De 25 de ani lucrez la Palatul Copiilor. Posturile nu sunt desființate, sunt blocate. Așteptăm să vedem ce se va întâmpla de anul viitor”, a mai declarat Ionuț Popescu.
O petiție lansată la nivel național de părinți cere păstrarea activităților educaționale gratuite din Palatele și Cluburile Copiilor, considerate importante mai ales pentru familiile care nu își permit să plătească astfel de cursuri în mediul privat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.