Tensiuni în învățământul din Gorj înaintea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în școli. Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ (USLI) Gorj acuză existența unor practici prin care managerii unor școli ar fi presați sau cărora li s-ar face promisiuni legate de rezultatul concursului, în scopul atragerii de membri de sindicat.
Sindicaliștii susțin că au primit mai multe sesizări în acest sens, însă precizează că nu pot face publice identitatea celor care au semnalat situațiile.
USLI Gorj condamnă ceea ce consideră a fi tentative de influențare a managerilor și transmite că rezultatul concursului trebuie să depindă exclusiv de competența și performanța candidaților.
„Funcțiile de conducere în învățământ trebuie ocupate exclusiv pe baza competenței, profesionalismului și rezultatelor obținute în cadrul unei proceduri corecte și transparente, nu în urma unor presiuni, promisiuni sau negocieri de natură sindicală”, transmite conducerea USLI Gorj.
Sindicatul precizează că rolul organizațiilor sindicale este de a apăra drepturile și interesele membrilor și, în limitele legii, de a contribui la respectarea corectitudinii și transparenței concursului, nu de a influența rezultatul acestuia.
USLI Gorj anunță că va monitoriza desfășurarea etapelor concursului și că va sesiza autoritățile competente în cazul în care vor fi constatate situații care ar putea afecta legalitatea procedurii sau egalitatea de șanse a candidaților.
„Ne opunem ferm oricărei forme de ingerință sau presiune susceptibile să vicieze rezultatele concursului”, susține Biroul Operativ al USLI Gorj.
I.I.





























