Inspectorii sociali din Gorj au scos la iveală nereguli în mai multe domenii, după o serie de controale desfășurate pe parcursul lunii trecute. Verificările au vizat atât serviciile sociale, cât și drepturile persoanelor cu dizabilități și acordarea beneficiilor de asistență socială, iar concluziile indică deficiențe importante și zeci de măsuri impuse pentru remedierea situației.
Potrivit unui comunicat transmis de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Gorj, inspectorii sociali au efectuat, în total, 10 misiuni de inspecție. Cele mai multe controale – opt la număr – au vizat domeniul serviciilor sociale, în timp ce câte o verificare a fost realizată în domeniul protecției persoanelor cu handicap și al beneficiilor de asistență socială.
În ceea ce privește serviciile sociale, controalele au avut ca obiectiv verificarea respectării standardelor minime de calitate, dar și evaluarea unor entități pentru acreditare sau licențiere. În teren au fost verificate patru servicii sociale licențiate, în cadrul monitorizării anuale, două servicii în cadrul unei campanii tematice dedicate centrelor rezidențiale pentru adulți cu dizabilități, o entitate aflată în proces de acreditare și un serviciu social care solicita licență provizorie de funcționare.
În urma acestor verificări, inspectorii au constatat nerespectarea standardelor minime de calitate, fiind dispuse nu mai puțin de 23 de măsuri de remediere. Printre cele mai importante se numără stabilirea, prin hotărâre a Consiliului Județean Gorj, a costului mediu lunar de întreținere pentru persoanele adulte cu dizabilități, instruirea personalului de specialitate cu privire la întocmirea documentelor obligatorii, desemnarea managerilor de caz pentru fiecare beneficiar și completarea dosarelor cu documentele necesare. De asemenea, s-a impus organizarea corespunzătoare a programului de lucru pentru personalul de îngrijire și asigurarea continuității serviciilor esențiale, de la alimentație până la consiliere psihologică și servicii medicale.
Un alt control a vizat respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, în special accesibilizarea mediului fizic pentru persoanele cu deficiențe locomotorii. În acest caz, au fost dispuse 13 măsuri de remediere, principalele vizând adaptarea infrastructurii și semnalizarea corespunzătoare a spațiilor pentru a permite accesul facil. Nereguli au fost descoperite și în domeniul beneficiilor de asistență socială, în special în ceea ce privește acordarea venitului minim garantat.
Inspectorii au identificat deficiențe legate de respectarea prevederilor legale, fiind impuse 10 măsuri de remediere. Printre acestea se regăsește suspendarea drepturilor pentru beneficiarii care nu au făcut dovada incapacității temporare de muncă în perioada în care au primit sprijin financiar.
În urma tuturor acestor controale, autoritățile au aplicat și o sancțiune contravențională – un avertisment scris – pentru neîndeplinirea la termen a unor măsuri dispuse anterior, în baza prevederilor Legea nr. 448/2006.
Inspectorii sociali au anunțat că vor monitoriza modul în care sunt implementate toate măsurile dispuse, la termenele stabilite. Rezultatele controalelor arată, însă, că problemele din sistem persistă, iar respectarea standardelor rămâne o provocare majoră pentru o parte dintre furnizorii de servicii sociale din Gorj.
Izabella Molnar







































