Ca la noi, la nimeni – Tot fără Buget pe 2025. Iar aurul dacic furat, în Olanda, de negăsit!

147
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Partidele de la guvernare vor ca, în 2025, investițiile publice să nu scadă sub 7% din PIB.” – Europa Liberă România

Mă rog, de fapt joi a mai avut loc o discuție tripartită între reprezentanții Guvernului, sindicate și patronate, s-au mai efectuat unele modificări la sumele alocate unor ministere, iar Proiectul Legii Bugetului de stat pe anul 2025 ar putea fi aprobat vineri în ședință de Guvern.
MICI MODIFICĂRI ALE PROCENTELOR DIN PIB ALOCATE UNOR MINISTERE. În simplele note de joi, din Gorjeanul, anunțam niște sume, de fapt niște procente din PIB alocate unor ministere. Față de ce scriam ieri, bugetele pentru Educație și Apărare au rămas neschimbate, majorându-se cu 10%. La fel și Ministerul Transporturilor va avea, cum anunțam anterior, cu 20% mai mulți bani. În schimb, Ministerul Sănătății va primi cu 35% mai mulți bani din PIB, și nu cu 50% cum anunțasem. Iar Ministerul Finanțelor publice va beneficia de o creștere de 38%. Totuși, sindicatele se opun Proiectului Bugetului de stat pe anul 2025, după cum a anunțat, joi, liderul sindical Dumitru Costin.
Pe surse, s-a aflat că Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, împreună cu Dan Barna au discutat cu oficialii Băncii Naționale a României(BNR) pe tema Proiectului Legii Bugetului de stat pe anul 2025.
Anul 2025 va fi un an greu și vor trebui luate măsuri de economisire a banului public, cu restructurări și comasări întrucât țara noastră a ajuns la un deficit bugetar uriaș, de aproape 55%.
PLAFONAREA PREȚULUI LA ENERGIE, INSUFICIENTĂ. S-a afirmat că la expirarea datei până când energia electrică va fi plafonată ca preț, adică la 1 aprilie 2025, s-ar putea să fie în continuare plafonată trei sau șase luni. Totuși, plafonarea prețurilor la energia electrică nu se va mai face pentru toată lumea, ci doar pentru cei cu venituri mici, zice liderul sindical Dumitru Costin, care-a participat joi la dialogul tripartit, alături de ministrul Energiei, Sebastian Burduja, sindicate și patronate.
AUSTERITATE BUGETARĂ, ÎN 2025! Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, nu s-a ferit să vorbească despre reduceri de cheltuieli și concedieri. Coaliția de guvernare face ultimele calcule pentru definitivarea Proiectului Bugetului pe anul 2025. Austeritatea înseamnă înghețări de pensii și salarii, comasări și concedieri în administrația publică. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, declara joi că circa 32% dintre directorii din energie își vor pierde, în perioada următoare, joburile. El mai anunță că prin concedieri în aparatul adminsitrativ și la conducerea companiilor de stat poate face economii de un miliard de lei.
Coaliția a decis să reducă cheltuielile cu personalul cu 5% în aparatul de stat. Excepții fac Sănătatea, Educația, Internele și Apărarea. Succint, ministrul Energiei afirma: „Până la 20% dintre colegi vor pleca acasă.”
ALERTĂ ÎN OLANDA. Operațiunea de căutare a celui de-al patrulea suspect ca hoț ce a participat la jaful celor patru piese de Tezaur dacic de la Muzeul Drents, din Assen (Olanda) continuă. Din păcate, cei trei posibili hoți prinși se prevalează de legea tăcerii și nu se cunoaște până la această oră locul unde sunt ascunse inestimabilele piese de aur din tezaurul dacic. Autoritățile române ajută operațiunile detectivilor olandezi cu tot ce pot ei. În Olanda s-au deplasat un procuror, Procurorul General al României și un expert în furtul operelor de artă. Deocamdată, ancheta bate pasul pe loc.
ION PREDOȘANU

P.S.! TITUS CORLĂȚEAN, ÎN COMISIA DE LA VENEȚIA. Senatorul PSD Titus Corlățean a fost ales reprezentant al României în Comisia de la Veneția!(Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.