24.2 C
Târgu Jiu
marți, 14 iulie 2026

Investiții de peste 11,5 milioane de euro în Gorj

4

Patru investiții cu o valoare totală de peste 11,5 milioane de euro, finanțate prin Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (PDDTJ), sunt în diferite stadii de implementare în județul Gorj. Proiectele, care vizează domenii precum turismul, organizarea de evenimente, producția industrială și industria alimentară, vor genera 62 de locuri de muncă și vor contribui la diversificarea economiei locale, anunță ADR Sud-Vest Oltenia.

Pentru a vedea stadiul investițiilor și pentru a discuta cu beneficiarii despre măsurile necesare accelerării acestora, directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, Stelian Bărăgan, directorul Organismului Intermediar pentru PDDTJ, Raluca Măjină, și șeful Departamentului Verificare Tehnică Monitorizare Proiecte, Teodora Moculescu, s-au aflat luni, 13 iulie, pe teren, alături de echipele de monitorizare.

Vizitele au evidențiat situații diferite de la un proiect la altul. Unele investiții au intrat deja într-o etapă vizibilă de implementare, în timp ce altele înregistrează întârzieri semnificative și necesită măsuri urgente pentru recuperarea decalajelor față de graficul asumat.

„Ne-am propus ca aceste vizite să fie mai mult decât simple activități de monitorizare. Mergem pe teren pentru a vedea exact unde se află fiecare proiect și pentru a discuta direct cu beneficiarii atunci când apar dificultăți în implementare. Obiectivul nostru este ca investițiile să avanseze într-un ritm cât mai bun, iar fondurile europene disponibile pentru Gorj să se transforme în afaceri dezvoltate, locuri de muncă și oportunități pentru comunitățile locale. În cazul proiectelor care nu înregistrează progrese reale, vom analiza toate măsurile prevăzute de contractele de finanțare, inclusiv rezilierea acestora”, a declarat Stelian Bărăgan, directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia.

În municipiul Motru, ZIRTIVAT PROD COM SRL realizează o investiție de aproape 1,5 milioane de euro pentru înființarea unei unități de producție pentru produse de patiserie și cofetărie. Proiectul include o hală de producție și 22 de echipamente tehnologice și va crea 9 locuri de muncă.

La Tismana, LAS PALMAS SRL construiește o sală de evenimente cu o suprafață de aproape 1.100 mp. Investiția este de 4,4 milioane de euro și va crea 24 de locuri de muncă.

La Arcani, METAL MONTAGGI 2013 SRL dezvoltă o unitate de producție pentru structuri metalice, în cadrul unei investiții de aproape 4,4 milioane de euro. Deși proiectul prevede construirea unei hale industriale moderne și crearea a 24 de locuri de muncă, la momentul vizitei nu erau începute lucrările de construcție aferente investiției.

Tot la Arcani, DASCONSULT SRL implementează o investiție de aproape 1,3 milioane de euro pentru construirea unei unități turistice de 4 stele, care va include spații de cazare, piscină interioară, saună și facilități de agrement. Proiectul va crea 5 locuri de muncă.

Pe lângă investițiile în clădiri și echipamente, toate cele patru proiecte includ soluții pentru eficiență energetică și utilizarea surselor regenerabile de energie, contribuind atât la dezvoltarea unor afaceri competitive, cât și la obiectivele de tranziție verde susținute prin program.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.