În contextul în care Patriarhia Română a declarat anul 2026 ca fiind «Anul omagial al pastoraţiei familiei creştine şi anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosiţe, muceniţe, soţii şi mame)», considerăm că o abordare din perspectivă sociologică a problematicii efectelor armoniei sau dizarmoniei conjugale asupra membrilor familiei, devine una interesantă, mai ales că o serie de cercetători în acest domeniu analizează cu mare atenţie aspectele şi implicaţiile unui fenomen disfuncţional din viaţa «celulei de bază a societăţii» sau a «Bisericii de acasă», aşa cum este numită astăzi în exprimările teologice de specialitate. De aceea, devine interesant să prezentăm, pentru început, o cercetare la care face referire dr. Dean Ornish, în cartea sa: «Dragoste şi supravieţuire», legată de relaţia dintre copii şi părinţi. Astfel, renumitul cercetător face referire la un Studiu Harvard despre controlul stresului, condus de către doctorii Stanley King, Harry Russek, Gary Schartz şi Linda Russek. Se aminteşte faptul că la începutul anului 1950, au fost aleşi întâmplător 126 de studenţi sănătoşi, solicitaţi să descrie relaţia cu mama şi cu tatăl lor, cu precizarea că răspunsurile incluse în test făceau referire la o relaţie: foarte apropiată, căldă şi prietenoasă, chiar tolerantă, pe alocuri încordată şi rece.
Dragostea, compasiunea și conexiunile sociale puternice sunt esențiale pentru prevenirea și vindecarea bolilor!
După trei decenii şi jumătate, autorii cercetării au consultat fişele medicale ale subiecţilor, iar ceea ce au descoperit a fost ceva surprinzător, prin faptul că 91% dintre participanţii care nu se percepuseră ca având o relaţie caldă cu mama, în urmă cu treizeci şi cinci de ani, fuseseră diagnosticaţi, la vârsta mijlocie, ca suferind de boli grave, printre care: boli coronariene, hipertensiune arterială, ulcer duodenal şi alcoolism, în comparaţie cu doar 45% dintre cei care se percepuseră ca având o relaţie caldă cu mama. Dar, în mod asemănător, aproximativ 82% dintre participanţii care înregistraseră scoruri scăzute pentru o relaţie caldă şi apropiată cu tatăl, fuseseră diagnosticaţi, la vârsta mijlocie, cu diverse boli, comparativ cu doar 50% dintre cei care avuseseră un scor ridicat pentru o astfel de relaţie. În acest fel, s-a constatat faptul că efectele sentimentelor de căldură şi de apropiere faţă de mamă şi faţă de tată apăreau ca fiind cumulative, deoarece, toţi participanţii care, în urmă cu treizeci şi cinci de ani, declaraseră că nu au o relaţie caldă şi apropiată nici cu tatăl, nici cu mama, fuseseră diagnosticaţi cu boli la vârsta mijlocie şi numai 47% dintre cei care declaraseră că au o relaţie foarte apropiată, atât cu tatăl, cât şi cu mama, fuseseră diagnosticaţi cu boli, la vârsta mijlocie! Să privim acum cu aceeaşi atenţie şi concluziile cercetărilor, care se referă la faptul că însoţirea bărbatului cu femeia are efecte benefice asupra sănătăţii fizice şi psihice a cuplului conjugal. Iată, un lucru extrem de incitant, deoarece rezultatele obţinute din perspectiva analizei sociologice demonstrează că bărbaţii necăsătoriţi, comparativ cu femeile necăsătorite, sunt mai expuşi comportamentelor riscante, cu efecte nocive asupra sănătăţii! Astfel, bărbaţii căsătoriţi lasă în grija soţiilor sarcina protejării sănătăţii lor şi primesc, semnificativ, mai mult suport emoţional de la soţiile lor, ceea ce se constituie într-un mecanism protector extrem de important şi demn de luat în seamă. Pentru că investigaţia sociologică oferă întotdeauna surprize nebănuite, să adăugăm faptul că alte cercetări au demonstrate că persoanele căsătorite sunt mai puţin expuse şi puţin vulnerabile, comparativ cu cele necăsătorite, în faţa unor cauze ale mortalităţii, precum: cancerul, bolile coronariene, atacul de cord, pneumonia, ciroza hepatică şi chiar accidentele automobilistice, crima sau suicidul. Bărbaţii conferă soţiei şi rolul covârşitor de a fi singura şi cea mai importantă sursă de sprijin emoţional, persoana în care se încred pentru a împărtăşi o serie de probleme personale, pe când femeile, dimpotrivă, tind mai curând să apeleze la rude de gen feminin sau la prieteni apropiaţi pentru a accesa sprijinul social. Drept urmare, căsătoria pare să lungească viaţa bărbatului cu aproximativ opt ani, indiferent de gradul de satisfacţie pe care îl are alături de soţia sa, în timp ce viaţa femeii, nu poate adăuga decât patru ani, numai dacă aceasta este împlinită în cuplul său. Aşadar, o relaţie armonioasă şi de calitate, alături de soţie, pentru bărbat este un factor determinant al longevității și al sănătății sale!
Rezultatele studiului intitulat «Laboratorul iubirii»!
Din cele spuse, merită să analizăm în continuare şi unele aspecte din conţinutul lucrării: «Totul despre femei. Ghid pentru bărbați», avându-i ca autori pe: dr. John Gottman, dr. Julie Schwartz Gottman, Douglas Abrams și dr. Rachel Carlton Abrams, autori de prestigiu care citează un articol din anul 2006, publicat în «The Journal of Clinical Oncology», în care se menţionau rezultatele unui studiu ce analiza rețelele sociale din care făceau parte aproape trei mii de asistente care sufereau de cancer de sân. Astfel, femeile care nu aveau prea multe prietene sau care erau izolate din punct de vedere social erau expuse unui risc de două ori mai mare să moară din cauza cancerului de sân, decât cele care aveau prietene apropiate. De asemenea, riscul ca femeile singure să moară prematur din orice altă cauză era de 66%, iar, asistentele cu cancer mamar care aveau zece sau mai multe prietene aveau șanse de patru ori mai mari ca să supraviețuiască bolii. Prieteniile apropiate erau singurul factor mai important pentru aceste femei, chiar mai important ca soții lor, care nu influențau și nu afectau, după cum s-a văzut, rata de supraviețuire. Dar, în mod suprinzător, în cazul bărbaților lucrurile stăteau invers, deoarece, bărbații au nevoie de o femeie pentru a supraviețui! Aceiaşi autori se referă la un alt studiu, realizat de dr. Len Syme, psiholog la Universitatea California, și studenta sa, Lisa Berkman, asupra a nouă mii de locuitori din ținutul Alameda, în care au vrut să evidenţieze şi factorii ce prevestesc longevitatea. Rezultatele obținute de Berkman și de Syme au uimit pe toată lumea, pentru că factorul care îi ținea la viață sau îi omora la o vârstă fragedă pe oameni nu erau colesterolul, exercițiile sau dieta, ci calitatea majorității relațiilor pe care le aveau în viața personală. Aşadar, dacă bărbații mor de tineri, era în funcţie de statutul de a fi căsătoriți sau nu, în vreme ce în cazul femeilor, prietenia cu alte femei era factorul care le determina longevitatea. Concluzia a fost următoarea: „Dacă dorești să trăiești mult, stai alături de partenera ta de viață și încearcă să ai o relație fericită! Dacă dorești ca partenera ta să trăiască mult, încurajeaz-o să-și cultive prietenele! Viața pe care o salvezi, ar putea fi a ta”! (sic!!). În concluzie, această cercetare arată că, dacă pentru un bărbat, soţia reprezintă persoana cea mai importantă din viaţa sa, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre soţia sa, în inima căreia spaţiul cel mai important, după copiii săi, este ocupat pe prietenele sale sau de persoanele apropiate ei, de sex feminin. Ca urmare, dintre strategiile de reducere a singurătăţii şi de îmbunătăţire a relaţiilor sociale, recomandările cele mai importante vizează creşterea suportului social şi a oportunităţilor pentru interacţiuni sociale, dezvoltarea abilităţilor sociale şi abordarea cogniţiilor sociale disfuncţionale. Alături de acestea, devine importantă şi dezvoltarea abilităţilor conversaţionale, precum: vorbitul la telefon, primirea şi oferirea de complimente, asumarea perioadelor de tăcere, metodele de comunicare nonverbală şi altele. Putem constata că rezultatele obţinute în studiul intitulat «Laboratorul iubirii», de John Gottman, expert de renume mondial în probleme de cuplu, dovedesc un adevăr care trebuie să ne dea de gândit: bărbaţii pot face sau desface o relaţie, iar, lucrarea «Totul despre femei», bazată pe o cercetare de aproape patruzeci de ani, dezvăluie misterele atracţiei, satisfacerii şi cuceririi unei femei pentru întreaga viaţă.
Profesor dr. Vasile GOGONEA





























