Autorul pune în evidență faptul că gânditorii lumii antice, scriitorii și filosofii greci (Homer, Chilon, Cleobul, Eschil, Sofocle, Euripide, Platon, Socrate, Aristotel, Aristofan, Hipocrate) și latini (Horațiu, Vergiliu, Cicero, Iuvenal, Terențiu, Lucrețiu, Seneca) și-au adus cea mai însemnată contribuție. Grosul cugetărilor de aici a pornit. Mari producători de vorbe vestite au existat apoi în toate epocile istorice, de la Renaștere până în prezent. La englezi: Shakespeare, supranumit „The treasure of words” – „comoara de cuvinte”; la francezi: Rabelais, Molière, La Fontaine, Boileau, Voltaire, Montaigne, Flaubert, Baudelaire; la italieni: Dante, Umberto Eco; la germani: Goethe, Lessing, Schiller, Heine, Kant, Hegel, Schopenhauer, Nietzsche, Thomas Mann; la austrieci: Rainer Maria Rilke și Sigmund Freud; la ruși: Tolstoi, Gogol, Dostoievski etc. Nici românii nu se lasă mai prejos, dar o înșiruire a acestora, prezenți în cartea lui Marin Arcuș, nu este posibilă: Anton Pann, Eminescu, Caragiale, Creangă, Titu Maiorescu, Nicolae Iorga, Constantin Brâncuși, Mihail Sadoveanu, George Călinescu, Tudor Vianu, Șerban Cioculescu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Alexandru Paleologu, Octavian Paler, Nicolae Manolescu, Nicolae Breban, Augustin Buzura, Geo Bogza, Emil Cioran, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Valeriu Anania, Nicolae Steinhardt, Alex Ștefănescu, Livius Ciocârlie, Constantin Noica și lista poate continua. Din bogăția de „cuvinte înaripate”, găsim de cuviință să prezentăm câteva exemple de maxime: Vergiliu – „Labor omnia vincit improbus” (lat. „Munca stăruitoare biruie toate”); Hipocrate: „Ars longa, vita brevis” (lat. „Arta e lungă, viața e scurtă”); Beethoven: „E finita la commedia!” (it. „S-a terminat comedia!”); Seneca: „Audiatur et altera pars” sau „Audi alteram partem” (lat. „Să fie ascultată și cealaltă parte”); Lucrețiu: „Eripitur persona, manet res” (lat. „Omul dispare, opera rămâne”). Expresii: „Ad rem” (lat. „la obiect”, „precis”); „Ab imo pectore” (lat. „din tot sufletul”); „Avant la lettre” (fr. „înainte de scriere”); „Ad calendas graecas” (lat. „la calendele grecești”); „Ad perpetuam rei memoriam” (lat. „spre veșnica amintire”).Aforisme: „Eminescu este Beethovenul graiului românesc”; „Nu poți fi porc în viață și înger pe hârtie” (Arghezi); „Credința înalță pe om la cer, dragostea coboară cerul în om.” (Byron); „Simplitatea este complexitatea rezolvată” (C. Brâncuși); „În ochii tinerilor se văd flăcări. În ochii bătrânilor se vede lumina” (Victor Hugo). Dăm și noi un exemplu de aforism: „Dacă suntem născuți din iubire, de ce atâta ură în societatea românească?!…” Definiții poetice, stilistice: „Epigrama – strănut literar” (George Călinescu); „Eseu – un aforism detaliat”; „Enescu – un Mozart al României”; „Vioara – regina muzicii”; „Pianul – regele muzicii”; „Romanul – regele literaturii”; „Poezia – respirația sufletului” (Giacomo Leopardi); „Amor – maladie care te trântește sănătos la pat”. În toate aceste definiții poetice se observă absența verbului copulativ „a fi”.
Autorul notează și unele cuvinte neologice, livrești, o circulație mai redusă: ”apodictice”, „factice”, „brevilocvență”, „aprehensiv”, „aprehensiune”, etc.
Întâlnim și versuri din Eminescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu: „Iar timpul crește-n urma mea… mă-ntunec!” sau varianta „Și anii cresc în urma mea / Mă-ntunec. În carte, versul apare după enunțul lui Brâncuși: „Anii mei sunt în urma mea; „Leoaică tânără, iubirea, mi-a sărit în față’’(Nichita Stănescu).
După ce prezintă ultimele cuvinte rostite de Gogol: („O scară aduceți, mai repede, o scară”), inspirat, autorul reproduce poezia lui Marin Sorescu: „Scară la cer”, înainte de a-și da duhul: „Un fir de păianjen/ Atârnă de tavan/ Exact deasupra capului meu./ În fiecare zi observ cum se lasă tot mai jos./ Mi se trimite și/ Scară la cer -zic,/ Mi s-a aruncat de sus./ Deși am slăbit îngrozitor de mult,/ Sunt doar fantoma celui ce am fost./ Mă gândesc că trupul meu/ Este totuși prea greu/ Pentru scara asta delicată./ Suflete, ia-o tu înainte,/ Pâș! Pâș!”
Reproducem câteva citate:
„A fi dușmanul Americii e periculos, dar a fi prietenul Americii e fatal. America nu are prieteni, doar interese.”(Henry Kissinger); „Conferința trebuie să fie ca fusta unei femei: destul de lungă pentru a acoperi subiectul și destul de scurtă pentru a stârni curiozitatea!”(Wiston Churchill); „Pune mâna pe sobă fierbinte un minut și ți se va părea o oră. Stai cu o fată frumoasă o oră și ți se va părea un minut. Asta-i relativitatea!”; „Există mereu o parte de mister la care nu avem acces(Albert Einstein); „ A existat un singur creștin și acela a murit pe Cruce.”; „Timpul este focul în care ne ardem cu toții existența.”(Nietzsche); „Politica nu are principii. Are doar interese. (Camus); „Caracterul e mai important decât talentul.”(Thomas Mann); „ Dacă nu există Dumnezeu, atunci totul este permis.”(Dostoievski); „O singură rugăminte am, Doamne, să nu mă lași niciodată să fiu mulțumit de mine însumi.”(Lucian Blaga); „Criticul literar este un scriitor care a ratat în poezie, proză, teatru.”(George Călinescu); „Boala cea mai grea care macină societatea românească este lipsa caracterului.” (Nicolae Iorga); „Bătrânețea-adaptarea treptată la ideea de moarte”; „Bătrânețea-anticamera penibilă a sfârșitului.”; „Bătrânețea-cununa vieții, ultimul act al piesei noastre.”(Cicero); „Internetul e cea mai mare bibliotecă virtuală din lume.”; „Internetul este raiul imbecililor”(Umberto Eco); „Misiunea mea este să omor timpul, iar a lui este să mă omoare el pe mine. O înțelegere bună între doi asasini.”(Emil Cioran).
La pagina 106 din cartea sa, Marin Arcuș inserează la rubrica „Ce știm despre neamul nostru”, citate aparținătoare unor personalități începând cu Homer: ”Dintre toate popoarele geții sunt cei mai înțelepți”, aserțiune întâlnită și la Herodot; „Călătorește la geți, nu să le dai legi, ci să tragi învățăminte de la ei.”(Pitagora); „Cea mai mare țară care se întinde din Asia Mică până în Liberia și din Nordul Africii până în Scoția este țara imensă a dacilor.”(Dionisie Perigetul-138 H); „România nu este buricul Pământului, ci axa Universului.”(Alfred Hoffman. „Istoria Pământului”)
Nu lipsesc din carte nici mușatismele, savuroase creații umoristice ale lui Tudor Mușatescu, poet, prozator, dramaturg („Titanic-Vals”) și mare umorist: „ Decolteu: aeroport pentru aterizarea privirilor și decolarea dorințelor.”; „Infidelă- cea fidelă altuia.”; „Mireasa: Alba care face zile negre.”; „Justiția- Oarba care vede ce face.”; „Nevastă- persoană care te încântă o lună și te descântă toată viața.”; „Sărutul- un atac la mansardă, pentru a cuceri parterul.”; „Femeile își au rostul lor pe lume. Odată căsătorite, ne schimbă toate rosturile.”
Cartea ,,Vorbe de duh din cultura umanității”, un adevărat tezaur cultural, rodul unei munci îndelungate, este o carte de înțelepciune și îndrumare în viață, o carte de învățături și meditație. Prezența unor ilustrații, creații ale lui Tudor Banuș, artist grafic cu renume mondial, sporește valoarea cărții.
Aflat spre crepusculul vieții, Marin Arcuș a încredințat conducerea instituțiilor create de el fiului, Constantin M. Arcuș, profesor și director al Școlii Generale „Cornelius Radu” din Rădinești, doctor în specialitatea Geometrie Diferențială, atribuit de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, după o perioadă de patru ani de doctorand din cei 6, deci la excepțional, cu studii postuniversitare de 6 luni, în Japonia, cu o bursă oferită de aceeași Universitate ieșeană.
În personalitatea acestuia se îmbină armonios pasiunea pentru matematică, moștenită dla mama sa, cu înclinația spre domeniul cultural-artistic, împrumutată de la tatăl său. Constantin M.Arcuș a devenit artizanul modernizării învățământului în Rădinești și organizatorul unor acțiuni cultural-artistice, culminând cu ansamblul artistic( orchestră, grup vocal și o formație de dansuri) , în devenire “Perlele Olteniei”, cu sediul la Craiova. Acest ansamblu, de Ziua Olteniei, a înregistrat un succes remarcabil în orașul din Bănie. Un vizionar, Constantin Arcuș, aflat într-o permanentă elansare, este inițiatorul unor numeroase și ambițioase proiecte puse în practică după ce bate la uși însemnate pentru aprobări și sprijin. Fiu și discipol tinde să-și depășească mentorul, în persoana tatălui, spre marea satisfacție a celui din urmă. A învățat să cânte la „ceteră”, urmând cercul de vioară organizat de tatăl său. Cei Doi, tată și fiu, au acționat și acționează nu doar pe strunele viorii, ci pe toate strunele și toate merg strună.
Rar întâlnești în viață intelectuali cu un asemenea atașament față de localitatea „ab origine”, cum a făcut dovada în mod convingător familia Arcuș.
Familia Arcuș a pornit de la premisa că „Unde nu e viață spirituală, nu e istorie” (Vasile Pârvan). Autorul „Vorbelor de duh din cultura umanității”, prin tot ce a întreprins în viață, a demonstrat că este plin de duh, iar pe elevi și pe semeni i-a tratat cu duhul blîndeții, în timp pe cei săraci cu duhul, uneori ajunși prea sus, i-a ignorat sau pur și simplu i-a compătimit.
Ne stăruie în minte o cugetare a lui Paul Zarifopol: „Sunt figuri și figurile trăiesc vieți; sunt mutre și mutrele n-au vieți, au numai cariere.”
Marin Arcuș face parte din acei care trăiesc vieți adevărate, nu zile, și din acei atât de împătimiți, pasionați mânuitori de condei, încât să-și dea duhul cu mâna pe plaivaz. Marin Arcuș, un model de viață, de dăruire, de statornicie în activități și în convingeri și de mărinimie.
Prin tot ce lasă în urma lui, cu siguranță va avea parte de ,,viață” și post-mortem, dăruită de cei vii, de urmași. Dar până atunci, un atunci cât mai îndepărtat, Marin Arcuș, fii, în continuare, un colecționar cu cât mai multe vorbe de duh.
Ad multos annos!
Constantin E. Ungureanu
