24.6 C
Târgu Jiu
luni, 10 august 2026

Cât costă să repornești un grup al CE Oltenia!

5

* Prețurile uriașe pe care le plătim pentru a importa peste 2.500 de MW la orele de vârf, ar acoperi costurile investițiilor în grupurile de la Turceni și Rovinari?
* ,,O problemă uriașă azi. O centrală conservată și-a pierdut oamenii. Ai nevoie de: Fochiști atestați CNCIR / ISCIR; Operatori de bloc, electricieni, automatiști; Reautorizare personal. Nu poți aduce oameni noi fără 6-12 luni de școlarizare

Repornirea unei centrale pe cărbune aflată în conservare este un proces extrem de complex, scump și de lungă durată, își începe scrisoarea către, și asta este uimitor, parlamentarii AUR și PSD, un energetician din Gorj, ignorându-i total pe cei care au închis, semnând cu mânuțele lor, energia pe cărbune, și au adus aproape în faliment, prin darea afară a mii de oameni și prin nealocarea banilor pentru funcționare, cea mai mare companie energetică pe lignit, CE Oltenia.
Trecând peste acest fapt, omul explică exact ce se întâmplă cu pornirea grupurilor, știind clar că politicienii habar nu au despre ce vorbesc.
,,Hei, domnilor parlamentari AUR și PSD – mari specialiști în termocentrale pe cărbune, pe energie, pe minerit, pe absolut tot ce prinde bine la televizor…
Vă scriu din Gorj, de lângă termocentralele pe care acum vă bateți cu pumnul în piept în Parlament, că vreți să le reporniți. Problema e că habar n-aveți ce presupune repornirea unei termocentrale din conservare. Credeți că e ca la Dacia pe benzină – pui cheia și pornește.
Nu e.
Așa că, am o veste proastă pentru voi și una bună pentru vest: Vestul vă așteaptă la cules de sparanghel! Acolo vă pricepeți, acolo e locul vostru, nu în energetica națională.

CE ÎNSEAMNĂ REPORNIREA UNEI CENTRALE PE CARBUNE?
Repornirea unei centrale pe cărbune aflată în conservare este un proces extrem de complex, scump și de lungă durată.
Nu e ca și cum apeși pe un buton.
În România, la noi în Gorj – la Turceni, Rovinari, Ișalnita – asta înseamnă practic readucerea la viață a unui organism industrial întreg. Depinde enorm dacă a fost în conservare de scurtă durată < 1 an sau conservare de lungă durată > 2-3 ani.
Pentru cea de lungă durată, care e cazul majorității grupurilor din Oltenia, presupune:
1. Evaluarea inițială – Merită?
Înainte de orice șurub, se face un audit:
a) Tehnic: Experți ISCIR, producătorul cazanului/turbinei (de ex. Babcock, Skoda) verifică starea reală. Oțelul cazanului îmbătrânește chiar și oprit – apare coroziune, fluaj. Rotorul turbinei se poate deforma dacă nu a fost rotit periodic.
b) Economic: Cât costă repornirea vs. cât produce. O repornire a unui grup de 330 MW poate costa între 30 și 80 milioane Euro, în funcție de stare.
c) Resursă: Ai cărbune de unde? Ai carieră funcțională? Ai apă din Jiu funcțională? Ai linie de evacuare putere în SEN?
2. Partea birocratică – Cea mai grea în România
Fără hârtii nu pornești nimic:
1. Hotărâre de Guvern pentru scoaterea din conservare / program de restructurare CE Oltenia 2. Autorizație de mediu integrată – revizuită la APM Gorj. Trebuie să respecți noile norme de emisii industriale (NOx, SOx, pulberi). Asta înseamnă aproape obligatoriu instalații de desulfurare și denoxare funcționale. 3. Licență de producere ANRE – dacă a expirat 4. Autorizații ISCIR pentru toate echipamentele sub presiune – cazan, conducte de abur viu, rezervoare 5. Autorizație de gospodărire a apelor de la Apele Române 6. Certificat de racordare la Transelectrica
Asta durează 6-12 luni doar pe hârtii.
3. Partea tehnică – Repornirea propriu-zisă
Se face pe fluxuri:
A. Cazanul – inima centralei
• Curățare chimică internă, verificare tuburi cu ultrasunete, înlocuirea țevilor ciuruite • Refacerea zidăriei refractare • Revizia morilor de cărbune, a arzătoarelor, a electrofiltrelor • Probe hidraulice la 1.5x presiunea nominală
B. Turbina și Generatorul
• Deschiderea turbinei, verificarea paletelor, echilibrarea rotorului • Verificarea sistemului de ulei, a lagărelor • La generator: uscarea izolației, teste de înaltă tensiune, verificarea transformatorului de bloc
C. Sistemele auxiliare – aici pică 80% din timp
• Stația de tratare chimică a apei – fără apă demineralizată pură nu poți face abur • Sistemul de răcire – turnuri, pompe de apă de răcire, dragare canal • Benzi transportoare cărbune, concasoare, depozit zgură și cenușă – dacă depozitul e închis, nu ai unde să pui cenușa • Automatizare și protecții – DCS-ul, sistemele SCADA trebuie repornite și recalibrate • Stația electrică de 110/220/400 kV
D. Probe și pornire
1. Probe la rece – învârți motoare, pompe, fără foc și abur
2. Probe la cald – aprinzi cazanul pe gaz/păcură, apoi pe cărbune, produci abur dar nu cuplezi turbina 3. Prima paralelă cu SEN – sincronizarea generatorului la rețea pe sarcină minimă
4. Probe de 72 de ore la sarcină nominală
4. Personalul
O problemă uriașă azi. O centrală conservată și-a pierdut oamenii. Ai nevoie de:
• Fochiști atestați CNCIR / ISCIR
• Operatori de bloc, electricieni, automatisti
• Reautorizare personal. Nu poți aduce oameni noi fără 6-12 luni de școlarizare.
În concluzie: Pentru un grup mare din Oltenia aflat în conservare de 3-4 ani, repornirea presupune minim 12-18 luni de muncă și zeci de milioane de euro, cu condiția să ai voință politică și toate avizele.

Revenind la Turceni și Rovinari
Pentru Turceni și Rovinari situația e foarte clară și foarte tristă. Nu mai vorbim de ,,toate grupurile”, vorbim de ce a mai rămas din ele.
Asta e situația la zi, după planul renegociat cu Comisia Europeană:
1. TURCENI – din 8 grupuri x 330 MW = 2640 MW, a mai rămas:
• Grupul 3: Închis definitiv la 30.06.2021
• Grupul 7: Trecut în conservare la 01.06.2023. Pus în funcțiune în 1987, cu peste 138.000 ore de funcționare. Planul oficial era să stea în conservare până la 31.12.2025 și apoi retras definitiv, capacitatea fiind înlocuită cu grupul pe gaz CCGT Turceni de 475 MW
• Grupul 5: Este unul din cele 3 grupuri care au primit derogare să funcționeze până în 2030 – 310 MW
• Grupul 4: Funcționează acum, dar doar până la 31 august 2026. După aceea se analizează dacă intră în rezervă strategică sau în conservare
Restul de 4 grupuri sunt deja istorie, dezmembrate.
Ce înseamnă să repornești Turceni 7?
Practic imposibil fără investiție uriașă.
Nu mai are instalație de desulfurare funcțională, are nevoie de reautorizare ISCIR completă pe cazan, și turbina a stat neînvârtită. Asta e exact tipul de grup unde repornirea costă aproape cât unul nou.
2. ROVINARI – din 6 grupuri x 330 MW = 1980 MW:
• Grupul 3: Retras definitiv la 01.06.2023, după 227.000 ore de funcționare din 1976. Instalația lui de desulfurare a fost demontată ca să fie mutată pe Grupul 5
• Grupurile 4 și 5: Sunt baza. Ambele de 310 MW vor funcționa până în 2030. Sunt singurele sigure.
• Grupul 6: La fel ca Turceni 4 – funcționează azi, dar după 31 august 2026 se decide dacă rămâne în rezervă strategică sau intră în conservare
Concluzie finală:
Domnilor parlamentari de la AUR și PSD, mari specialiști în termocentrale pe cărbune, vă întreb un lucru simplu, tehnic, fără politică: Merită să redeschidem Turceni și Rovinari?”, întreabă pe grupul Salariaților CEO, Silviu Bârsan.

Nu criticăm opinia politică a energeticianului, dar se cuvine să întrebăm dacă prețurile uriașe pe care le plătim pentru a importa peste 2.500 de MW la orele de vârf, ar acoperi costurile investițiilor în grupurile de la Turceni și Rovinari.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.