1.La Gura sobei
„Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”. Așa sună un vers arghezian. „Într-a ei filă, sufletul mi-l cată” – mă îndemna un alt poet gojean, trecut recent la cele eterne, Ion Mocioi. Un vechi proverb spune că tot ce lasă un om după moartea sa constă în a fi construit o casă, a fi sădit un pom, a fi scris o carte, a fi câștigat o bătălie: pe cea cu viața.
Constantin Șișiroi, eminent savant în științele medicinii și scriitor în artele literelor, mi-a dăruit, nu de multă vreme, o carte. Am citit-o cu interes, am pus-o pe masa de lucru, dar s-au așezat alte volume peste ea și… zilele astea, la un ceai cu domnia sa, în față la teatru, i-am spus că am regăsit o carte a academicianului Nicolae Gorun, cu un titlu catharsic: „În căutarea liniștii”.
Poetul și publicistul Constatin C. Șișiroi primise cartea cu autograful autorului pe 23 noiembrie 2022, adică exact în anul în care și apăruse la Editura Curtea Veche din București. Cartea conține 5 capitole: cântece noi, cântece în catren, epigrame, tablete și ciclul tradițional „La Gura sobei”, având, drept motou o strofă emblematică din „Inscripția pe piatra de hotar” a lui Geo Dumitrescu.
Nicolae Gorun s-a născut pe 22 aprilie 1935 în comuna Stoina, într-o familie de țărani săraci. Talentul, coerența, rigoarea intelectuală, au conferit proiectelor sale profesionale marca unui spirit de elită. În 8 septembrie 2015, Primăria Stoina i-a conferit titlul de Cetățean de Onoare cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani.
Uluitor, s-a vădit a fi un studiu transdisciplinar „Obsesia scheletului în poezia lui Nichita Stănescu”, susținut ca „discurs de recepție” pe 27 martie 2009, la Academia Oamenilor de Știință din România, primit de participanți cu cascade de aplauze.
2.Clipe sacre
Ca poet propriu-zis, Nicolae Gorun s-a vădit a fi un rafinat meșteșugar și un foarte aplicat prozodician versificator. Întotdeauna rimele sale țintesc perfecțiunea formală; titlurile sunt de-o splendidă arhitextualitate; ideile sale poetice sunt exprimate în ritmuri fie populare fie culte, săltărețe ori grave, boltite ori mioritice.
Vădește achiziții literare din mari poeți români cu care a fost contemporan și pe care i-a cunoscut personal: G. Dinizvor, Octavian Goga, Aron Cotruș, Vasile Voiculescu, Lucian Blaga, George Bacovia, Zaharia Stancu, Nichita Stănescu ș.a. S-a duelat epigramistic cu maeștri ai speciei umoristice: Cincinat Pavelescu, Vasile Lupescu, Grigore Lupescu, Alexandru Clenciu, Ștefan Marinescu, Corneliu Zeană, Ovidiu Alexa, Dumitru Radu.
Rezultă din epigrame calitatea de om politic al unei epoci contradictorii, care a posedat un ascuțit spirit critic, inteligent, caustic, ba adeseori sarcastic, vituperant, demascându-i pe „ocupanții ruși ai Ucrainei”, pe „bișnițarul” Putin, pe „chelul” Klaus Werner, pe ex-premierul Ciucă, pe „panglicarul” Băsescu ș.a.m.d.
Poetul Nicolae Gorun mai crede încă în „clasica” metaforă, în „sugestiva” metonimie. Visează o tematică tardoromantică, uneori simbolistă, alteori modernistă. Are și clipe sacre de melancolie, îi inundă sufletul nostalgii irepresibile. Speciile lirice predilecte îi sunt romanța, cântecul, meditația, elegia, catrenul. Motivele reflectate sunt potirul, oglinda, frunza de stejar, batista, lacrima, chiparosul, iarba de acasă, raza călătoare, ceața grea, potecile, zborul, stelele, bolta, soarele, iadul, stihiile, grădina, paradisul, misterul Luminii, mâna caldă, lumea crudă și nedreaptă, veșnicia goală, dorul, Olimpul, oaza, luna, scara, îngerul, ploile, apele, sevele, luncile cu albine și trifoi, uniunea androginică, visul, bradul, trandafirii, caii, cucul, noaptea tutelară, caverna suferinței, steaua polară etc.
3.Cântece de libertate
Din imagismul său bogat, ca de salcie pletoasă, străbate un regim emoțional, o priveliște à la Fundoianu, o tristețe existențialistă, vreo amintire onirică, vreun acord muzical – liric inefabil.
Memoria-i păstrează în textura-i sintagmatică când un „parfum de chiparos”, când „un glonț de flori”, când „un râu de șoapte”, când „surâsul în ploaie de culori” al iubitei, când „benzi strălucitoare de proaspăt curcubeu”, „în orbul cer” al său; când „voaluri de zefire, cu freamăt domolit„, când „tropotul năvalnic de sânge răscolit”.
Alteori, poetul Nicolae Gorun recompune chipul iubitei „din boabe mici de vis”, alean să-i fie” și rouă pe greul drum al său, prin labirintul unei realități, „cu inima, arzând de dor, în piept”.
Câteva poezii ar merita reproduse integral în acest succint comentariu: „Cântecul genezei mele”, „Cântec prin anotimpuri”, „Cântec scurt”, „Cântec pentru pământ”, „Cântec pe ram”. În linie argheziană sunt compuse admirabilele: „Cântec de rugăciune”, „Cântecul unui necredincios”, „Cântec de poveste”, „Cântec de libertate”. Citez, totuși, integral un „Cântec pe ram”: „Trăind pe ram din vreme veche, naivi eram fără pereche. Dormind pe ram și fără vină, pistil de vream iar eu, stamină. Visând pe ram în nopți de vară, arcuș eram iar tu, vioară. Arzând pe ram când frunza moare, erai balsam, iar eu, o boare”. E o poemă de dragoste simplă, incantație pură, magică, orfică.
Îmi închei cronica cu un „Cântec de libertate”, redactat tot în manieră argheziană, un fel de text – testament cu o amplitudine vaticinară: „Cine mi-a-nchis poarta spre vis? Cine oare, mi-a tras hotar către soare? Orizontul scund m-apasă și bezna mă doare. Am vrut să adun poame albastre din vis și din astre. Am vrut să mă urc pe crengile zvelte, cu brațe de foc și unelte și să smulg de pe cer soarele, să-l atingi cu picioarele. Am vrut să culeg boabe de rouă, mărunte, pentru cununa înmugurită pe frunte. Dar m-a oprit cineva, undeva între cer și pământ, și nu pot să mai cânt”.
Izbutite stilistic sunt și „cântecele în catren”. Toposuri romantice sunt reînviate sub aripile simțirii, cu un fel de clarviziune a mijloacelor de comunicare, a simbolurilor selectate hermeneutic.
Poetul Nicolae Gorun e deopotrivă preocupat de reînnoirea vechiului, dar și de viața prezentului. Tehnica mentală și poetică e impecabilă senzitiv și plastic, cu structuri emoționale ori ascunse, ori la vedere, integrate într-o personalizare identitară, unică, împlinită.
Nicolae Gorun a trecut în lumea umbrelor în anul 2025, la vârsta de 90 de ani.
Ion Popescu Brădiceni
