Nu mai puțin de 11 dintre cele 70 de primării din Gorj nu sunt încă înrolate în platforma Ghișeul.ro, potrivit datelor comunicate la nivel național. Termenul până la care toate primăriile trebuie să se înregistreze în sistem este 25 august 2026.
În Gorj, pe lista localităților care nu figurează în platformă se află Alimpești, Bengești-Ciocadia, Bolboși, Borăscu, Fărcășești, Glogova, Jupânești, Săcelu, Slivilești, Țânțăreni și Văgiulești, potrivit unui anunț făcut de vicepremierul demis Oana Gheorghiu. Aceasta a reamintit că, în cazul în care, cele 919 primării nu se vor înscrie în sistem până pe 25 august, legea prevede suspendarea fondurilor de la buget.
„Până la data de 25 august, toate primăriile trebuie să fie înrolate în platforma Ghiseul.ro. Până în prezent, peste un sfert din primăriile din România nu au îndeplinit această obligație legală, respectiv 919 din 3.187.
Peste 2,5 milioane de români nu pot beneficia astăzi de avantajele digitalizării și sunt nevoiți să meargă fizic la primărie.
Înrolarea tuturor primăriilor în platforma Ghiseul.ro este esențială, pentru ca fiecare cetățean, indiferent unde locuiește (în țară sau în străinătate) să poată beneficia de servicii publice rapid, simplu și fără drumuri inutile la primărie.
(…) În cazul nerespectării termenului, legea prevede sistarea alimentării bugetelor locale, atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, destinate echilibrării bugetelor locale, cu câteva excepții.
Digitalizarea aduce eficiență, transparență și încredere în instituțiile publice. PS: România are nevoie urgentă de reforma administrativă și reducerea numărului de primării”, a transmis public Oana Gheorghiu.
Declarația acesteia a stârnit nemulțumirea mai multor edili, inclusiv a președintelui Asociației Comunelor din România, Emil Drăghici, care a declarat că termenul putea fi amânat chiar în Parlament, unde recent a fost modificat Codul Administrativ. El a precizat că întârzierea are mai multe cauze, printre care birocrația excesivă și lipsa specialiștilor capabili să configureze bazele de date locale de taxe și impozite astfel încât acestea să fie compatibile cu standardele platformei naționale.
Și Consiliul Județean Gorj intră în sistem
În același timp, Consiliul Județean Gorj urmează să aprobe înregistrarea județului în Sistemul Național Electronic de Plată online, într-o ședință programată miercuri, 12 august.
Prin această măsură, cetățenii și firmele ar putea achita online, prin Ghișeul.ro, mai multe taxe, amenzi și alte sume datorate Județului Gorj, fără să mai fie necesară deplasarea la sediul instituției.
Printre acestea se numără taxe pentru servicii specifice și urbanism, venituri din concesiuni și închirieri, precum și amenzi și alte sancțiuni aplicate de structurile Consiliului Județean.
Județul Gorj va trebui să selecteze un furnizor de servicii de acceptare a plăților electronice, iar după depunerea cererii de înregistrare urmează încheierea convenției cu operatorul Sistemului Național Electronic de Plată.
„Înregistrarea Județului Gorj, în Sistemul Național Electronic de Plată online poate influența creşterea gradului de colectare/încasare, prin punerea la dispoziția cetăţenilor, persoanelor juridice şi a altor plătitori, a posibilităţii de plată prin intermediul cardului a taxelor, impozitelor şi altor sume datorate UAT Judeţul Gorj prin platforma ,,ghiseul.ro”, disponibilă 24 ore/zi, 7 zile din 7, cu acces facil şi fără sa fie necesară deplasarea la sediul instituţiei. Tipurile de obligaţii pentru care se propune efectuarea plăţilor prin platforma ghiseul.ro sunt următoarele surse de venituri din bugetul Judeţului Gorj: Alte taxe pe servicii specifice (taxe locale, urbanism); Alte venituri din concesiuni şi închirieri de către instituţiile publice şi redevenţe; Venituri din amenzi şi alte sancţiuni aplicate de către alte instituţii de specialitate (amenzi conform Proceselor Verbale de Constatare a Contravenţiei emise de structuri din cadrul Consiliului Judeţean Gorj; Alte amenzi, penalităţi şi confiscări; Alte venituri”, se arată în proiectul de hotărâre.
Ghișeul.ro este platforma oficială prin care cetățenii din România pot plăti online taxe, impozite și alte obligații către instituțiile publice, fără să meargă la ghișeu.
I.I.





























