Reamintesc că la 14(stil nou), 27(stil vechi), August 1916, Regele Ferdinand al României se adresa Românilor: ”…. ROMÂNI! Însufleţiţi de datoria sfântă ce ni se impune, hotărîţi să înfruntăm cu bărbăţie toate jertfele legate de un crâncen război: pornim la luptă în avântul puternic al unui popor, care are credinţa neclintită în menirea lui!”.
La aceiași dată se adresa ostașilor: ”O S T A Ş I,
V-am chemat ca să purtaţi steagurile noastre peste hotarele unde fraţii noştri vă aşteaptă cu nerăbdare şi cu inima plină de nădejdie! Umbrele marilor voivozi: Mihai Viteazul şi Ştefan cel Mare, ale cărăr rămăşiţe zac în pământurile ce veţi desrobi, vă îndeamnă la biruinţă, ca vrednici urmaşi ai ostaşilor cari au învins : la Răsboieni, la Călugărni şi la Plevna! Veţi lupta alături cu marile naţiuni cu cari ne-am unit. O luptă aprigă vă aşteaptă. Cu bărbăţie să îndurăm însă greutăţile: şi cu ajutorul lui Dumnezeu, isbânda va fi a noastră. Arătaţi-vă deci demni de gloria străbună! De a lungul veacurilor, un neam întreg vă va binecuvânta şi vă va slăvi !”.
În primele luni de la intrarea în război, trupele române au avansat în Transilvania, însă au fost nevoite în toamnă să se retragă datorită atacurilor din sude-estul țării, astfel că inamicul, primind întăriri vine pe defileul Jiului întâlnind rezistența eroică a românilor, cum a fost și cea de la podul Jiului din 14 octombrie 1916, întârziind cât s-a putut, înaintarea spre centru țării, astfel că pe ”dealurile Rășinii”, ajung abia la 4 noiembrie 1916, Regimentele 18 și 58 Gorj fiind nevoite să se retragă spre sud, în condițiile în care inamicul înaintase pe Valea Jiului până la Peșteana Jiu iar în partea opusă la Pojogeni-Crețești.
Este cunoscută confruntarea dintre Compania regimentului 18 Gorj, cu inamicul din punctul ”La Brazdă”, unde s-a dezvelit placa memorială la 7 sept.2013, aflată în marginea drumului județean Țicleni-Țârculești-Târgu Jiu. Compania a fost comandată de către locotenentul Gheorghe Gheorghițoiu, cu participarea activă a Ecaterinei Teodoroiu.
După cum se cunoaște, atât din însemnările olografice ale eroinei namului nostru, cât și din relatările camarazilor săi, precum și de la muzeul memorial de la Vădeni, și din alte surse, Ecaterina Teodoroiu s-a înrolat ca infirmieră, fiind în pluton cu fratele său Nicolae.
Ioana Moruș, nora surorii mai mici a Ecaterinei, care a lucrat o viață întreagă ca ghid al Muzeului memorial de la Vădeni, a relatat că atunci când fratele eroinei, Nicolae, a fost ucis în lupta cu dușmanul cotropitor, ” ea a schimbat hainele de infirmieră cu cele de soldat ale fratelui său şi atunci a plecat la luptă. Când s-a înrolat, şi-a tăiat părul, avea o coadă mare. După moartea ei, în cufărul ei au fost găsite ia, o batistă, fusta cu care a plecat de acasă, haina de soldat şi părul pe care şi l-a tăiat. Lucrurile Ecaterinei au fost o perioadă la Muzeul Militar din Bucureşti, pentru că nu aveam muzeul aici, dar apoi ni le-au trimis. Am avut şi arma aici, pe vremea soacrei mele, dar ruginea şi am dat-o Muzeului Judeţean. Casa a fost spartă de două ori în timpul soacrei mele, de aceea ne-au instalat un sistem de alarmă”.
Plecând la luptă, cu compania locot. Gheorghițoiu, au ajuns la începutul lui noiembrie 1916 pe ”dealurile Rășinii”, venind de la Brătuia, unde compania respectivă a primit misiunea, la 4 ale lunii respective, de a cerceta mișcările inamicului care intrase în satul Rășina, dinspre Peștana Jiu, surpriza survenind la punctul ”Brazdă”unde au dat piept cu dușmanul, ce venise pe”Ulița de la Ică” – actuala stradă Poiana Roșie, – având loc o confruntare, Ecaterina răpunând cu pușca trei inamici, practic, inaugurând botezul focului, ce-l va continua până în ultima clipă a vieții sale din august 1917, în Moldova.
Dar pentru a înțelege mai bine gravitatea și încordarea maximă a acelor momente, redau câteva fragmente din cele consemnate de un ofițer care a participat efectiv la acele lupte, Ion D Isac, în cartea”Zile de sbucium și glorie pe valea Jiului 1916”. Am lecturat, prima dată, parțial, această carte, în anul 1975, împrumutată de la nenea Constantin Nanciu, deoarece avea multe file rupte. Am reușit să găsesc un exemplar complet la Biblioteca județeană Gorj. Citez din ea : ”…13 octombrie 1916. Toate satele din munți și până la Frâncești, Brădiceni, Stroiești, Bârsăști, Vădeni, Curtișoara, Tetila, Bumbești, cad sub ocupația inamicului și sunt jefuite.
Flămânzi, bavarezii tae porci, păsări, și plini de bucuria victoriei, beau țuică și vin până la beție.(pag.101)………
Urgia războiului se abătu asupra satelor de la poala muntelui până la Tg.Jiu.
Bătrânii, femeile și copiii, înspăimântați de proictilele de tun, care dărâmă multe case, de gloanțele mitralierelor, care sparg geamurile și străbat pereții, buimăciți, iau ce brumă pot, din avutul lor și apucă calea pribegiei…Und merg?. Unde vor mai găsi adăpost? Și cu ce vor trăi ?…Cum aleargă furnicile din mușuroiul răscolit, așa mișună de la un loc la altul prin sate, bătrâni gârboviți, femei cu lacrimi pe obraz și copii înspăimântați de ce văd și aud.
Sgomot continuu de cară, căruțe, țipete de oameni, guițat de porci, cârâit de păsări, muget de vite, nechezat de cai, se prelungesc până târziu noaptea, mărind îngrijorara din sufletul românilor.(pag.102)….
14 octombrle 1916….Ordin de ofensivă….(pag 102)….
Într-o poieniță în pădure, în rândurile soldaților companiei a șasea, ținând bine arma pe umăr, stă Ecaterina Teodoroiu…..Ecaterina îmbracă haina militară, așează undele părului buclat sub cușma lui Peneș Curcanul, încinge cartușiera, ia sacul cu cartușe subțioară și la 1 noiembrie sosește în rândurile luptătorilor.(pag. 131)…La Dănești, în linia a I-a cu lopata Linemann, își face mască individuală, se așează în ea. Așează arma. Face încontinuu exerciții de încărcare, ia linia de ochire….un pom, o piatră, o casă depărtată….
4 Noembrie. Trupele noastre au evacuat Brătuia și organizează o nouă poziție de luptă la nord de Florești(nn pe raza fostei comune Rășina – actualul teritoriu al orașului Țicleni).
Divizionul de artilerie trebuie să se retragă spre Rășina….Cerul noros; burează, întunerec și noroi mare. Pe un drum de cară, prin noroi, cu mare greutate, străbatem tufișuri și poene spre Florești.
În zorii zilei, suntem în lanțul nostru de trăgători, scăpați de pericolul de a fi înconjurați și capturați de inamic. Soldații și-au făcut măști individuaale în pământ umed și au stat în ele toată noaptea….Se luminează bine de ziuă.
Ajungem în Florești. Satul…, un adevărat mușuroi de furnici răscolite. Refugiații din Copăcioasa, Budieni, Scoarța, Pojogeni, cu cară, căruțe și vite, soldați, chesoane, căruțe, bucătării, totul îngrămădit și în dezordine, arată panica de care a fost cuprinsă lumea…Lupta începe…..Toată pădurea e plină de soldați, care merg în dezordine spre Rășina……Peste tot jale. La Rășina, carăle refugiaților se țin lanț. Drumul este înțesat de trăsuri, chesoane, tunuri, etc.
Soldații, plini de noroie și cu spaima morții pe față își caută unitățile. Bătrîni, femei, copii plângând, merg îngroziți; nu știu cu ce și nu știu unde. Resturile regimentelor 18 și 58 se reconstituie și, odată cu noaptea, ia poziție de luptă pe înălțimile de la vest de șoseaua Rășina-Peșteana. O patrulă puternică, cu mitralieră, se apropie. Soldații intră în panică. Ecaterina Teodoroiu deschide focul. Soldații se refac. Patrul inamică este respinsă.(pag.133).”
Dar să nu uităm atrocitățile teroarea, jaful, rechiziţiile abuzive, condamnările la moarte şi executarea, a multor români, de către tribunalele marţiale ale agresorilor, pe durata ocupaţiei străine, pentru că şi-au iubit ţara. Cred că şi această stare a românului de atunci , l-a determinat pe filozoful Petre Ţuţea să afirme că „Fiecare babă româncă ar trebui să mulgă vaca, având casca militară pe cap”.
Lăcaşurile de cult au fost devastate şi profanate. Clopotele bisericilor de la Vârful Vii şi Gura Lumezii au fost luate de către inamic, iar cel de la biserica de la Ţicleni fiind ascuns de către săteni, primarul Constantin Mişoi Ungureanu a fost schingiuit, pentru acel clopot ascuns şi din cauza torturilor, la scurt timp a decedat. Au fost devastate bisericile, mobilierul, toate evangheliile, cazaniile şi celelalte obiecte bisericeşti au fost distruse, chiar şi actele de stare civilă ale primăriei. După cum se cunoaşte, Mânăstirile Lainici şi Polovraci au fost transformate în grajduri. Mânăstirea Tismana a fost transformată în închisoare pentru 517 patrioţi români arestaţi, unii dintre ei fiind transferaţi în lagăre din Ungaria şi Germania.
Populaţia judeţului Gorj a fost sărăcită cu peste 17.000. de oi şi peste 9.500. de porci în favoarea ocupanţilor. După recenzare, locuitorilor li s-a interzis chiar tăierea păsărilor din curte. Ocupanţii au trecut şi la jefuirea barbară a economiei ţării, inclusiv a judeţului, atât pe sol cât şi din subsol. În aprilie 1918 au impus concesionarea grafitului de la Baia de Fier pe o durată de 75 de ani. La fel antracitul de la Schela. Prin „celebrul” OELLADEREINNEN PACHT G.M.B.H.(PACTUL PETROLULUI DE LA BUCUREŞTI), se impunea României să acorde ocupantului, dreptul exclusiv de a exploata zăcămintele de petrol, gaze şi prelucrarea de uleiuri minerale, gaze ozocherită, asfalt şi orice bitumine, pentru o perioadă de 30 de ani. Şi ocoalele silvice erau sub comanda ocupanţilor, când s-a trecut şi la jefuirea pădurilor.
Raportul Comisiei de anchetare a abuzurilor comise de către inamic în Gorj, pe durata ocupaţiei străine a scos în evidenţă că „nu există casă din oraş şi judeţ care să nu fi suportat vreo pagubă, cu atât mai dureroasă pentru cei săraci, cărora nu li se mai lăsa nimic”.
Cu mare grabă se pronunţau sentinţe de condamnare la moarte, în Târgu Jiu, de către şeful tribunalului militar german, judecătorul Muller, cu executare imediată, iar medicul comandaturii etapei 264 germane, constata decesul celor împuşcaţi, cu consemnarea minutelor sau secundelor durate de la împuşcare până la deces. Reamintim că judeţul Gorj a fost împărţit în două ZONE, NUMITE DE EI „ETAPE” , cu comandaturi – una având sediul la Tg.Jiu, condusă de către maiorul Sauer, alta cu sediul la Petreşti(comuna Bărbăteşti).
La Ţicleni, cetăţeanul Vârjog Ion a fost împuşcat în momentul în care urca scara casei sale. La fel au fost împuşcaţi mulţi gorjeni din celelalte comune. Şi cum să nu ne amintim de viteazul Victor Popescu, un stâlp de bază al rezistenţei gorjene în Primul Război Mondial, care nu a putut suporta atrocităţile armatei germane şi austroungare ?.
Cetăţenii români, din zona ocupată de către inamic nu se puteau deplasa fără paşaportul emis de către ocupant, paşaport bilingv , în germană şi română, sub control strict. Vă prezint un astfel de paşaport. Iată deci ce însemnă o ocupaţie străină: În ţara ta să nu te poţi mişca fără paşaport.
Faţă de românii aflaţi în lagărele de prizonieri, sau arestaţii din ţară, duritatea regimului de detenţie era foarte aspru în comparaţie cu al cetăţenilor din alte ţări, pur şi simplu, un regim de exterminare. Acest lucru este consemnat şi de către statisticile internaţionale, procentul românilor extenuaţi fiind cel mai mare. Locotenentul Teodor Colţescu(avocat), şi alţi ofiţeri romîni, prizonieri în lagărul nemţesc Bressen, de pe o insulă de la Marea Baltică(Straslund), au îndurat un adevărat calvar, cu o raţie de numai o pâine pe săptămână. Teodor Colţescu a fost adus sub excortă, din lagărul german, la Tg. Jiu, ocupantul dorind a-l instala, în slujba sa, ca şef de birou la Prefectura Gorj. Când l-au pus să semneze un angajament, că nu va mai ridica niciodată arma împotriva puterilor centrale, el a refuzat, spunându-le că a depus un jurământ în faţa armatei române şi nu va semna, că nu mai trebuie să depună alt jurământ. Supărat, neamţul şef al comandaturii a decratat pe loc cu voce tare: „Zuruk” !. Adică, înapoi în lagăr. Şi a fost dus înapoi în lagărul din Marea Baltică, de unde a fost eliberat la terminarea războiului, când Puterile Centrale au fost învinse.
Să revenim puțin asupra amintirilor rămase despre Eroina Neamului Românesc, pe perioada în care a luptat pe meleagurile noastre.
Lia Manasia(1901 – 1981), devenită Stănoiu, după căsătorie, care era fiica lui Fănică și Maria Manasia din satul Tunși, i-a povestit nepoatei sale de fiu, Elena(Păpușa Stănoiu, devenită Lumezeau, după căsătorie), că în perioada lunii noiembrie 1916, când Regimentul 18 Gorj s-a aflat pe teritoriul actual al orașului Țicleni, din care făcea parte și Ecaterina Teodoroiu, aceasta a fost găzduită mai multe nopți la familia lui Fănică al lui Florea Manasia de la Tunși.
Din relatările Doamnei Lumezeanu Elena-Păpușa, am aflat că bunica sa, după mamă, anume Lia Stănoiu , i-a povestit că în luna noiembrie 1916, cînd soldații și ofițerii Regimentului 18 Gorj s-au aflat pe raza orașului Țicleni, la rugămintea primarului Constantin Mișoi Ungureanu, cetățenii mai înstăriți au ajutat oștirea cu alimente precum și condiții odihna pe timp de noapte.
De asemenea, D-na Lili Calotă, Bobeanu înainte de căsătorie, a aflat aceleași probleme de la bunica sa după tată, anume , Bobeanu Elisaveta, născută în preajma anului 1900., cu câțiva ani mai mare ca sora sa Lia Stănoiu. Bobeanu Elisaveta s-a numit Manasia, înainte de căsătorie, fiind fiica lui Fănică și Maria Manasia. Bunica sa i-a povestit, că atunci când veneau de la lupte, unii soldați împreună cu Ecaterina Teodoroiu, făceau în curte un foc mare, unde puneau la încălzit apă într-un tuci mare, pentru a se spăla, Ecaterina îngrijindu-și părul bogat, pe care l-a tăiat când a mers la înmormântaarea fratelui său.
Vă îndemn, Dragi Cititori, să vizitați Muzeul memorial ”Ecaterina Teodoroiu” din cartierul Vădeni, de la Târgu Jiu, să vedeți, printre altele, într-o vitrină, și acea podoabă capilară a Eroinei, pe care a tăiat-o când a mers la înmormântarea fratelui său, purtând-o în geamantan până în Moldova.
Florea Manasia de la Tunși, care a trăit 106 ani, iar soția sa care a trăit 101 ani, era o familie înstărită, fiind părințiii lui Fănică Manasia, la fel și fiul său, se ocupau cu negustoria, făceau multe deplasări în zonă și nu este exclusă ipoteza să fi avut cunoștințe și la Vădeni, că eroina i se adresa soției lui Manasia Fănică, cu apelativul ”Mamă Maria”, fiind găzduită de ei mai multe nopți, casa acestora, fiind la acea vreme în vecinătatea bisericii de la Tunși.
Fănică Manasia era un om apreciat în localitate și, cum norii războaielor pluteau deasupra Europei, încă înainte de războaiele balcanice, dar mai ales înaintea Primului Război Mondial, multe țări, spre exemplu Franța, dar și România au organizat pregătirea tineretului pentru apărare, din rândul cercetașilor făcând parte și EcaterinaTeodoroiu. Și la Țicleni, cine era responsabil cu pregătirea tineretului ?. Nimeni altul, decât Fănică Manasia.
Ecaterina avea părul lung , împletit în coadă și era admirată pentru această minunată podoabă capilară, mai ales când se spăla cu apă încălzită după ce venea seara târziu de la companie.
Tot din relatările Liei, cât și ale sorei sale Elisabeta, nepoatele, Păpușa Lumezeanu și respectiv, Lili Calotă, au aflat că eroina le-a spus la un moment dat, gazdelor, că pleacă la Vădeni la înmormântarea fratelui său Nicolae. Când a revenit Ecaterina, Maria Manasia a observat că nu mai avea coada părului împletit, că și-o tăiase, reproșându-i că a făcut foarte rău, că-i statea foarte frumos cu coadă înpletită. Eroina i-a răspuns că trebuia să o taie că pleacă pe front și datorită păduchilor nu mai putea ține părul lung. Este nevoită să plece pe front, fiind foarte afectată de moartea fratelui, că nu mai are pe nimeni, ar însemna să moară de foame, acasă, în condițiile ocupației străine. Le-a povestit că este prietenă cu un locotenent Mănoiu, tot din același regiment și poate că vor avea aceiași soarta amândoi.
Fănică și Maria Manasia au avut mai mulți copii, printre care, cele două nepoate i-a nominalizat pe Codiță, Susana, Fănică(tatăl Liei – bunica Doamnei Păpușa Lumezeanu)), Marina, Elisabeta(bunica Doamnei Lili Calotă), Ioana, Maria.
Doamnele Elena Lumezeanu și Lili Calotă au mai precizat că erau mult iubite de către cele două bunici, și le-a mai povestit că un cetățean din Tunși, ce se numea Miulă, care avea porci mulți și când nemții au vrut să îi ia, el s- a opus, din care cauză l-au legat de un copaac și l-au împușcat în fața copiilor săi și i-au luat animalele. Tot în acea perioadă, un neamț, care alerga după femei, l-a împușcat pe Ion Vârjog din Țicleni, pe scara casei sale. Deci, relatările Doamnelor Elena-Păpușa Lumezeanu și Lili Calotă, reținute de la Lia Manasia(Stănoiu, după căsătorie) și, respectiv, Elisabetei Manasia(Bobeanu, după căcsătorie) sunt verosimile, confirmate și de precizările Ioanei Moruș de la Muzeul memorial Ecaterina Teodoroiu de la Vădeni.
În Casa Memorială „Ecaterina Teodoroiu“, aflată în cartierul Vădeni din municipiul Târgu Jiu, se află o coadă împletită din părul celei care a fost supranumită „Eroina de la Jiu“.
Părul împletit al Ecaterinei Teodoroiu este expus într-o vitrină din Casa Memorială „Ecaterina Teodoroiu“, alături de alte obiecte vestimentare, fiind unul dintre exponatele cele mai importante.
Ca pioasă recunoștință și respect deosebit pentru memoria Eroinei Ecaterina Teodoroiu, numită de către generalul francez Berthlot, ca Jene d,Arc a României, al cărui sânge a curs și la Ticleni, când fusese rănită ușor , de gloanțe la picior, Filiala Gorj a Cultului Eroilor ”Regina Maria”, Primăria Țicleni, Parohia nr. 1 Țicleni au hotărît ca la sărbătorirea hramului ”Adormirea Maicii Domnului” de la Tunși, la Cișmea, să fie dezvalită o placă comemorativă, dedicată Eroinei și tot cu această ocazie, să-i fie acordată, post mortem, titlul de Cetățean de Onoare a orașului Țicleni, iar strada Poiana Roșie să poarte numeșe Eroinei.
Jurist, Ion M Ungureanu
