Cea de-a doua zi a „Școlii de vară a cântecului popular românesc” s-a desfășurat marți, la Târgu Jiu. Proiectul, derulat în perioada 31 august – 4 septembrie 2026, le oferă copiilor și tinerilor interesați de muzica tradițională ocazia de a învăța și de a-și perfecționa cunoștințele.
Întâlnirea a avut loc în Sala „Titu Rădoi” a Direcției Județene pentru Cultură Gorj, sub îndrumarea profesoarei și interpretei Emilia Drăgotoiu Nanu.
Printre participanți s-a aflat și Daria Frățilescu, care a obținut de-a lungul timpului mai multe premii la festivaluri-concurs de muzică populară la nivel național.

Un invitat al celei de-a doua zile a fost Alina Parnescu, absolventă a Conservatorului din București. Originară din Rovinari, tânăra a crescut cu muzica lăutărească și spune că bunicii au fost cei care au încurajat-o să își urmeze drumul artistic.
Alina își dorește să contribuie, la rândul său, la păstrarea și promovarea valorilor autentice ale tradiției românești.
Programul școlii de vară continuă până pe 4 septembrie, cu activități dedicate formării participanților și aprofundării repertoriului tradițional.
































