Despre David, împăratul şi păstorul poporului ales, documentele spun că a trecut prin multe încercări grele, aşa că vom evidenţia momentele prin care a trecut călăuzit de Dumnezeu, iar, după ce a luat «Chivotul Legii», emblema graţiei lui Dumnezeu, a părăsit Ierusalimul şi în timp ce Abesalom se instala în Ierusalim, fostul rege îşi aduna toate forţele, când în mod surprinzător, i-a spus David generalului său Ioab: „Cruţaţi-mi pe băiatul Abesalom”, iar, când oştile lui David i-au masacrat pe rebeli în pădurea lui Efraim, Abesalom a fugit călare pe un catâr. În mod tragic, însă, vânturatul său păr i-a adus ghinion, deoarece, catârul a fugit cu el pe sub crăcile unui stejar mare, părul lui Abesalom s-a încurcat în crengile stejarului, şi el a rămas spânzurat în văzduh, pe când catârul de sub el s-a dus înainte! Când l-a găsit pe Abesalom atârnând de copac, Ioab l-a omorât şi i-a îngropat trupul într-o râpă adâncă, şi nu sub stâlpul de aducere-aminte pe care prinţul rebel şi-l construise. Totuşi, piramida, cunoscută sub numele de «Stâlpul lui Abesalom» din Valea Cedrilor, a fost menţionată pentru prima dată de Beniamin de Tudela în anul 1170 după Hristos. Când David a auzit că prinţul a murit, a început să se tânguie: „O, fiul meu Abesalom, fiul meu! Fiul meu Abesalom! Mai bine muream eu în locul tău! Abesalom, Abesalom, fiul meu”! Vremurile grele începeau să vină, pentru că în timp ce foametea şi ciuma se răspândeau în regat, David s-a urcat pe «Muntele Moria» şi a văzut îngerul morţii care ameninţa Ierusalimul. În acel moment a avut o teofanie, adică, o revelaţie divină, în care i se poruncea să ridice acolo un altar. De fapt, mai exista un altar în Ierusalim, condus de preoţi-regi, iar, unul dintre locuitorii oraşului, Aravna Iebuseul, deţinea pământ pe «Muntele Moria», ceea ce dovedeşte că oraşul se extinsese de la Ofel până la muntele din apropiere. Se spune că: ,,A cumpărat David aria şi boii cu cincizeci de sicii de argint. Şi a ridicat David acolo jertfelnic Domnului şi a adus arderi de tot şi jertfe de împăcare”, pentru că plănuia să ridice acolo un templu şi a poruncit să se aducă lemn de cedru de la Abibaal, regele fenician din Tir.
,,A ridicat David acolo jertfelnic Domnului şi a adus jertfe de împăcare”!
Acesta era proiectul primului Templu din Ierusalim, care va fi ridicat de către Regele Solomon. Era un moment de vârf al carierei lui David, ca să aducă împreună pe Dumnezeu şi poporul său, să unească Israelul şi Iudeea şi să facă din Ierusalim o capitală sfântă. Dar, n-a fost să fie, pentru că Dumnezeu i-a spus lui David: „Să nu zideşti lăcaş numelui Meu, căci eşti un om războinic şi ai vărsat sânge!”. Însă, atunci când regele David era bătrân şi bolnav, supuşii împreună cu fiii săi complotau pentru a-i lua tronul. Aşa că, un alt fiu de-al său, Adonia, încerca să obţină tronul, în timp ce graţioasa concubină Abişag i-a fost prezentată regelui pentru a-i distrage atenţia. Dar, cei care unelteau împotriva lui David au subestimat-o pe Batşeba, cea care revendica tronul pentru fiul ei, Solomon. Atunci, David i-a chemat la el pe preotul Ţadoc şi pe profetul Natan, care l-au însoţit pe Solomon călare pe catârul regelui până la sfântul izvor Gihon, iar, acolo el a fost uns rege! Cu alai răsunător, trâmbiţele au sunat şi poporul s-a înveselit. Adonia, auzind de această sărbătoare, s-a refugiat în altar, iar Solomon i-a promis că-i va cruţa viaţa. După o carieră strălucitoare în care i-a unit pe israeliţi şi a făcut din Ierusalim oraşul Domnului, David a murit cu întruchiparea regelui sfânt, nu înainte de a-i porunci lui Solomon să construiască Templul pe «Muntele Moria». Dar, fiul său Solomon a fost cu totul altfel, chiar dacă avea să ducă până la capăt această misiune sacră! Batşeba, regina-mamă, i-a cere lui Solomon să-i permită fratelui său vitreg, Adonia, să se căsătorească cu Abişag, ultima concubină a regelui David, când Solomon a replicat sarcastic: „Ceri şi împărăţia pentru el?”, după care a poruncit uciderea lui Adonia şi o epurare în rândul gărzilor tatălui său. Această întâmplare este ultima din cele spuse de către istoricul de la curtea lui David, însă, pare a fi singura imagine a lui Solomon ca om, căci, mai apoi el devine stereotipul unui împărat de excepţie, plin de măreţie şi de o profundă înţelepciune. Se considera că tot ceea ce avea Solomon era mai important şi mai bun decât ceea ce aveau regii obişnuiţi, mai ales că din înţelepciunea lui au rămas peste 3.000 de proverbe şi 1.005 cântece, iar, haremul său cuprindea 700 de neveste şi 300 de concubine, în timp ce armata sa număra 12.000 de cavaleri şi 1.400 de care de luptă. Toate aceste importante piese de tehnologie militară erau dispuse în oraşele sale fortificate: Meghido, Ghezer şi Hazor, iar flota era ancorată la Eţion-Gheber, în Golful Acaba. Solomon făcea comerţ cu Egiptul şi Cilicia, cumpărând mirodenii şi aur, care de luptă şi cai, iar, uneori organiza expediţii comerciale în Sudan şi în Somalia alături de aliatul său, Hiram din Tir, regele fenician.
„Împăratul a făcut ca argintul să fie tot aşa de obişnuit la Ierusalim ca pietrele…”!
Se menţionează şi faptul că Solomon a găzduit-o pe împărăteasa din Seba (probabil Saba, în Yemenul de astăzi), care a venit la Ierusalim cu un alai foarte mare şi cu cămile care aduceau mirodenii, aur foarte mult şi pietre scumpe. Aurul provenea din Ophir, probabil India, bronzul era din propriile sale mine. Din veniturile obţinute, regele Solomon a înfrumuseţat Ierusalimul, graţie bogăţiei de care dispunea, mai ales că: „Împăratul a făcut ca argintul să fie tot aşa de obişnuit la Ierusalim ca pietrele, şi cedrii tot aşa de mulţi ca smochinii din Egipt care cresc pe câmpie”, consemnează documentele vremii! Dar, cea mai importantă dovadă a prestigiului său în afara graniţelor imperiului a fost căsătoria surprinzătoare cu fiica faraonului, mai ales că faraonii egipteni, nu-şi măritau aproape niciodată fiicele cu prinţi străini, şi nici cu iudei parveniţi care aveau tradiţia de triburi de păstori. Totuşi, Egiptul, altădată atât de măreţ, acum se afla într-un haos ciudat încât faraonul Siamun a invadat Ghezerul, nu foarte departe de Ierusalim, şi, probabil simţindu-se în pericol departe de casă, i-a oferit lui Solomon prada de război şi mâna fiicei sale, ca o considerare deosebită pe vremea aceea. Se ştie că Templul din Ierusalim, plănuit de regele David, tatăl său, a fost capodopera lui Solomon, mai ales că ceea ce s-a numit «Casa Domnului», aşa cum sunt numite astăzi bisericile noastre, avea să se înalţe chiar lângă palatul regal al lui Solomon, într-o acropolă imperială sacră, descrisă în Sfânta Scriptură, care avea săli şi palate de o grandoare uimitoare, acoperite cu aur şi lemn de cedru, inclusiv «Casa Pădurii Libanului» şi «Sala Colonadelor», unde oficia regele. Dar, aceasta nu a fost singura realizare impresionantă a israeliţilor, mai ales că fenicienii, care trăiau în oraşe-stat independente de-a lungul coastei libaneze, erau cei mai rafinaţi artizani şi comercianţi navigatori din zona mediteraneeană, renumiţi pentru purpura din Tir, de la care li se trage şi numele, fiindcă «phoinix» înseamnă «purpură», dar, mai ales pentru inventarea alfabetului. Regele Hiram din Tir furniza nu numai lemnul de abanos şi de cedru, ci şi meşterii care lucrau ornamentele din aur şi argint, aşa că totul era din aur curat, iar, Templul nu era doar un simplu altar, ci, era «Casa» Lui Dumnezeu Însuşi, un complex arhitectural format din trei părţi, înălţându-se pe o suprafaţă de 10 pe 35 metri şi împrejmuit de un zid. Deci, mai întâi era un pridvor cu doi stâlpi uriaşi de aramă, Iacin şi Boaz, înalţi de 10 metri, împodobiţi cu rodii şi crini, care dădea spre o curte imensă, descoperită şi flancată din trei părţi cu camere pe două nivele în care se păstra arhiva sau tezaurul regal, iar, pridvorul se deschidea spre o sală sacră! De-a lungul pereţilor se găseau zece lămpi de aur, o masă din aur pentru pâinile punerii înainte, iar, aceasta se afla în faţa unui altar pentru jertfe, un bazin cu apă şi nişte postamente pe roţi deasupra cărora erau aşezate lighene pentru purificare şi un bazin din bronz numit «Marea». Totul era plin de fast, iar, treptele duceau la «Sfânta Sfintelor», o cămăruţă păzită de doi heruvimi cu aripile desfăcute, înalţi de cinci metri, din lemn de măslin acoperit cu foiţă de aur. În fine, se pare că regele Solomon a pus pe primul loc propria lui măreţie, mai ales că i-au fost necesari aproape şapte ani ca să termine Templul şi treisprezece ani pentru a-şi construi propriul palat, care era cu mult mai mare. După cum am văut, iată,c ă am început cu evenimentele prin care a trecut regele David şi am continuat cu împlinirile fiului său şi al Batşebei, regele Solomon, despre care vom vorbi şi în episodul următor. (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, Filiala «Jean Bărbulescu» Gorj-Mehedinţi
