Muzeul Național de Artă al României va fi, la sfârșitul acestei săptămâni, gazda unui eveniment cultural deosebit: este vorba despre conferința internațională ,,Orizonturi ale sculpturii moderne românești: De la Karl STORCK la Constantin BRÂNCUȘI”, eveniment organizat de Institutul de Istoria Artei ,,G. Oprescu” al Academiei Române, în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României.
INVITAȚI DE MARCĂ LA CONFERINȚA INTERNAȚIONALĂ ORGANIZATĂ DE MUZEUL NAȚIONAL DE ARTĂ
Între invitații de marcă ai manifestării culturale de la Muzeul Național de Artă al României se află dr. Doina LEMNY, dr. Jonathan VERNON și dr. Cristian Ioan VENESCU, peste 25 de comunicări științifice urmând a fi susținute la această conferință internațională.
CONFERINȚĂ DEDICATĂ LUI BRÂNCUȘI, ȘI LA SEDIUL ACADEMIEI ROMÂNE
Un alt eveniment cultural deosebit va avea loc chiar astăzi joi, 28 mai a.c., la Secția de arte, arhitectură și audiovizual a Academiei Române, în Aula forului academic urmând a se desfăsura conferința cu tema ,,OMAGIU: Constantin Brâncuși”. Organizator al manifestării este Academia Română, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și coordonarea prof. univ. arh. Dorin ȘTEFAN, membru corespondent al Academiei Române. Cu același prilej, cu sprijinul Arhivel Naționale de Filme, vor fi prezentate două filme documentare, realizate în anul 1966: ,,Brâncuși la Târgu-Jiu”, în regia lui Erich Nussbaum, și ,,Pași spre Brâncuși”, în regia lui Adrian Petringenaru.
Dorin ȘTEFAN este o personalitate marcantă a arhitecturii contemporane românești, absolvent al Universității de Arhitectură ,,Ion MINCU” din București (1975), deținător al unui doctorat în arhitectură cu tema ,,O perspectivă poststructuralistă asupra orașului” (1997), profesor universitar la Universitatea de Arhitectură ,,Ion MINCU” din București; a fost Comisar pentru România la Bienala de Arhitectură de la Veneția (2002), iar în anul 2025, în semn de apreciere pentru munca sa și rezultatele strălucite obținute în domeniul de referință, a fost ales membru corespondent al Academiei Române, în cadrul Secției de Arte, Arhitectură și Audiovizual.
EXPOZIȚIE VERNISATĂ ASTĂZI, LA SEDIUL BIBLIOTECII ACADEMIEI ROMÂNE, ÎN CINSTEA LUI CONSTANTIN BRÂNCUȘI
Nu ultimul rând, Biblioteca Academiei Române va găzdui festivitatea de inaugurare a expoziției ,,Constantin BRÂNCUȘI: 150 de ani de la naștere. Imagini și documente de arhivă”. Așadar, un sfârșit de săptămână bogat în evenimente și manifestări culturale, la Academia Română și Muzeul Național de Artă, toate dedicate împlinirii a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor gorjean Constantin. BRÂNCUȘI.
Marius Stochițoiu





























