27.1 C
Târgu Jiu
miercuri, 12 august 2026

Numărul 79 al Revistei „Hohote” a ieșit de sub tipar. 37 din seria nouă!

3

„Hohote” este o revistă românească de divertisment, satiră și umor, editată, trimestrial, la Târgu Jiu de Cenaclul „Hohote” sub egida Uniunii Epigramiștilor din România și legată de tradiția Societății Umoriștilor Gorjeni (fondată în 1995 de epigramistul Al. D. Șerban).
Între două coperți cu o grafică deosebită realizată de vestitul artist plastic, grafician și caricaturist Marian Avramescu, revista adună în paginile sale epigrame, poezie umoristică, proză și parodii, bine alese și prezentate de inimosul epigramist gorjean, Mihai Lungescu, președintele Cenaclului și redactorul-șef al revistei.
În editorialul intitulat „A învinge înseamnă a convinge”, un aforism al domnului Valeriu Butulescu, redactorul-șef al revistei, face referiri la zbaterile și frământările sale pentru realizarea Festivalului Național de Satiră și Umor „HOHOTE”, desfășurat în spațiul ospitalier gorjenesc de la Târgu Jiu și Rânca, în perioada 29 – 31 mai 2026. „Munca asiduă pentru identificarea tuturor resurselor financiare necesare susținerii evenimentului, a fost o misiune grea, dar puterea de convingere a depășit nehotărârea micilor antreprenori gorjeni, impresionați de anvergura propusă manifestării”, a precizat domnul Lungescu.
Jurizarea celor 140 de lucrări depuse, la cele trei secțiuni din concurs, s-a desfășurat în limitele riguros stabilite, iar rezultatele au fost publicate în avans față de termenul din regulament.
Totodată, s-a pornit o confruntare asiduă cu desfășurarea evenimentului: cazare, meniu, rapsozi, colaborări cu primării zonale, obiceiuri și tradiții, invitați-surpriză, trei săli de expoziție grafică în incinta muzeului pe o durată de 30 de zile, sală de premiere și de workshop pe teme grafice în incinta aceluiași muzeu, organizare spații de expoziție în Rânca, spațiu pentru gala laureaților, locuri de cazare suplimentare pentru excedentul de invitați, zone de servire a meselor, ringuri de dans, traseu turistic pe pârtia de schi etc. „Și totul s-a desfășurat conform scenariului stabilit”, a spus la final, mulțumit de realizare, domnul Mihai Lungescu.
În paginile revistei sunt descrise pe larg activitățile desfășurate și prezentate creațiile câștigătoare.
La finalul editorialului, autorul mai vrea o minune: „Să putem reînvia nucleul spiritual creat în localitatea Tismana din Gorj, de George Coșbuc, la începutul secolului trecut”. Demersul a început și are sprijinul proprietarilor vilei Ursu din localitate, unde celebrul poet a tradus capodopera lui Dante Alighieri și una dintre cele mai importante opere ale literaturii universale, „Divina Comedie”. Ne vom bizui pe același citat care și-a arătat deja roadele: „Gândurile sunt arhitecții vieții!”
Pe parcursul mai multor pagini, domnul Nelu Vasile, veteranul cenaclului „Hohote” și membru al echipei redacționale al acestei reviste, continuă cu partea a șasea din studiul său intitulat „Captiv în labirintul epigramei”, prin prezentarea activității umoristice gorjene de-a lungul anilor, însoțită de câteva imagini fotografice.
Domnul Mihai Sălcuțan, vicepreședinte al Uniunii Epigramiștilor din România, într-o scurtă povestire intitulată „Brâncuși, departe de casă”, ne prezintă vizita dumnealui la Muzeul de artă din Philadelphia unde se află o importantă colecție de lucrări semnate Constantin Brâncuși, artistul de origine română care a revoluționat sculptura mondială, exponent al modernismului și avangardei, intrat în corpul elitei mondiale din domeniul artei. În opera sa a exprimat esența lucrurilor, vitalitatea formei, a creat unitatea dintre sensibil și spiritual, a oglindit viziunea țăranului român asupra lumii, tradițiile, miturile și funcția magică a artei populare românești. „Brâncuși spunea că simplitatea este complexitatea însăși și cu această maximă rămasă în minte am contemplat îndelung cele 18 opere de artă durate pentru eternitate în marmură albă și galbenă, în piatră, bronz poleit și în lemn. În acea zi l-am perceput mai bine pe Brâncuși ca om, ca artist, ca sol al tradiției și modernității, al culturii române și a celei universale”.
Urmează o galerie de portrete realizate de Marian Avramescu ale invitaților, apoi, paginile revistei găzduiesc câte un calup din creațiile epigramistice ale acestora dintre care amintim pe: Nicolae Bunduri, Laurențiu Ghiță, Florina Dinescu, Mihai Sălcuțan, Florin Rotaru, Ion Diviza, Gheorghe Bâlici, Daniel Bratu, Vasile Larco, Daria Dumescu, Vasile Vajoga, Grigore Cotul, Petru-Ioan Gârda, Constantin Moldovan, Mirela Grigore, Ioan Toderașcu, Ion Micuț, Dan Norea, Gheorghe Șchiop, Victor Bivolu, Mihai Haivas, Ionuț-Daniel Țucă, Maria Vulpașu, Vasile Vulpașu, Cătălina Orșivschi, Liviu Kaiter, Ion Moraru, Liviu Gogu, Traian Brătianu, Alexandra Dogaru-Aldo, Constantin Bidulescu, George Eftimie, Valentin Ursu, Alexandru Hanganu, Mihai Frunză, Vasile Predescu, Violeta Urdă (Cuțurescu), Gheorghe I. Gheorghe, George Băicoianu, Gheorge Enăchescu, Sandu Oltean, Elena Agiu Neacșu – (catrene vesele), Ovidiu Țuțuianu (De-ale lui Bulă), Radu Păcurar, Valentin David și Nicolae Gonț-TOPOR.
Urmează o altă galerie de portrete realizate de Marian Avramescu, de data aceasta, ale membrilor Cenaclului „Hohote”, completate cu fotografii și câte un calup din creațiile epigramistice ale lor, din care amintim pe: Adriana Săvescu, Ana Ionele (Despre bani, prieteni și răbdare), Cecilia Gurgui, Mihai Lungescu, Cornel Munteanu, Doru V. Fometescu, Geo Filiș, Grig M. Dobreanu, Luminița Săceleanu, Vasile Munteanu, Janet Nică, Nicolae Dragoș, PIF Vasilescu, Calotă Rodica, Gabi Roșianu, Grigore Lupescu și Valentin Groza.
După un dialog epigramistic între Mihai Lungescu și Cornel Mărginean, în cadrul rubricii „Pagina debutantului”, urmează poemul „Tirania rimei” al gorjeanului Valeriu Butulescu.
Doamna Luminița Săceleanu face o scurtă prezentare a activității Cenaclului „Hohote” în perioada 12 – 31 mai, astfel: 12 mai 2026 – Întâlnirea membrilor Cenaclului ,,Hohote”, 13 mai 2026 – Prezența la emisiunea „Cultura în imagini”, pe Accent TV, a domnului Mihai Lungescu și Luminița Săceleanu, 19 mai 2026 – Salonul literar-artistic ,,Armonii și zâmbete”, un proiect comun al asociației ,,Uniunea Femeilor din Gorj” și al cenaclului ,,Hohote”, iar în perioada 29-31 mai 2026 – Festivalul de satiră și umor ,,Hohote”.
E rândul poeziilor umoristice să fie găzduite în paginile revistei, la rubrica „Poezia, dragostea mea”, astfel: Teodora Cruceru – Ard în tine, PIF Vasilescu – Gânduri în amurg, Geo Filiș – Examenul de BAC, Cătălina Orșivschi – Aștept o cerere în căsătorie!, Ovidiu Țuțuianu – De Paște cu „Mocănița”, Vasile Larco – Sonet de voiaj, Luminița Săceleanu – Rondelul dorințelor, Camelia Ardelean – Sunt tânără și sexy…, Elena Mândru – Vis de vacanță și D’ale carnavalului, Teodora Pascale – Zbor întrerupt și În ceasul al doisprezecelea, Rozalia Iașura – În politică și Alexandra Dinu (participantă la Festivalul de creație umoristică pentru elevi „Al. C. Calotescu Neicu”).
La rubrica „Proză umoristică” sunt următorii participanți: Florentina Loredana Dalian – Dacă știam, nu mă mai măritam, Ana Ionele – Când memoria pleacă în vacanță și uită să lase adresa…, Cristian Ovidiu Dinică – În lumea extraplată, Laura Lungescu – Nu știu de ce toți cred că există doar DOREL…. și Andreea Tudorescu – Cum arată o viață – pe scurt….
Ștefan-Cornel RODEAN a participat cu fabulele: „Peria și hârlețul” și „Bradul și pinul”.
Despre desfășurarea Festivalului Național de Satiră și Umor „HOHOTE”, Tg. Jiu și Rânca, Gorj – 29-31 mai 2026, ne relatează doamna Laura Lungescu și Gigi Bușe – Festivalul Național de Umor și Grafică „Hohote”, ediția a X-a, a fost o reușită.
În cadrul rubricii „Marginalii la festival”, sunt prezentate impresiile a doi graficieni: Marian Avramescu – Păpușa și Constantin Bălănescu – Motivație.
În continuare sunt prezentate rezultatele Festivalului Național de Satiră și Umor „HOHOTE”, ediția a X-a, 29-31 mai 2026 și grupajele câștigătoare.
1. La Secțiunea EPIGRAMĂ: Locul 1 – Laurențiu Ghiță, Locul 2 – Florin Rotaru, Locul 3 – Petru-Ioan Gârda, Mențiune 1 – Liviu Gogu, Mențiune 2 – Constantin Moldovan și Mențiune 3 – Valentin David.
2. La Secțiunea POEZIE UMORISTICĂ: Locul 1 – Daria Dumescu, Locul 2 – Liviu Gogu, Locul 3 – Nicolae Bunduri, Mențiune 1 – Cătălina Orșivschi, Mențiune 2 – Ion Moraru și Mențiune 3 – Daniel Bratu.
3. Secțiunea GRAFICĂ SATIRICĂ ADULȚI: Locul 1 – Liviu Stănilă, Locul 2 – Cristinel Vecerdea CRIV, Locul 3 – Gabriel Rusu, Mențiune 1 – Sergiu Fărcășanu și Cornel-Marin Chiorean, Mențiune 2 – Marcel-Claudiu Morariu și Victor-Eugen Mihai-VEM și Mențiune 3 – Horia Crișan și Mihai-Gabriel Boboc.
4. Secțiunea GRAFICĂ SATIRICĂ ELEVI: Locul 1 – Carmen Bâscă, Locul 2 – Eduard-Nicușor Știrban, Locul 3 – Gabriela-Lavinia Băran, Mențiune 1 – Daria-Andreea Popescu și Ștefania Balaș, Mențiune 2 – Bianca Popescu, Valerian Palaghia și Eliza Pagnejer și Mențiune 3 – Cristian-Grigore Cotul, Ioana-Cristina Udriște și Larisa Crudu.
O rubrică interesantă este dedicată „Impresiilor despre Festival”, culese de pe Facebook. Sunt prezentate impresiile lui Daniel Bratu, Daria Dumescu, Dan Norea, Ioan Toderașcu, Petru-Ioan Gârda, Claudiu Morariu, Gabriel Rusu, Liviu Stănilă, Sergiu Fărcășanu, Adrian Cioroianu, David Valentin, Mirela Grigore (Jos pălăria în fața întregii echipe organizatoare).
Doamna Laura Lungescu la rubrica „Cronici ale Festivalurilor din țară” prezintă cronici și fotografii de la următoarele festivaluri: FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE SATIRĂ ȘI UMOR „MĂRUL DE AUR”, Bistrița, 3-4 aprilie 2026, FESTIVALUL NAȚIONAL DE SATIRĂ ȘI UMOR „ZÂMBETE ÎN PRIER”, Vișeu de Sus, Maramureș, 17-19 aprilie 2026, ÎNTÂLNIREA UMORIȘTILOR, Brăila, 24-26 aprilie 2026, FESTIVALUL NAȚIONAL DE EPIGRAMĂ „CÂT E BUZĂUL DE MARE”, 8-10 mai 2026 și FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE LITERATURĂ UMORISTICĂ „SCÂRȚ-UMOR”, Iași, 5-7 iunie 2026.
Umoristul gorjean Grig M. Dobreanu ne prezintă lansarea nr. 269 al mini revistei „Ceașca de cafea” și a unei monografii a Băncii de Investiții, Sucursala Gorj, scrisă de Victor Troacă, fostul director adjunct al acesteia până în anul 1990, când a fost desființată prin… transformare și transferare la Banca Română de Dezvoltare S.A.
Și domnul Mihai Lungescu ne prezintă romanul „Aripi frânte” al scriitoarei ieșene Elena Stredie, pe care-l recomandă „cu toată căldura”.
Domnul Nelu Vasile face o scurtă prezentare a unui fost poet și epigramist gorjean, Nicolae Brelea din comuna Bârsești, județul Gorj.
O altă rubrică interesantă este „Sărbătoriții cu vârsta rotundă – dincolo de borna 65”, unde sunt prezentați acești seniori sărbătoriți și câteva epigrame de-ale lor, astfel: Grigore LUPESCU–95 (n. 31.08.1931), Traian BRĂTIANU–85 (n. 09.06.1941) Petru BRUMĂ–85 (n. 28.06.1941), Mihai HAIVAS–85 (n. 04.06.1941), Rodica HANU-PAVEL–80 (n. 17.08.1946), Gheorghe I. GHEORGHE–80 (n. 03.08.1946), Ștefan-Cornel RODEAN – 75 (n. 03.07.1951), Julian RADU–75 (n. 17.05.1951), George CEAUȘU–75 (n. 07.08.1951), Eugen SFICHI–70 (n. 26.05.1956) și Maria STURDZA-CLOPOTARU–65 (n. 07.08.1961).
Urmează membrii Cenaclului HOHOTE născuți în al doilea trimestru: Gigi BUȘE – 27 aprilie, Janet NICĂ – 12 mai, George DRĂGHESCU – 16 mai, Doru-Mihai LUNGESCU – 18 mai și Doru FOMETESCU – 27 mai.
Domnul Mihai Sălcuțan ne prezintă povestirea „Amintiri: Când nu ești dus la biserică” petrecută la Târgu Jiu.
Urmează un mini interviu al lui George Drăghescu, cu epigramistul Dan Norea, dar și un interviu profesionist între Laura Lungescu cu Victor-Eugen Mihai – VEM, președintele Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Bacău.
Doamna Luminița Săceleanu prezintă câteva din activitățile Asociației ,,Uniunea Femeilor din Gorj” al cărei membru fondator este.
Rubrica „Duel epigramatic” este realizată de Nae BUNDURI.
Un eseu deosebit intitulat „Cuvintelnic de întâmpinare” este realizat de profesorul Janet Nică.
Următoarea rubrică „De vorbă cu cititorii” ne prezintă reacțiile cititorilor la primirea Revistei HOHOTE, cu nr. 78/martie 2026. Printre aceștia se numără: Liviu Albu, Cojocaru Mihaela, Ana Ionele, Sergiu Fărcășanu, Nae Bunduri, George Ceaușu, David Valentin și Elena Stredie.
Sunt prezentate epigramele și notele obținute de participanții la Concursul revistei „E vară la mare”: Grigore Cotul, Ion Moraru-Galați, Gheorghe Bâlici, Ionuț-Daniel Țucă, Laurențiu Ghiță, Gheorghe Șchiop, David Valentin, Daniel Bratu, Dan Norea, Nae Bunduri, Liviu Kaiter, PIF Vasilescu (note pese 9), Daria Dumescu, Vasile Vajoga, Petru-Ioan Gârda, Mihai Haivas, Vasile Larco, Florina Dinescu, Mihai Frunză, George Eftimie, Ion Diviza, Mirela Grigore, Ion Micuț, Gheorghe Enăchescu, Nicolae Topor, Violeta Urdă, Alexandru Hanganu, Gh. I. Ciulpan, Ana Ionele, Elena Mândru (note pese 8), Luminița Săceleanu, Constantin Bidulescu, Vasile Vulpașu, Tony Andreescu, Valentin Ursu, Cornel Munteanu, Sandu Oltean (note pese 7), Cecilia Gurgui, Maria Vulpașu, Ovidiu Țuțuianu, Traian Brătianu, Liviu Zanfirescu, Elena Agiu Neacşu, Victor Bivolu (note pese 6).
Din nou, domnul Mihai Sălcuțan ne prezintă povestirea „Cireșe roșii, cireșe albe, cireșe negre”.
La rubrica „UMORUL SUB LUPĂ – Conexiuni”, Alexandra Dogaru-Aldo prezintă „Parfumul epigramei, de la Pământ la Lună …”, iar Domnul Nelu Vasile prezintă ultima rubrică intitulată: „UN AFORISM ȘI AUTORUL SĂU”.
Sunt prezentați sponsorii care au făcut posibilă desfășurarea Festivalului Național de Satiră și Umor „HOHOTE”, ediția a X-a, 2026, cu citatul lui Nicolae Iorga: „Mecenatul nu este o cheltuială, ci o investiție în nemurirea spirituală a unui popor.”
La pagina 167 este prezentată dezlegarea rebusului „Un aforism și autorul său” și lansarea, pentru numărul 38 al revistei HOHOTE, cu apariție în septembrie 2026, a concursul de epigramă fără premii, la tema „Cri-cri-cri, toamnă gri, nu credeam c-o să mai vii!” (George Topârceanu).
Sunt acceptate lucrări de pretutindeni. Fiecare material va conține două epigrame și va fi transmis, pe e-mail, la adresa revistahohote@gmail.com, până la 01.09.2026. Vă dorim succes!
Acest număr al revistei, 37, denotă de la început că revista este de nota 10 (3+7 = 10)! „O revistă trebuie să corespundă unor criterii speciale. Mai întâi să răspundă simțului tactil, iar această revistă este foarte plăcută la atingere, ceea ce înseamnă că îndeplinește acest criteriu, după aceea simțului vizual, respectiv estetic. Ea arată foarte bine și felicit redacția, și în special pe domnul Mihai Lungescu și Marian Avramescu, pentru cum arată. Caracterele scrisului sunt bine alese, spațiul este foarte judicios folosit, fotografiile sunt clare, iar conținutul este de calitate și bine distribuit în cele 170 de pagini ale revistei. Deci, pot spune cu mare bucurie, că este o revistă de calitate și îi felicit pe cei din redacție, pentru aceasta. Sau cum ar zice doamna Ana Ionele: „Elegantă și stilată, proaspătă și înflorată”! Închei această prezentare cu un mesaj realist și fin referitor la această revistă, al aceleiași doamne: „Hohote nu este doar o simplă colecție de texte umoristice, ci un spațiu în care satira, autoironia și spiritul critic se întâlnesc pentru a oferi cititorului nu doar divertisment, ci și reflecție. Prin epigrame, pamflete și alte forme de expresie ludică, revista cultivă un tip de umor inteligent, ancorat în tradiția literară românească, dar perfect adaptat sensibilităților contemporane. Pe scurt, Hohote nu este doar o revistă – e un loc unde râsul are cultură, iar cultura știe să râdă. Iar într-o astfel de companie, nu-ți rămâne decât să faci exact ce sugerează titlul: să hohotești… cu stil. Păi, cum nu! Doar apare sub egida Uniunii Epigramiștilor din România. Așa, ca să știți, s-o citiți și prețuiți!”
Reamintesc că revista „Hohote” este susținută prin eforturi proprii, cu generozitate, de un grup de umoriști din Târgu-Jiu, în mod special, de redactorul-șef, Mihai Lungescu și soția sa, Laura.
De asemenea folosesc prilejul pentru a adresa felicitări editorului revistei „Hohote”, respectiv Cenaclul umoristic cu același nume, precum și echipei redacționale formată din Doru-Mihai Lungescu – redactor-șef, redactorilor Grig. M. Dobreanu, Marian Avramescu, Laura Lungescu, Nelu Vasile, Valentin David, Luminița Săceleanu, Alexandra Dogaru-Aldo, Mihai Haivas și Janet Nică. Totodată le urăm succes deplin în materializarea viitoarelor proiecte. Urăm, de asemenea viață lungă, noii serii în acest format a revistei „Hohote”.
Gigi BUȘE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.