9.3 C
Târgu Jiu
joi, 30 aprilie 2026

Bărbat din Târgu Jiu, căutat după ce a dispărut în Copenhaga

5

Un nou caz de dispariție ridică semne de întrebare și îngrijorare atât în Târgu Jiu, cât și în comunitățile de români din străinătate, după ce un bărbat în vârstă de 36 de ani, Viorel Daniel Blănete, a fost dat dispărut, fiind văzut ultima dată pe teritoriul Danemarcei.

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul oficial al Poliției Române, familia nu a mai reușit să ia legătura cu acesta începând cu data de 17 aprilie 2026. Bărbatul, originar din Târgu Jiu, se afla la acel moment în Copenhaga, capitala Danemarcei, unde, conform apropiaților, ar fi ajuns pentru muncă.
Semnalmentele oferite de autorități conturează imaginea unui bărbat de aproximativ 1,80 metri înălțime, cu o greutate de circa 65 de kilograme și o constituție atletică. Acesta are ochii căprui, tenul măsliniu și părul negru, tuns scurt. Un detaliu distinctiv important îl reprezintă tatuajele de pe corp, dintre care unul este cunoscut cu certitudine: inscripția „CARPE DIEM”, amplasată pe braț. În momentul dispariției, nu se cunosc articolele vestimentare pe care le purta.
Îngrijorarea a fost amplificată și de un mesaj apărut pe rețelele sociale, în grupul ”Români în Copenhaga”, unde o persoană care susține că îl cunoaște a lansat un apel public. Potrivit acesteia, Viorel Daniel Blănete ar fi fost văzut ultima oară în capitala daneză și există suspiciunea că ar fi ajuns să lucreze pentru o firmă de livrări din zonă. Mesajul este unul simplu, dar apăsător: orice informație ar putea fi crucială.
Dispariția ridică numeroase semne de întrebare, în special în contextul în care bărbatul se afla într-o țară străină, iar contactul cu familia s-a întrerupt brusc. În lipsa unor detalii clare despre circumstanțele dispariției sau despre ultimele persoane cu care a intrat în contact, fiecare indiciu devine esențial.
Autoritățile fac apel la cetățeni: oricine poate oferi informații despre Viorel Daniel Blănete este rugat să contacteze de urgență cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.