Anul 2026 are o semnificație istorică profundă şi constituie un proiect cultural de amploare cu parteneriate fără frontiere, deoarece marchează 570 de ani de la marea bătălie de la Belgrad, în care oștile conduse de Iancu de Hunedoara au reușit o victorie fără precedent, prin înfrângerea armatei lui Mehmet al II-lea, cuceritorul Constantinopolului. O asemenea aniversare, demarată de la nivel local și susținută de întregul spectru politic din ţara noastră, cuprinde o serie de evenimente de colecție și de parteneriate internaționale menite să onoreze memoria eroului hunedorean şi în acelaşi timp un român de legendă. Trebuie subliniat faptul că această victorie răsunătoare a oprit expansiunea otomană spre inima Europei pentru aproape șapte decenii, determinându-l pe Papa Calixt al III-lea să îl numească pe Iancu „Atletul cel mai puternic al lui Hristos”, în termeni care ilustrează personalitatea marelui conducător de oşti. Din păcate, 1456 a fost și anul trecerii sale din lumea aceasta, datorită faptului că la scurtă vreme după victorie, pe 11 august 1456, Iancu de Hunedoara se stingea din viață în tabăra de la Zemun, astăzi un cartier al Belgradului, fiind răpus de ciumă. Desigur, imaginea marelui erou creștin Iancu de Hunedoara a fost expusă pe fațada Casei de Cultură hunedorene, unde reprezentarea artistică a voievodului transilvănean are o suprafață de 37 mp, acesta constituind un un demers care prefaţează seria manifestărilor consacrate «Anului Iancu de Hunedoara», prin trecerea la Domnul a marelui comandant de luptă antiotomană şi pentru a sublinia importanţa unui moment istoric important care a întârziat cu aproximativ șapte decenii avansul otoman spre Europa Centrală!
S-a născut în anul 1407, pe domeniile tatălui său Voicu, într-o familie valahă!
Voievodul renumit şi devenit faimos în toată Europa, căruia România i-a dedicat anul 2026, ca şi marelui sculptor Constantin Brâncuşi, nu epuizează întrebările privitoare la cât de român sau cât de ungur era Iancu de Hunedoara și ce merite a avut el, reprezentând un personaj emblematic al Evului Mediu central și est european, mai ales că vorbim despre o personalitate legendară care este revendicată de două țări, reușind să creeze o legătură între România și Ungaria. În acest fel, putem înţelege că multă vreme, originea sa a născut controverse și dispute academice pentru a explica mai coerent şi mai convingător, cât de român a fost Iancu de Hunedoara și cât este de ungur, pentru că aceasta este o problemă la care au încercat să răspundă de-a lungul timpului cercetătorii prin documentele istorice. Sub aspect biografic, Iancu de Hunedoara a trăit între anii 1407 și 1456 și a fost una dintre cele mai importante personalități ale Europei medievale din prima jumătate a secolului al XV-lea. Cunoscut și drept Ioan de Hunedoara sau Janos Hunyadi, acesta a fost un mare comandant de oști, un războinic cruciat, un bun politician al vremurilor sale și un om care a încurajat cultura multietnică. În scurta sa viaţă de aproape jumătate de secol, cu deosebire, prin intensa lui activitate de peste trei decenii, de-a lungul vieții a avansat în mod incredibil în cariera militară și politică, devenind ban de Severin, voievod al Transilvaniei și guvernator și ulterior regent al Ungariei (1446-1453). De asemenea, a îndeplinit funcția de căpitan general al regatului Ungariei, între anii 1453-1456, iar fiul său, Matei Corvin, a devenit rege al Ungariei, singurul monarh cu origini românești de pe tronul regatului maghiar. Cercetătorii istorici români spun că Iancu de Hunedoara era produsul unei aristocrații românești care a dat numeroși oameni de seamă, atât în plan militar, cât și politic, tocmai de aceea, originea sa etnică a reprezentat o controversă, mai ales în mediul academic, încă din secolul al XIX-lea. O parte importantă a istoriografiei maghiare consideră că Iancu de Hunedoara se numea Janos Hunyadi și că avea origini ungurești, fiind binecunoscut faptul că istoriografia românească îi consideră pe Huniazi ca fiind români! Pe de altă parte, putem vorbi şi despre o anumită opinie falsă, care din păcate este răspândită şi în cercetarea istorică românească şi în manualele de şcoală, prin care se arată că numele tatălui şi bunicului lui János Hunyadi (Vajk şi Šorbe) şi chiar folosirea corbului în blazoanele familiei, atestă faptul că putem vorbi chiar despre originea tătaro-cumană a familiei Hunyadi, aşa cum susţine specialistul maghiar László Rásony, în studiul său intitulat «Vechiul nume maghiar Vajk», lansând aprecieri eronate pe marginea numelui de familie Hunyadi!
„Atletul cel mai puternic al lui Hristos”!
Alți istorici unguri apreciază că Iancu era cel puţin pe jumătate etnic maghiar, din partea mamei sale, Elisabeta de Morsinai, care se numea în limba maghiară Erzsébet Morzsinai, însă, istoriografia românească arată că Iancu de Hunedoara era urmașul unei importante familii de români transilvăneni din ţinutul Haţegului, care a primit numeroase danii feudale și recunoașteri pentru meritele dovedite în apărarea frontierelor, ca și pentru serviciile aduse coroanei maghiare. Astfel, istoricul Camil Mureşan arată că: „În fruntea satelor şi a oştilor româneşti din Hunedoara stăteau, ca şi în Banat, Maramureş sau alte părţi, reprezentanţi ai populaţiei locale, numiţi cnezi. Unii dintre ei erau recunoscuţi de rege în calitate de conducători ai unor obşti locale şi erau înzestraţi cu anumite drepturi şi erau consideraţi cnezi regali. Mulţi dintre aceşti cnezi regali s-au distins prin serviciile militare aduse regelui şi au fost răsplătiţi cu danii de moşii, intrând în rândurile micii nobilimi”, dar, Iancu de Hunedoara era etnic român, fie din Ţara Românească, fie, cel mai probabil, din Hațeg, ca formare și educație fiind considerat un supus al coroanei maghiare. De cel puțin trei generații, familia Voievodului se afla în slujba regilor Ungariei, pentru că se integraseră în sistemul lor feudal. Iar, pentru a se integra mai ușor, trecuseră chiar la religia catolică, iar, limba pe care o vorbeau cel mai adesea era maghiara, pe românește vorbeau cu oamenii de rând de pe domenii, cu oștenii transilvăneni de etnie română și în familia extinsă! Având în vedere că a fost și în serviciul lui Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei și împărat romano-german, călătorind mult în zona germană, Iancu de Hunedoara vorbea destul de bine și limba germană. Aşa cum am spus, Voievodul s-a născut în anul 1407, pe domeniile tatălui său Voicu, într-o familie valahă înnobilată de regele Sigismund de Luxemburg al Ungariei pentru merite deosebite în războaiele cu turcii, mai ales că regele adoptase o strategie de întărire a frontierei prin promovarea acestor neamuri de războinici care erau fideli coroanei și care participau militar în luptele de la graniţe. În fine, să spunem că la 18 octombrie 1409, Sigismund de Luxemburg dădea lui Voicu şi fraţilor săi Mogoş şi Radu, precum şi fiului lui Voicu, Ioan, ţinuturile Hunedoarei, cu tot pământul şi cu satele de acolo, deci, şi cu castelul aflat pe acest domeniu, plus oraşul, deci, 35 de sate, vămi, mine de aur, sare, argint şi fier. Aceasta era o avere care propulsase familia lui Ioan de Hunedoara în rândul nobilimii mijlocii din Transilvania, aşa că ulterior, Iancu (sau Ioan) a ales calea armelor de care se simțea atras încă din copilărie, când a dovedit că avea o abilitate nativă. Atracţe pentru învăţătură nu avea, aşa că latineşte n-a ajuns ca să ştie foarte bine niciodată! La o vârstă foarte tânără a plecat de acasă, fiind trimis, după obiceiul micilor nobili să-şi desăvârşească educaţia militară în slujba câte unui mare baron cu bogăţii materiale! Aşa că singura șansă pentru un tânăr nobil, mai ales de origine valahă, era să intre în serviciul marilor feudali maghiari și să se integreze în lumea culturală și politică a Regatului Ungariei, iar, în felul acesta, Iancu de Hunedoara a ajuns cavaler în serviciul mai multor nobili unguri și al regelui Sigismund de Luxemburg, cel care i-a apreciat inteligența, priceperea în folosirea armelor și ambiția de a urca în ierarhia socială, politică şi militară.
Profesor dr. Vasile GOGONEA, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, Filiala «Jean Bărbulescu» Gorj-Mehedinţi
