29 C
Târgu Jiu
vineri, 21 august 2026

Întârzieri la proiectele finanțate cu fonduri europene în Gorj

18

Unsprezece proiecte sunt în derulare în județul Gorj prin Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă, cu finanțări europene de aproape 51 de milioane de euro. Investițiile ar urma să creeze 255 de locuri de muncă, anunță Agenția pentru Dezvoltare Sud-Vest Oltenia. Unele proiecte avansează conform planului, în timp ce altele au întârzieri și probleme care pun în pericol continuarea lucrărilor.

„De la hale de producție, investiții în reciclare, rețele electrice și utilaje pentru infrastructură rutieră, până la unități de cazare și centre de agrement, 11 noi proiecte se conturează în județul Gorj prin Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă.

Sunt investiții cu fonduri europene de aproape 51 de milioane de euro, care vor crea 255 de locuri de muncă.

Timp de două zile, echipa ADR Sud-Vest Oltenia a mers pe teren la cele 11 proiecte. Imaginea este diferită de la o investiție la alta: unele avansează bine și respectă etapele asumate, în timp ce altele au acumulat întârzieri sau se confruntă cu probleme grave care pun presiune pe continuarea proiectelor. Pentru o parte dintre acestea, perioada următoare va fi decisivă, iar dacă situația nu este remediată, se va ajunge inclusiv la rezilierea contractelor de finanțare”, anunță ADR Sud-Vest Oltenia.

La vizite au participat directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, Stelian Bărăgan, directorul Organismului Intermediar pentru PDDTJ, Raluca Măjină, șeful Departamentului Verificare Tehnică și Monitorizare, Roxana Anghel, și șeful Compartimentului Monitorizare județul Gorj, Adriana Șerban.

„În fiecare caz, am analizat lucrările și achizițiile realizate, termenele, dificultățile apărute. Important este să vedem clar, pentru fiecare proiect, ce se poate face pentru ca investiția să continue și să fie dusă la capăt. Acolo unde însă obligațiile asumate nu sunt respectate și nu există progrese, trebuie luate și măsurile prevăzute de contract. Ne dorim ca aceste finanțări să se transforme în investiții reale, activitate economică și locuri de muncă pentru Gorj”, a precizat Stelian Bărăgan, director general ADR Sud-Vest Oltenia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.