Diavolul este în creștinism spiritul răului, cel care subminează stabilitatea religioasă și morală a omului și îl îndreaptă împotriva lui Dumnezeu. Conform teologiei creștine, la început Diavolul era bun, dar prin faptele pe care le-a făcut a fost pedepsit şi marginalizat. Diavolul este recunoscut încă de la începutul umanităţii şi mereu a existat o luptă a binelui împotriva răului, diavolul fiind recunoscut ca exponent al răului! Ca substantive, diferența dintre demon și diavol este că «demonul» înseamnă o făptură din credințele politeiste din antichitate, o fiinţă divină bună sau rea, iar «diavolul» este o ființă imaginară considerată drept întruchipare a spiritului răului. Se spune că «ochiul» ţinerii de minte a răului este specific oamenilor invidioşi şi celor care ţin minte răul, că menirea lor este să osândească şi să strice învăţăturile şi virtuţile altora, biruiţi şi chinuiţi cu netrebnicie de duhul răutăţii! Ca să înţelegem şi mai bine, cum lucrează ochiul omului care ţine minte răul, să luăm aminte la arhierei şi farisei, a căror ură diavolească faţă de Hristos îi făcea să vadă faptele Lui bune «strâmbe» şi «pe dos», aşa fel încât, în loc să-L slăvească pentru că în ziua de sâmbătă a vindecat atâţia bolnavi, L-au ocărât şi în timp ce se aflau în templu, au luat pietre ca să-L ucidă, până că în final L-au răstignit! Atunci, nu se cade să te încrezi în judecata unui om care ţine minte răul, care seamănă cu diavolul pentru faptul că are în vedere faptul că cel care te osândeşte, nu face nimic altceva decât să scoată în afară răutatea lui, pe care a adunat-o îndeosebi pentru cel invidiat!
Grecescul «dia-bolos», adică «acela care se pune de-a curmezişul»!
De aceea, Biserica ne învaţă că la început, diavolul şi ceilalţi demoni au fost creaţi de Dumnezeu ca fiind buni, dar de la ei înşişi s-au transformat în răi, mai ales că îngerii au fost puşi la o încercare de fidelitate, cea mai mare parte au fost docili, ascultători şi supuşi lui Dumnezeu, ceilalţi, cu Lucifer, conducătorul lor, s-au răzvrătit, au cedat orgoliului lor şi au devenit îngeri răi. Ca urmare, pentru îngerii răzvrătiţi, Dumnezeu a creat iadul, iar, Sfântul Apostol Petru spune că Dumnezeu nu i-a scutit pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în iad şi i-a izolat în abisurile întunecoase! Deşi au păcătuit o singură dată, fapta nu este compatibilă cu natura lor, cu căinţa şi reconcilierea cu Dumnezeu. De altfel, mulţi oameni, şi chiar creştini, nu primesc deloc existenţa diavolului, dar, pe diavol, nu-l poţi tăgădui, pentru că diavolul există, şi chiar zic că dacă scoţi din Evanghelie credinţa în existenţa diavolului, dar, oameni care credeţi în fantome, în loc să vă îngrijiţi de diavol şi de vicleniile lui, în loc să vă îngrijiţi de patimi, să vă întoarceţi către iubirea lui Hristos, pentru că satana meşteşugeşte urzeala înşelăciunii şi fără ca noi să ne dăm seama, vicleanul meşteşugeşte curse viclene! În Evanghelie se spune că diavolul a fost ucigaş încă de la început şi nu a perseverat în adevăr, deoarece se foloseşte de toate mijloacele, ispite, linguşiri, glorie deşartă, pentru a duce la osânda veşnică un număr cât mai mare de suflete. Atunci când cel rău reuşeşte să ducă un suflet la iad, se bucură toţi demonii, de aceea este duşmanul prin excelenţă al omului. Cuvântul diavol, provenit din grecescul «dia-bolos», adică «acela care se pune de-a curmezişul» este cel care vrea să împiedice planul lui Dumnezeu şi lucrarea Sa de mântuire, împlinită de Iisus Hristos. Cu păcatul strămoşesc, toată lumea este pusă sub cel rău şi demonii sunt dominatorii acestei lumi întunecate! Prin iubirea pentru Hristos, puterea sufletului scapă de curse şi merge la Hristos, pentru că a te lupta cu vrăjmaşul tău este o străduinţă cu disperări şi încordări, însă, în iubirea lui Hristos, nu există ezitări, pentru că aici puterea sufletului se preschimbă fără osteneală. Această nepăsare faţă de vrăjmaşul este meşteşugul meşteşugurilor, pentru că se lucrează numai prin harul dumnezeiesc, iar, înfruntarea răului prin harul lui Dumnezeu se face nesângeros şi fără osteneală, pe când meşteşugirile diavolului sunt viclene!
,,Dacă eu îi alung pe diavoli cu degetul lui Dumnezeu, înseamnă că împărăţia lui Dumnezeu a ajuns la voi”!
Diavolul îl urăşte pe Dumnezeu, de aceea se opune cu toate forţele sale omului, atunci când acesta vrea să se apropie de Creatorul său cu intenţia de a-l sluji şi de a-l iubi. De aceea, trebuie să multiplicăm şi noi binecinstitoare meşteşugiri de apărare, fără vicleşug, ca să nimicim puterea curselor lui. Lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri. Pentru aceasta, să luăm toate armele lui Dumnezeu, ca să putem sta împotrivă în ziua cea rea, şi toate biruindu-le, să rămânem în picioare! Deci, când ne întărim cu toate armele lui Dumnezeu, le izbândim pe toate; şi chiar foarte uşor! Toate sunt uşoare când pătrundem în harul dumnezeiesc, iar, atunci suntem mai liberi, mai puternici şi ne ocroteşte harul dumnezeiesc! Dacă ne luptăm, dacă ne îndrăgostim de Hristos, atunci dobândim harul dumnezeiesc şi nu întâmpinăm nici o primejdie, iar diavolul ne vede şi pleacă! Desigur, diavolul este o creatură puternică, pentru că este spirit pur, însă puterea sa nu este infinită şi de aceea, nu poate să împiedice edificarea Împărăţiei lui Dumnezeu. Iisus Dumnezeu, dă dovadă că este Mesia cel aşteptat tocmai alungându-i pe diavoli din trupul oamenilor, pentru că spune: ,,Dacă eu îi alung pe diavoli cu degetul lui Dumnezeu, înseamnă că împărăţia lui Dumnezeu a ajuns la voi”! Viaţa noastră creştină este o luptă continuă împotriva celui rău care ne determină să păcătuim, de aceea, trebuie să alegem, dacă să fim solidari cu Adam, adică, solidari cu păcatul, ori cu Iisus Hristos, adică solidari cu harul. Prima alegere ne situează într-o grădină de plăceri iluzorii, între euforie şi plăcere, care ne aduc numai suferinţe şi spini, iar, cea de-a doua cere de la noi autocontrol, determinare, iubire dezinteresată, dar ne face să trăim în pace şi ne introduce în grădina bucuriei, acolo unde vom trăi cu Dumnezeu, Unul şi Întreit, cu Sfânta Fecioară Maria, cu Îngerii şi cu Sfinţii! Şi chiar dacă Dumnezeu îngăduie activitatea diavolului, chiar dacă nu reuşim să înţelegem pe deplin motivul, însă, ştim că toate sunt spre binele celor care Îl iubesc pe Dumnezeu! Supremaţia lui Dumnezeu şi a Domnului Iisus Hristos este totală asupra Creaţiei şi asupra creaturilor, pentru că ni s-a dat şi nouă posibilitatea de a învinge ispitele şi seducţiile vieţii! Ispita în sine nu constituie un păcat, ci, numai o dovadă prin care noi în mod voluntar aderăm la bine sau la rău, pentru a asculta sfatul dumnezeiesc: ,,Domnul Dumnezeul vostru vă pune la încercare ca să vadă dacă îl iubiţi cu adevărat din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru! Voi urmaţi-l pe Domnul Dumnezeul vostru, de El să vă temeţi, păziţi poruncile Sale, ascultaţi de glasul Său, slujiţi-I Lui, rămâneţi uniţi cu El”!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
